„Un om clar“

În momentul de faţă, Gabriel Oprea este cel mai influent politician român. În 2012, într-un interviu cu Robert Turcescu – unul dintre cei pe care Oprea i-a procopsit şi cu grade militare – spunea: „Eu sînt militar de carieră şi am alt stil de organizare şi altă predictibilitate. Poate sînt puţin, cîteodată, mai dur, dar sînt un om clar şi un om care mă ţin de cuvînt, iar colegii mei mă apreciază pentru acest lucru. Pe de altă parte, sînt om de 12 noaptea sau de 1 dimineaţa… De aceea, cred că UNPR-ul şi-a cîştigat, în doar doi ani de zile, pe eşichierul politic, un blazon de oameni care se ţin de cuvînt şi care, repet, vedeţi că ne caută partidele.“ 

Primul gînd după citirea interviului este că organizarea armatelor, în general, se face cam cu forţa şi e bazată pe un proces dur de uniformizare/spălare pe creier. Armatele sînt predictibile prin ineficienţa şi lipsa de transparenţă cu care cheltuiesc banul public. Inteligenţa, creativitatea, cinstea şi deschiderea spre dialog – atribute absolut necesare unui lider politic capabil să impună o reformă sistemică, aşa cum are nevoie România – nu sînt deloc asociate militarului care a făcut carieră politică în România. Mai degrabă securist, corupt şi sociopat sau obtuz, tipicar şi încăpăţînat sînt „calităţile“ cerute miliţianului reformat în politician.

Faptul că Gabriel Oprea are „altă predictibilitate“, că e un om de „12 noaptea sau de 1 dimineaţa“ sau că partidul din care face parte are „un blazon de oameni care se ţin de cuvînt şi care, repet, vedeţi că ne caută partidele“ dovedeşte că domnul Oprea intră în standardele miliţianului prostănac şi, desigur, cam organ. 

„Cînd un coleg de-al meu are o problemă, ştie că se poate baza pe

şi nu las lucrurile la întîmplare.“ Faptul că Gabriel Oprea vorbeşte, chiar şi aşa un pic agramat, despre el la persoana a III-a singular este un indicator de sociopatie.

„Eu rămîn la părerea, şi cred că este indubitabil faptul că toate guvernele Boc, cele 78 de zile ale Guvernului Ungureanu, au făcut mult bine României.“ 

Procesul prin care domnul Oprea are o părere care devine, la o distanţă de patru cuvinte, indubitabilă este probabil similar procesului prin care un furt devine „afacere“ şi omul

– conducător de doctorate. Discuţia despre cum domnul Oprea joacă un rol atît de important într-un Guvern al unei coaliţii care a cîştigat alegerile demonizînd Guvernele Boc şi Ungureanu ar putea dezvălui, probabil, amănunte interesante despre „claritatea“ domnului Oprea.

Tot în 2012, într-un discurs în faţa colegilor dînsului, Gabriel Oprea spunea: „Sîntem o armată cu un moral de oţel. Avem determinarea de a cîştiga competiţiile politice.“ În sistemele democratice cunoscute (tipice), partidele nu au nici o legătură cu armata. Este preferabil ca un partid să aibă un moral bun şi nu unul rigid

„Avem cei mai buni oameni… Sînt mîndru de dumneavoastră, de fiecare coleg, toţi sîntem o echipă care vorbeşte numai despre România şi despre români… Lîngă mine au venit Iordănescu, Onţanu. (…) Vă asigur că vom trece şi prin zid pentru a vota această taxă cerută şi de marii lideri ai lumii.“ Generalul Oprea nu ne explică cine sînt

iar prima bănuială e că nu ar fi din România. Însă, dacă UNPR-ul „este o echipă care vorbeşte numai despre România şi despre români“, atunci fie „marii lideri ai lumii“ sînt şi ei români, fie avem încă un caz de gurist sociopat care a ajuns politician de vază. 

Pentru a nu fi acuzat de superficialitate, o să examinez cele două posibilităţi. 

Domnul Oprea spune că îi are în partid pe cei mai buni oameni, însă nici unul dintre cei menţionaţi nu este lider al lumii. Cel puţin la o primă vedere. 

„Avem brand-ul nostru, omul care a ştiut să aducă pacea socială, Marian Sârbu.“ Desigur, domnul Sârbu ar putea să fie reîncarnarea lui Gandhi în România sau să fie cunoscut pe numele lui de cod Desmond Tutu în dosarele serviciilor celor mai inteligente. La fel de posibil este ca şi domnul Gabriel Oprea să fie un lider mondial în interiorul SRI sau SIE. Sînt convins că atît domnul Sârbu, cît şi domnul Oprea sînt cei mai buni în a fi ei înşişi, chiar într-un mod indubitabil, dar în afară de nişte scandaluri de corupţie, nimic remarcabil nu poate fi găsit despre Marian Sârbu. 

Domnul Oprea îi mai menţionează pe Iordănescu – nea Puiu – şi pe Onţanu. Nea Puiu a fost un tip excepţional prin talentul cu care a lovit cu piciorul o băşică şi atît. Nu a fost nicicînd între primii zece cei mai buni români nici la pupat icoane şi nici la fotbal şi deci e foarte departe de a fi unul dintre liderii lumii. Ultima super-valoare pe care o menţionează Gabriel Oprea este Onţanu, şi el la fel de faimos ca domnul Marian Sârbu. 

„Facem cinste acestei ţări. România şi românii, în momente grele, sînt mai uniţi. Au încredere în Biserică şi în Armata Română. Forţa acestui partid este echipa. Meritaţi tot ceea ce este mai bun. Sînt convins că românii vor aprecia un partid care îşi iubeşte ţara. Vom cîştiga pentru că românii au încredere în valori, au încredere în UNPR.“ Cum UNPR-ul nu este nici Biserica şi nici Armata Română, şi nici nu există vreo echipă care să se numească

este foarte probabil că avem încă un caz de ipocrit care s-a transformat dintr-un organ mediocru în lider politic cu binecuvîntarea foştilor securişti. Ca toţi cei asemenea lui, desigur, Găbiţă crede că face cinste României şi că gargarageala lui incoerentă e de-ajuns pentru a masca harurile politicii româneşti: nesimţirea, tupeul şi corupţia. 

Valeriu Nicolae este activist pentru drepturile omului şi fondator al Policy Center for Roma and Minorities.