Un sport la Răsărit
Nu-i aşa că antrenorul Iordănescu pare altfel decît senatorul Iordănescu?
N-aş putea spune, deoarece nu l-am cunoscut nici pe unul, nici pe celălalt. Singurul pe care îl ştiu e selecţionerul Iordănescu. Care pare acelaşi. În fine, nu chiar. Parcă e un pic mai înţelept, mai calm. Pînă cînd îşi iese din pepeni, cum s-a întîmplat la finalul uriaşului meci al României cu locul 14 din 16 în campionatul Georgiei, Sioni Bolnisi. „Ce întrebare e asta, nu e treaba dumitale, mă luaţi la mişto?!“ Apoi a ameninţat că pleacă de la interviu. Dacă nu ştiţi despre ce e vorba, vă puteţi închipui că reporterul o fi întrebat cine ştie ce năzdrăvănie, legată de viaţa personală sau de obiceiurile la pescuit. Totuşi, nu. La capătul unui meci trist, terminat cu o victorie mică, 1-0, în faţa unei formaţii oarecare, jurnalistul s-a avîntat să-l chestioneze asupra stării de spirit. „Sînteţi supărat?“ După care a urmat pedeapsa verbală de mai sus. Atunci l-am recunoscut pe vechiul Iordănescu. Un om dibaci, care ştie cînd să se înfurie şi cînd să fie extrem de culant. Sau poate că nu ştie, ci pur şi simplu aşa îi iese, o dată ba, de trei ori da. Oricum, Naţionala nu putea găsi un staroste mai bun. E omul pe care nu poţi să-l păcăleşti pentru că nu poţi să-l ghiceşti. Cu el nu ştii cînd plouă şi cînd e soare. Dar să fie cum o fi, „decît“ să fie calificare!
