Un sport la Răsărit

Avem un nou preşedinte, jucător de tenis (recent) şi biciclist (de-o viaţă). Să fie ceva de sperat din asta? 

Eu zic să sperăm mai puţin şi să facem mai mult. Cînd l-am întîlnit acum cîţiva ani pe fostul primar, în legătură cu Turul Sibiului, discuţia n-a fost lungă şi n-a trebuit repetată. Eu am vorbit mai mult, el mai puţin. Trebuia fixat un plan de drum pentru susţinerea financiară şi mediatică a unei curse care a ajuns între primele din Centrul şi Estul Europei. Stabilite angajamentele şi mai apoi respectate, fiecare şi-a văzut de treaba lui. De aceea, tind să cred că sportul, în general, va avea cît va merita. Cît se va restructura şi cît va păcăli, atît va primi din partea oricui, nu neapărat a noului preşedinte. Există două sporturi, cel amator şi cel industrial, aproape că ar trebui cîte un minister pentru fiecare. Un preşedinte care practică mişcarea e deja bine. El ar trebui să facă posibilă dezvoltarea celor două sporturi, unul pentru sănătatea inclusiv mintală a naţiunii, celălalt pentru că a urcat în lume la nivelul turismului sau al mediului, e o afacere colosală şi un factor de stimă. Dar să aşteptăm iar ca totul să vină „de sus“ ar fi exasperant. Ar însemna că nici sportul n-a priceput nimic din recentul puseu de conştiinţă publică. Din păcate, domeniul acesta e anchilozat, nereformat, un soi de armată care ar vrea să fie susţinută fără condiţii, dar fără să mai cîştige războaie. E posibil ca, din perspectiva asta, alegerea lui Iohannis să nu fie cea mai bună veste.