Un sport la Răsărit
ASA Tîrgu Mureş e o stea căzătoare?
Jocul de cuvinte e haios, dar nu se ţine în substanţă. ASA şi-a cîştigat deja campionatul iar Steaua l-a pierdut, indiferent de cine va termina prima. O clasare a Stelei pe locul întîi nu va fi un titlu de glorie (e probabil cea mai slabă jumătate de campionat din vremuri imemoriale) şi nici nu va rezolva problemele cronice ale acestei echipe părăsite de emblemă şi galerii. Succesul decolorat va fi uitat repede, dacă va fi. Antrenorul şi o sumă de jucători vor pleca, va începe un drum european al crucii şi o reconstrucţie improbabilă în absenţa unei coerenţe strategice şi în prezenţa unei prudenţe financiare vecină cu zgîrcenia patologică. Steaua poate cîştiga, dar nu va fi învingătoare, iar a doua zi se va trezi cu durerea de cap a zilei de mîine. ASA poate celebra în cazul locului doi, sau triumfa dacă urcă o treaptă. Succesul ei va fi istoric – şi deja este, nici o nou promovată nu a ajuns atît de sus. Pentru ultimele etape întrebarea e: va şti să gestioneze situaţia? Deja ea a fost formulată după ce a bătut Steaua. Răspunsul: 6-1 cu Viitorul. Deşi cei care au văzut meciul ştiu că ocaziile adversarilor puteau scrie o altă poveste. ASA nu poate reuşi cel mai tare „hold-up“ al fotbalului decît dacă nu se schimbă cu o iotă. Fotbaliştii ei par mai mulţi pe teren pentru că atunci cînd nu mai pot joacă experienţa din ei. ASA e exemplul de proiect izbutit într-un fotbal rătăcit: un lot cu oameni care au văzut multe, constant, fără presiune, fără bulversări inutile, fără antrenori care să deranjeze nevoia de o bere, două după transpiraţie. ASA ne arată faţa întinsă a semiprofesionismului asumat, în vreme ce alţii ne prezintă ridurile profesionismului, dar care a eşuat de mult în amatorism. Aceasta e adevărata cădere.
