Un sport la Răsărit
Să pustiim cîmpiile, să otrăvim fîntînile, tot la fotbalul ăsta am rămas văzînd Craiova – Steaua 0-0?
Păi, nu aşa am învăţat la istoria bine frămîntată precum chifteluţele care se serveau la masa de prînz a şcolilor cu program prelungit? Că doar Roberto Carlos de Anjou a mărşăluit cu armurile lui sclipitoare prin Oltenia, nu prin Iutlanda. CS U a ales un teren ţepos şi un joc baricadat pentru a întîlni căpcăunul momentului, despre care unii zic totuşi că n-a mai rămas decît pielea de el. Pe stadionul Extensiv s-a jucat restrictiv, printre smocuri de iarbă, vopsea verde şi tuşe atît de apropiate una de alta că aveai senzaţia că se joacă în defileul Posadei. Steaua a vrut, dar n-a putut, Craiova n-a vrut şi a putut (parţial). A ieşit un soi de nimic la zero care a fascinat tocmai prin acest scenariu à la Tom şi Jerry în care, chiar dacă pîrdalnicul de şoricel uzează enervant de toate şmecheriile permise sau nu, cumva te bucuri că n-a fost mîncat. Cît despre Tom, rămîi ca întotdeauna cu impresia că e neverosimil de tont. Pe drept, de data asta motanul trebuia să aibă cîştig de cauză, dar regizorul cu fluier a hotărît altceva, i l-a scos pe micuţ din gură. Asta e. După ce ai digerat joaca asta de-a v-aţi ascunselea te gîndeşti totuşi că nimeni nu poate trăi o viaţă în mlaştini cu riscul de a-şi merita soarta. Ca în orice business, ideea e ca toată lumea să cîştige. În cazul ăsta, ei au rămas cu punctele, noi cu urîtul. Nu mi se pare fair.
