Uneori e greu. E tare greu

Publicat în Dilema Veche nr. 836 din 27 februarie - 4 martie 2020
Ai fost, bă, careva fericit la viaţa ta? jpeg

Cine crede că nu există situații fără ieșire cînd ești profesor ar trebui să treacă, doi-trei ani, prin rolul de diriginte la o clasă eterogenă, cu copii din medii diferite, cu familii avînd poziții diferite pe scara socială, cu tipuri de familii diferite, de la cele standard la cele monoparentale din varii motive sau de tipul bunic-nepot, de etnii diferite, cu niveluri diferite de dezvoltare intelectuală și cu capacități diferite, respectiv cu motivații pentru învățare și educare uneori de-a dreptul disjuncte.

Ești pus, uneori, în situații-limită, din care efectiv nu mai știi cum să ieși, pe care nu știi cum să le mai gestionezi și, din păcate, aceste situații, oricît te zbați pentru a le gestiona, se scurg spre deznodăminte previzibile: absenteism, eșec școlar, abandon școlar. Vă luptați tu, ca profesor, tu, ca diriginte, colegii tăi, conducerea școlii, apelați la sprijin psihologic de specialitate, dar totuși bulgărele nu se oprește, se rostogolește implacabil. Și, totuși, știi că acolo exista alt potențial, exista potențialul binelui, al reușitei, al succesului și al integrării, dar ceva, cumva, la un moment dat, s-a întîmplat greșit, poate au fost mai mulți factori, o încrengătură, iar acum nu mai ai alte soluții decît clasicele și tristele sancțiuni școlare și observarea tiparului. Cine n-a trăit asta, zic să nu dea cu piatra.

Vorbesc cu o prietenă, îmi relatează un caz. Are o elevă în clasa a VII-a. La început, printr-a V-a, părea doar timidă. Mai rezervată, cu puține vorbe, răspundea doar întrebată fiind, rareori ridica mîna din proprie inițiativă, dar arăta interes și potențial. Caiete îngrijite, scris ordonat. Totuși, uneori simțea că ceva scîrțîie, că ceva nu e autentic, ceva e altfel decît trebuie cu ea. Uneori nu își făcea tema. Uneori zîmbea absentă sau chiar cu o umbră ce părea impertinență. Într-o discuție cu mama fetei, aceasta mărturisește că fata e perfecționistă, că stă pînă noaptea la unu sau două să își facă temele. Colega se miră: cum, dar așa ceva nu e posibil, nu o lăsați, fata trebuie să doarmă, nu primește oricum teme care să necesite atît de mult timp de lucru. Da, dar știți, nu o pot opri, ea vrea neapărat și eu nu o pot opri. Ceva scîrțîie, dar ce oare? Mama mai spune într-o doară și că sînt ceva probleme în familie, că relația cu soțul nu prea merge, în fine, nimic clar. Clasa a V-a se termină, fata are medii rezonabile, fără a fi printre primele în clasă, totuși.

În anul următor, clasa a VI-a, lucrurile devin mai grave. Fata începe să lipsească, acumulează mai multe absențe, dar mama o mai motivează, mai apar scutiri, fata pare a intra exact în compania colegelor care, adunate la un loc, par a fi un butoi de pulbere și de probleme. Cele care lipsesc, cele care nu sînt controlate de părinți, cele care generează conflicte cu alți colegi din alte clase, cele care în general sînt la limita supraviețuirii notelor. Situația nu pare chiar dramatică, deși se văd unele scăderi ale fetei față de anul precedent. Mama apare tot mai rar pe la școală, în semestrul al doilea deloc, profesoara încearcă de cîteva ori să o contacteze fără succes, anul trece, se încheie, mama nu mai apare, mediile fetei sînt simțitor mai mici ca în clasa a V-a.

Acum, cu ochiul liber, încă de la începutul semestrului I, fata pare în altă lume. Profesoara simte pericolul și începe să fie tot mai atentă. Mama nu vine la ședința cu părinții. Întrebată fiind de ce nu a venit mama ei, fata spune că nu a putut ajunge, lucrează. Fapt curios, totuși, căci ședința a fost seara. De ce nu m-a anunțat? Să mă sune, te rog! Bine, am să îi spun. Mama nu sună, sună profesoara. La telefon, nu răspunde nimeni. Trimite mesaj, nu primește răspuns. O vreme nu insistă. Într-o zi, absolut întîmplător, pe la ora cinci-șase după-amiaza, o vede din mașină pe fată, sprijinind un gard, pe o stradă oarecare, lăturalnică, parcă cu privirea în gol. Nu reușește să se oprească, e trafic, dar o întreabă a doua zi ce făcea, fata zîmbește și nu oferă nici un răspuns clar. Profesoara încearcă iar să o contacteze pe mamă, fără succes. La telefon fie nu răspunde nimeni, fie e închis. Pe WhatsApp nu răspunde, deși cineva citește mesajele. Apoi nu le mai citește. Colegii fetei îi spun profesoarei că, de fapt, numărul acela nu aparține mamei. Că și l‑ar fi schimbat. Fata o poartă cu vorba, ba că nu știe numărul pe de rost și nu are telefonul la ea, ba că una, ba că alta. Mai trece timp. Fata începe să aibă tot mai multe absențe, mai ales la primele ore, cînd în-tîrzie constant. Unghii lungi, vopsite multicolor, zîmbet absent sau semi-impertinent, răspunsuri moi, fără consistență, apatice. Note mici, tot mai mici. Primul semestru se încheie cu o corigență, cu nota scăzută cu cîteva puncte la purtare pentru absențe și cu absența majoră a părinților din dialogul cu școala.

Al doilea semestru începe aproape -abrupt, cu aceleași probleme. Mama de negăsit, absențe multe mai ales la primele ore, răspunsuri neclare ale fetei, zîmbet, anturajul nefericit, în plus profesoara află și că în orele de absență adesea fata fumează după un colț din apropierea școlii. După îndelungi încercări și insistențe, profesoara reușește să intre în contact cu tatăl. Sunînd pe un număr pe care îl credea al mamei, răspunde, de fapt, sora fetei. Ca urmare a acestui apel, după puțin timp pe profesoară o contactează tatăl. Dar, neștiind care e situația reală din familie, profesoara nu oferă detalii la telefon, insistînd ca ambii părinți sau măcar mama să vină la școală.

Ca să scurtez, în cele din urmă mama vine. Iar profesoara află descurajată că mama însăși se declară depășită. Că nu știe ce să facă. Pentru că fata o minte, pentru că ea o trimite dimineața la timp de acasă. Pentru că uneori pretinde că se duce să își cumpere un covrig și nu se mai întoarce decît noaptea. Pentru că uneori lipsește zile și nopți de acasă. Mama dă din umeri: nu știu ce să fac, nu o pot controla. Profesoarei nu-i rămîne nici ei decît să dea și ea din umeri, după ce propune intervenții specializate cu psihologul școlii, exprimîndu‑și în același timp temerea că acestea ar putea fi insuficiente. Și să anunțe, în același timp, care sînt urmările posibile, ca sancțiuni, pe care le riscă fata.

Poate vă pare prea puțin și, de altfel, profesoara nu își propune să renunțe. Dar e teribil de greu și uneori pare că soluțiile nu sînt nicăieri disponibile.

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Un roman de știință
Bill Bryson nu este om de știință, nu are o formație științifică și, poate tocmai de aceea, tot ce scrie pare să aibă în spate un proces de înțelegere, de clarificare a unor lucruri, pînă la nivelul la care devin accesibile oricărui om cu o minimă educație academică.
Bătălia cu giganții jpeg
Datoria Europei
Nici Franța, nici Germania și nici – cu atît mai puțin! – Țările de Jos ori Danemarca nu vor face rabat de la exigențele procesului de aderare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Mi-e greu să pricep de ce a certa pe toată lumea e o formă de „acțiune”.
Frica lui Putin jpeg
„Nu umiliți Franța, domnule președinte!”
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat de două ori, nu o singură dată, că „nu trebuie umilită Rusia”.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Eroismul ucrainean și inima stafidită a Europei
Ucrainenii dau Europei anului 2022 o lecție pentru care mă tem că opulentul nostru continent, cu birocrația lui pe cît de groasă, pe atît de nevolnică, cu politicienii lui minusculi, nu este pregătit.
Cooper Union jpg
Două surori, un muzeu și o premieră
În primăvara anului 1897, la etajul al patrulea al școlii publice Cooper Union din Manhattan pe care o înființase bunicul lor, surorile Hewitt au inaugurat Muzeul de Arte Decorative Cooper Union.
Tezaur jpg
O lungă istorie de furt
Furturile din Ucraina sînt o reamintire brutală a celor cu care s-a confruntat, în istorie, România.
Iconofobie jpeg
Iubirea/ura de aproape
Devii mizantrop nu neapărat cunoscînd răul din celălalt, cît cunoscînd răul din tine.
HCorches prel jpg
La vida loca loca loca loca
Deprinderea aceasta a defăimării profesorilor a devenit la noi pandemică și are un gust nu amar, ci de-a dreptul grețos, cel puțin în percepția mea.
p 7 2 WC jpg jpg
De ce refuză Occidentul să numească fascistă Rusia lui Putin?
Jena Occidentului de a numi fascistă Rusia lui Putin se explică prin contextul psiho-istoric al țărilor europene.
Un sport la Răsărit jpeg
Ce mai facem cu Naționala?
Ne torturează şi o torturăm, chestiune din care nimeni nu va rămîne întreg. Echipa României nu e altceva decît oglinda României.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Ospitalitate
Nu e neapărat ipocrizie, cum ar zice unii, ci politețe și meserie.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.