Un precedent amînat

S-a dovedit din nou că amînarea nu duce la rezolvarea problemelor dificile: negocierile în legătură cu viitorul statut al provinciei Kosovo s-au tot prelungit, cu speranţa probabilă că, obosiţi să tot spună că nu sînt de acord în nici o problemă, vor găsi cîteva amănunte la care nu vor avea obiecţii sau vor fi prea obosiţi ca să le formuleze şi vor începe să se înţeleagă. După luni de negocieri, poziţiile sîrbilor şi ale kosovarilor au rămas însă ireductibile: sîrbii acceptă totul, în afară de independenţă, în timp ce kosovarii nu vor nimic altceva decît independenţa. Data-limită de 10 decembrie a fost depăşită, fără să se întrevadă cea mai uşoară predispoziţie spre compromis. Pentru a obţine cît mai multă susţinere financiară şi diplomatică, Hakim Thaci, fostul şef al organizaţiei de gherilă kosovare (UCK), viitor prim-ministru, a acceptat să anunţe independenţa regiunii, nu aşa cum promisese anterior, imediat după 10 decembrie, ci după 3 februarie, cînd va avea loc ultimul tur al alegerilor prezidenţiale din Serbia. Se contează pe perspectiva unui guvern mai "democratic" în Serbia, poate mai puţin radical. Oricît de democratic ar părea viitorul guvern al Serbiei (şi el nu poate fi mai democratic decît forţele care îl susţin), el nu va putea accepta secesiunea Kosovo: toţi sîrbii ştiu că acolo este leagănul istoriei şi civilizaţiei lor. Şi tocmai pentru că nu se întrevede nici o şansă pentru un compromis acceptabil, Statele Unite, precum şi unele state din Uniunea Europeană şi-au arătat disponibilitatea de a accepta realitatea, aşa cum există ea acum, recunoscînd independenţa eventualului nou stat. Desigur, sînt posibile turbulenţe, chiar dacă nu de intensitatea celor care au marcat descompunerea Iugoslaviei. În Kosovo, conform unor socoteli destul de vechi, trăiesc 90% albanezi şi 10% sîrbi. Există temeri, nu lipsite de argumente concrete, că albanezii din Kosovo îşi vor dori un stat etnic pur şi vor face tot ce e posibil pentru a-i goni pe puţinii sîrbi rămaşi în regiune. Pentru a preveni violenţele, Uniunea Europeană a repartizat 1800 de poliţişti: ei vor veghea la păstrarea ordinii. La un alt nivel, li s-a sugerat liderilor sîrbi că accesul lor în Uniunea Europeană va fi mult uşurat dacă desprinderea Kosovo din teritoriul istoric al Serbiei se va produce în mod paşnic. "Este deosebit de insultător să oferi unei Serbii amputate recompensa unei piste rapide în UE, ca premiu pentru renunţarea la violenţă" - a spus prim-ministrul sîrb Vojislav Kostunica. Dacă albanezii îi vor ataca pe sîrbii rămaşi în Kosovo, incendiind bisericile ortodoxe şi gonindu-i din case, aşa cum s-a mai întîmplat, nu este exclus ca Serbia să trimită armata pentru a-şi apăra conaţionalii. "Comunitatea internaţională trebuie să aibă grijă ca albanezii să nu se răzbune pe sîrbi (...). Trupele sîrbeşti în Kosovo ar fi o provocare greu de imaginat, dar nu greu de înfăptuit, deoarece Rusia îi încurajează pe sîrbi" - apreciază Richard Holbrooke (unul din autorii acordului de la Dayton, în urma căruia a luat naştere Bosnia-Herţegovina), într-un interviu recent acordat ziarului The New York Times. Şi dacă în cancelariile occidentale se crede că desfăşurarea unor forţe poliţieneşti, care să descurajeze iniţiativele, poate diminua sau chiar anula efectele violenţei, semnificaţia unui precedent dă mult mai multă bătaie de cap. Va însemna recunoaşterea independenţei Kosovo o încurajare pentru toate regiunile secesioniste, locuite de minoritari în Europa? Mai mult sau mai puţin explicit, Cipru şi, într-o măsură mai mică, Grecia, Slovacia, România şi Spania exprimă asemenea temeri. Iar pentru cei care se gîndesc că Abhazia şi Osetia pot formula cereri de independenţă faţă de Georgia (de care ţin acum) pentru a se alătura Rusiei de a cărei politică se simt mai aproape, un comentator explică lucid: "În ultimii ani, Rusia a optat pentru o nouă politică de influenţă, nu cu forţa, ci prin afaceri, controlînd prin structurile sale energetice nu doar spaţiul postsovietic, ci practic întreaga Europă, avînd la dispoziţie mai multe pîrghii de presiune" (Nezavissimaia Gazeta). Problema Kosovo îi priveşte direct pe sîrbi şi pe albanezi, dar miza ei depăşeşte spaţiul balcanic: viitorul va arăta în ce măsură Rusia îşi va folosi avantajele puterii pentru a calma turbulenţa conflictelor mondiale sau pentru a le înteţi.