Unii stau, alții se întreabă

În Pakistan, talibanii avansează fără să întîmpine vreo rezistenţă din partea armatei regulate. După ce au acceptat tot ceea ce au cerut talibanii în legătură cu administrarea văii Swat din nord-vestul ţării, inclusiv suspendarea legislaţiei pakistaneze şi impunerea tradiţionalei Sharia în această regiune, guvernul condus de Yousaf Raza Gillani şi preşedintele Asif Ali Zardari, soţul regretatei Benazir Bhutto, asistă paralizaţi la avansul talibanilor spre alte zone strategice din Pakistan. Din valea Swat, unde s-au instalat fără să tragă un singur foc de armă, în urma negocierilor cu puterea de la Islamabad, talibanii au ocupat regiunea vecină, Bunar, fără să întîmpine nici o rezistenţă. Bunar a fost întotdeauna o regiune cu locuitori care s-au opus talibanilor şi care, în trecut, au organizat chiar forme paramilitare de rezistenţă anti-talibană. De această dată, nimeni nu a schiţat nici un gest de opunere, pentru că " aşa cum spune un politican local presei pakistaneze " Guvernul a ordonat tuturor forţelor de ordine să stea în cazărmi şi a livrat străzile provinciei talibanilor. Astfel, cei care aveau de gînd să reziste fie au plecat, fie s-au ascuns, dat fiind că au fost trădaţi de propriul guvern. Următorul pas, uşor de anticipat la o simplă privire a hărţii, va fi ocuparea de către miliţiile talibane a regiunii Swabi şi dobîndirea controlului asupra autostrăzii care leagă Islamabadul de Peshawar, obţinînd astfel un avantaj strategic major. Bunar se află la 110 km de Islamabad şi ar fi, poate, exagerat să spunem că însăşi capitala e ameninţată. Dar " ne asigură experţii " momentul în care talibanii vor putea fi o ameninţare reală pentru inima administrativă a Pakistanului nu e departe, în condiţiile în care statul pakistanez este puternic erodat pe suprafeţe atît de întinse ale ţării. Faptul că Guvernul de la Islamabad nu reacţionează în forţă confirmă analiza pe care secretarul de stat Hillary Clinton a făcut-o recent, în faţa Comisiei de Afaceri Externe a Congresului SUA, cînd a enumerat cîteva dintre ultimele decizii ale Guvernului pakistanez şi a concluzionat: "Cred că Guvernul pakistanez tocmai abdică în faţa talibanilor, ceea ce conduce la o ameninţare mortală la adresa securităţii ţării noastre şi a întregii lumi". Cauzele incapacităţii administraţiei Gillani-Zardari de a face faţă presiunii islamiste aproape nu mai contează. Important este că o ţară care deţine arme nucleare a devenit atît de nesigură după ce Occidentul, pentru a mia oară orb şi ignorant în privinţa islamului, a salutat cu entuziasm alegerea noului guvern şi a noului preşedinte, în 2008. Chiar acum, cînd scriu aceste rînduri, ştirea declanşării unei operaţiuni militare pakistaneze de amploare, prin care se urmăreşte recucerirea provinciei Bunar, este transmisă ca breaking news în toată lumea. Presiunea americană dă rezultate. Totuşi, sînt sceptic. În ultimii ani, armata pakistaneză a reuşit de prea puţine ori să-i învingă decisiv pe talibani. Ofensiva talibană în Pakistan vine într-un context nefavorabil pentru noi. Pe partea europeană a Atlanticului, cu cîteva nobile excepţii, Occidentul continuă să vorbească despre războiul din Afganistan, în termeni sforăitori, dar nu face mare lucru. Un război se cîştigă cu sacrificii, nu cu declaraţii politice " o ştie oricine. Reticenţa europenilor de a livra în Afganistan numărul de militari necesar cîştigării războiului cu talibanii se bazează pe prezumţia laşă că vor face americanii singuri totul, pe lenea etică deja cronicizată în spaţiul european al bunăstării supreme şi pe teama şefilor de state de a-şi asuma responsabilitatea apărării civilizaţiei care i-a propulsat în funcţii majore. Pe partea americană a Atlanticului, preşedintele Obama ia măsuri fără precedent. Recent, a trimis o companie de geniu direct de pe frontul din Irak pe cel din Afganistan, sărind peste obişnuitul concediu acordat militarilor americani care fac parte din marele său plan de a suplimenta forţele americane din Afganistan cu trupele pe care le retrage din Irak. Sigur, în Irak, nivelul de violenţă a ajuns la cea mai joasă cotă de la invazia americană din 2003. Totuşi, cîteva recente atentate sinucigaşe desfăşurate într-o evidentă coordonare îi fac pe experţii în intelligence să spună că nu e imposibilă o regrupare a miliţiilor islamiste sunnite pe fondul retragerii americane. Nu rămîne decît să sperăm că Guvernul de la Bagdad va putea face faţă singur unui posibil nou val de instabilitate. Revenind la Afganistan, conform noii strategii americane, urmează o masivă suplimentare a personalului civil american trimis să ajute la reconstrucţia ţării. Sute de ingineri, avocaţi, medici, profesori sînt recrutaţi chiar în aceste zile de Pentagon şi de celelalte agenţii cu atribuţii în domeniu, pentru a fi trimişi în Afganistan. Purtătorul de cuvînt al Pentagonului, Geoff Morrell, a spus-o limpede: "În final, victoria noastră în războiul din Afganistan va depinde de cît de mulţi civili vom putea duce acolo". America, protagonistul principal al luptei împotriva islamismului fundamentalist, trece printr-un proces serios de autoexaminare morală. Dacă e rău sau e bine că acest examen se petrece tocmai acum, vom vedea mai tîrziu. Cert este că închiderea închisorii de la Guantanamo " decizie salutată entuziast de toată lumea " ridică mici probleme. Au mai rămas acolo puţin peste 200 de prizonieri, dintre care 97 sînt yemeniţi. Trimiterea lor în ţara de origine " singura care a acceptat să-i primească, fireşte, contra unei sume de bani pe care Statele Unite o plătesc fără comentarii " echivalează cu reinserarea lor în reţeaua Al-Qaeda, dat fiind că Guvernul yemenit este un simpatizant al islamismului radical, iar Yemenul este un tărîm sigur pentru discipolii lui Bin Laden. Tot în aceste zile, administraţia Obama a decis publicarea unor documente care arată că CIA a folosit proceduri care pot fi calificate drept tortură, în interogarea prizonierilor. Susţinătorii unei abordări mai dure a războiului cu terorismul subliniază că aceste proceduri, deşi aprobate în 2005, au fost folosite numai în două cazuri şi doar în prezenţa medicilor, astfel că viaţa prizonierilor nu a fost niciodată pusă în primejdie. Unul dintre cazuri este cel al lui Khalid Shaikh Mohammed, omul care a plănuit şi coordonat atacurile de la 11 septembrie, iar celălalt este cel al lui Abu Zubayadah, un apropiat al lui Bin Laden şi unul dintre cei mai activi organizatori de reţele teroriste islamice. Mai mult, ceea ce s-a obţinut de la cei doi prin aceste metode este calificat de mulţi experţi drept "informaţii cruciale". Susţinătorii preşedintelui Obama replică invocînd, pe bună dreptate, principiile respectării drepturilor omului, fundamentale pentru America însăşi. Dezbaterea va continua, desigur. Din păcate, vor continua şi lenea gureşă a europenilor, dar şi înaintarea islamului radical.