Un sport la Răsărit

Publicat în Dilema Veche nr. 607 din 1-7 octombrie 2015
Un sport la Răsărit jpeg

Dacă avem stadion găurit, vom avea stadion cîrpit?  

Înainte să cîrpim ceva, ar trebui să cîrpim pe cineva… Avem şi vom avea fix ceea ce merităm: un stadion mai scump şi mai prost decît cel după care a fost copiat (Frankfurt). Aşa sînt şi casele – blocul în care locuiesc a costat aproape dublu şi, după jumătate de an, a început să plouă înăuntru, ha-ha! –, autostrăzile, pasajele, podurile, rîurile, ramurile. Într-o ţară ca a noastră nu numai că cei mulţi şi proşti plătesc de două ori acelaşi lucru, dar trebuie să şi zică mersi pentru asta. Îmi aduc aminte de o vizită cu Oprescu şi Mircea Sandu prin stadionul în construcţie. Ziceai că fac o a doua piramidă a lui Keops. Şi chiar făceau, în termeni de costuri şi de suflete îngropate la rădăcină. Din fericire, există o plată şi o răsplată pentru şuvoiul de apă care se revărsa duminică deasupra meciului Steaua-Voluntari prin tavanul defect. Răsplata e, eventual, un pic de puşcărie de lux, redusă pe caz de vîrstă, boală şi publicistică. O ciupitură pe curul unui elefant. Plata ne revine şi va fi probabil minimă. Pentru un mizilic de cîteva milioane de euro, acoperişul va fi ca nou. Pînă la următoarea crăpătură, fireşte, care să ne asigure că trăim într-o eternă gaură de vierme. 

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

interior avion foto airlines travel jpeg
Cum te pregătești pentru un zbor extra-lung. Sfaturi pentru 10, 15 sau chiar 20 de ore petrecute în avion
Zborurile de peste 10 ore devin tot mai frecvente, pe măsură ce companiile aeriene extind rutele intercontinentale și apar conexiuni tot mai lungi. Călătorii trebuie însă să se pregătească nu doar pentru distanță, ci și pentru efectele pe care timpul petrecut în avion le are asupra organismului.
balnear pucioasa
Doar 24 de bilete pentru 1.112 cereri. Cât de greu au ajuns pensionarii să prindă un tratament în 2026
Pensionarii au primit în 2026 mult mai puține bilete pentru tratament prin Casa de Pensii decât în anul precedent. Prima serie de plecări a fost organizată abia în aprilie, iar în lunile următoare numărul biletelor repartizate a fost, în unele județe, de doar câteva zeci.
hamburg germania pexels jpg
Orașul-burete din Germania. Soluția ingenioasă împotriva inundațiilor și caniculei
Ploile abundente și valurile de căldură pun tot mai multă presiune asupra marilor orașe, unde betonul și asfaltul împiedică apa să se infiltreze în sol și contribuie la creșterea temperaturilor. Hamburg, al doilea cel mai mare oraș din Germania, încearcă să schimbe această situație
Illustrations pour Salammbô Poirson Victor Armand jpeg
Sechestrat în „Fierăstrău”, cea mai crudă metodă de a-ți distruge adversarul. A fost utilizată în „Războiul Mercenarilor”
Unul dintre cele mai încărcate de cruzime războaie din istoria omenirii a fost purtat acum mai bine de 2300 de ani. Un mare imperiu și-a pedepsit mercenarii pe care nu a putut să-i mai plătească în cel mai crunt mod posibil, lăsând mii de soldați să se mănânce între ei.
Sarmizegetusa Regia, mai 2026  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (2) jpg
Sarmizegetusa Regia, închisă cinci zile din șapte în plin sezon turistic. Locurile uimitoare din jurul capitalei dacilor
Sarmizegetusa Regia poate fi vizitată în august doar sâmbăta și duminica, din cauza lucrărilor de restaurare. Restricțiile au nemulțumit localnicii de pe Valea Grădiștii, dar ținutul cetăților dacice le oferă vizitatorilor alternative spectaculoase.
smoothie freepik jpg
Ingredientul neobișnuit care trebuie adăugat în smoothie-uri. Este gustos și plin de proteine
Nu este un ingredient la care mulți dintre noi ne-am gândi, atunci când urmează să pregătim un smoothie. Cu toate acestea, specialiștii spun că, datorită acestui ingredient, nu numai că vom putea pregăti un smoothie mult mai gustos, dar băutura va avea și un conținut mult mai ridicat de proteine.
Municipiul Reșița, mai 2026  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (122) jpg
De la „Micul Krupp al Balcanilor” la localități-fantomă. Cum a ajuns Caraș-Severinul în topul celor mai depopulate județe
Caraș-Severin, unul dintre marile județe industriale ale României, a pierdut zeci de mii de locuitori. Minele și uzinele s-au închis, vechile comunități de coloniști s-au risipit, iar numeroase sate și foste centre muncitorești au rămas aproape pustii.
Mâncare nesănătoasă ultraprocesată - fast food FOTO Shutterstock
Mâncarea sănătoasă este mai ieftină decât cea ultraprocesată. Economia anuală ajunge la peste 10.000 de lei pentru o familie
Românii cheltuiesc mii de lei lunar pentru alimente care oferă puțină valoare nutritivă, deși o alimentație bazată pe ingrediente simple poate costa mai puțin. O analiză comparativă arată diferența de preț dintre un meniu echilibrat și unul format în principal din produse ultraprocesate.
Bashar al-Assad FOTO EPA-EFE
„Păianjenul“, fostul șef al spionajului dictatorului Bashar al-Assad, s-a ascuns la Moscova. Cum l-au deconspirat anchetatorii
Un fost oficial de rang înalt al serviciilor de informații siriene, acuzat că a orchestrat torturi și masacre, a fost găsit locuind la Moscova.