Un sport la Răsărit

Publicat în Dilema Veche nr. 604 din 10-16 septembrie 2015
Un sport la Răsărit jpeg

Steaua mai e Steaua?  

Steaua a ajuns o glumă. Echipa e deţinută de un tip care spune că o vinde primului venit, iar marca e a unui club ministerial care ne dă de înţeles acum că l-a păcălit calificat pe cel dintîi, care s-a angajat să bage banii pe care ministerul nu-i mai avea. De fapt, e o tipică bătălie între doi „răi“, unul privat şi altul de stat. În total dispreţ faţă de cei pe care îi reprezintă (în cazul MApN, chiar a contributorilor din care trăieşte cu toţi oamenii lui fără a plăti taxe, impozite şi contribuţii – de care altfel beneficiază gros), aceşti deţinători ai unor „tradiţii glorioase“ (citat din statut) au decis să facă praf cel mai cunoscut brand sportiv al fotbalului. Bravo lor! Se află în ţara corectă. Numai că şi ea ar trebui să aibă limite. Ar trebui, deci, să se ridice al treilea actor, cel pentru care Steaua nu stă nici în bani, nici în embleme, ci în organul acela imaterial care ne adună toate fericirile şi suferinţele. Aceşti oameni, numiţi suporteri, ar trebui să înceteze să se bată între ei sau cu alţii şi să pună mîna pe lopeţi. Există un şantier posibil, pe care numai ei îl pot lucra dacă sînt ceea ce pretind a fi. N-a fost niciodată un moment mai prielnic pentru a reconstrui adevărata echipă care, cu bune şi rele, susţinută, da, de partid şi de stat, a avut ambiţia să facă performanţa maximă. Şi a făcut-o. E timpul să fie ajutată, pe patul de moarte. 

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

frunze toamna adobestock jpg
Câte zile pot fi lăsate frunzele căzute pe gazon înainte să fie adunate. Riscă să devină periculoase pentru firele de iarbă
Toamna este anotimpul faimos pentru faptul că frunzele vor cădea din copaci, iar pentru românii care stau la curte, acest lucru înseamnă că trebuie să facă curat mult mai des. Însă, acest lucru nu înseamnă că frunzele căzute vor trebui curățate în fiecare zi.
Screenshot 2026 10 27 142633 png
Momentul în care un viitor tată află că va avea un băiețel a devenit viral. Reacția sa a stârnit discuții aprinse
Un viitor tată a devenit viral după ce a aflat, la o petrecere organizată pentru dezvăluirea sexului bebelușului, că va avea un băiețel. Bucuria sa exuberantă a stârnit însă controverse după ce, în loc să-și îmbrățișeze partenera, a alergat spre mama sa.
Andreea Popescu jpg
Andreea Popescu, revedere cu lacrimi și îmbrățișări: „După 11 zile, ne-am reunit”
Momente pline de emoție pentru Andreea Popescu! Fosta dansatoare a Deliei și-a revăzut copiii după 11 zile în care au fost separați, iar reîntâlnirea a fost una specială. Vedeta a împărtășit momentul cu urmăritorii săi de pe rețelele de socializare.
CRISTIAN PĂUN 6 mp4 thumbnail png
Salariații pierd bani din cauza formulei greșite de calcul a tichetelor. Economistul Cristian Păun: „Ar trebui majorate sau scutite de contribuția la sănătate”
Valoarea tichetelor de masă ar trebui crescută de la 45 la aproximativ 50 de lei pe zi sau, în lipsa unei majorări, ar trebui eliminată contribuția la asigurările sociale de sănătate aplicată acestora, pentru a proteja puterea de cumpărare a salariaților, susține profesorul de economie Cristian Păun
Sucuri  jpg
Băuturile care au mai mult zahăr decât o gogoașă. Mulți oameni le consumă fără să știe cât de periculoase sunt
Atunci când încercăm să adoptăm o dietă mai sănătoasă, primul lucru pe care îl vom face este să reducem cantitatea de zahăr pe care o consumăm. Însă, există unele băuturi aparent inofensive și sănătoase care, în realitate, conțin mai mult zahăr decât o gogoașă.
Milosevic foto AFP jpg
De la dictatura regală la naționalismul lui Milošević. Cum au modelat regimurile autoritare istoria Serbiei
Istoria Serbiei în secolul XX a fost marcată de regimuri autoritare, de la monarhii absolutiste la totalitarismul comunist și naționalism. Aceste schimbări politice au modelat profund țara vecină, iar efectele lor se resimt până în prezent.
schi italia istock2 jpeg
Sunt cele mai bune stațiuni de schi în această iarnă. Trei țări domină topul destinațiilor perfecte pentru un city-break
Pe măsură ce ne apropiem tot mai mult de iarnă, românii încep deja să se gândească la vacanța de schi și la destinațiile către care se pot îndrepta. Din fericire, experții în turism vin cu câteva recomandări pentru turiști în această perioadă.
consult medical, foto shutterstock jpg
O descoperire importantă poate salva viața pacienților care suferă de cancer pulmonar. Două medicamente pot reduce riscul de deces cu 58%
Vești bune pentru pacienții care suferă de cancer pulmonar. O combinație de medicamente a reușit să reducă riscul de deces cu până la 58% pentru persoanele care suferă de o formă foarte agresivă a bolii, mai precis, cancer pulmonar cu celule mici.
baietelul de la tomis captura video jpg
Descoperire uluitoare la Constanța! „Băiețelul de la Tomis”, găsit după 2.000 de ani cu jucării și flori lângă el
O descoperire arheologică impresionantă a avut loc la Constanța, unde specialiștii au găsit un sarcofag roman în care se afla trupul unui copil, înmormântat în urmă cu aproape două milenii. Alături de rămășițele sale au fost descoperite jucării, bijuterii și ghirlande de flori.