Un sport la Răsărit
Se mai face bine Dinamo?
Depinde de boala de care suferă. Unii ar putea-o numi „sindromul veşnicei tinereţi bătrîne“. Dinamo are un trecut cu performanţe, controversat (ca al oricărei echipe cu proptele comuniste) şi mereu activat în discuţiile relative la prezent. Această filiaţie a rezultatelor obligă – ca şi perena gîlceavă cu Steaua. Cei de azi rîvnesc la gloria acelor vremuri bune (pentru ei), dar cu mijloace care îi aduc în poziţia de a vrea să construiască o piramidă cu ajutorul lopeţelei şi găletuşei. Trăim timpuri fără răbdare. Oamenii care fac bani într-o lume nouă îi fac repede. Şi vor ca totul să se întîmple repede. Sînt iuţi la mînie. Taie şi spînzură şi apoi contemplă trişti şi aproape poetici carnagiul. Nu e vina lor. E, mereu, vina celor care nu se pot mişca în ritmul lor. Bătrîna Dinamo trăieşte aşadar o perpetuă pubertate, nici un proiect nu apucă să ajungă măcar la adolescenţă. În acest sezon, echipa lui Ionuţ Negoiţă a cunoscut cele mai multe cupluri de antrenori-conducători: Stoica-Anghelache, Teja-Stanciu şi acum Rednic-D. Gheorghe. Mai nou, patronul a descoperit un trădător, Bărboianu, autorul penalti-ului care a rup derbiul. Rămîne să aducă şi dovezile, le aşteptăm ca pe un semn de ieşire dintr-o boală grea. Altfel, totul arată metastazic. Vrem, nu vrem, Dinamo e un brand naţional salvat de la ruşinea dispariţiei de actualii deţinători ai clubului. Ar fi însă trist ca ei să-l fi salvat de la infarct ca să-l arunce – Doamne fereşte! – în vreun cancer.
