Un sport la Răsărit

Ţări arabe bogate tot cumpără antrenori şi fotbalişti buni de la noi, probabil că şi din alte ţări europene. Viitorul fotbalului e arab?  

Din cînd în cînd, pe diferiţi pereţi, pe panouri sau parapete apare ritos afirmaţia majusculară: „BASARABIA E ROMÂNIA“. Bun. Am propus de mult să tăiem prima silabă, dar am fost tras de urechi. Aşa că insist. Pînă în Basarabia nici măcar n-ai timp de un business class. Arabia e noul El Zorabo. E locul în care banii sînt prea puţini pentru „clasa Ronaldo“, dar îndeajuns de mulţi pentru a atrage o populaţie fotbalistică sărăcită. Iar fotbalul e destul de puţin atractiv pentru alţii ca să fie suficient loc şi de români. Mai e ceva. Exemplul reuşitei. Pînă nu cu mult timp în urmă, Olăroiu şi Rădoi au fost gajuri de bună purtare. Rezultă că nu mai facem faţă în fotbalul de top şi ne aciuăm pe unde putem, în Arabia sau China, în Rusia sau în Ucraina, în Bulgaria sau Azerbaidjan. E lumea noastră. Totuşi, nu e numai vina noastră. În criză, ca toată planeta, fotbalul se polarizează. Sînt mai puţini bani şi cluburile occidentale îi păstrează pentru cei mai buni. Nu mai există o clasă de mijloc unde ne potriveam bine într-o vreme. Rămîne această opţiune orientală, fără glorie, fără memorie. Un loc de muncă decent, civilizat pentru răsfăţaţii soartei, plătit regeşte, dacă nu împărăteşte. Un spaţiu din care să ieşi, vorba lui nea Mitică, fără să mai trebuiască să munceşti toată viaţa. Dacă ăsta e idealul în viaţă, plecăciune!