Un judecător care m-a sedus (II)

Publicat în Dilema Veche nr. 692 din 25-31 mai 2017
Un judecător care m a sedus jpeg

Așadar, judecătorul Alex Kozinski, născut la București în 1950 și stabilit încă din copilărie în America, acum judecător la Curtea de Apel nr. 9 din San Francisco, a fost intervievat în cadrul emisiunii 60 minutes a postului american de televiziune CBS. Subiectul principal al interviului a fost relația dintre președintele Trump și justiție. Redau aici ideile extrem de interesante ale lui Alex Kozinski pentru că, pe de o parte, tema este extrem de actuală și pentru noi (politicienii și justiția par a se incomoda din ce în ce mai mult unii pe alții în cadrul statului nostru de drept) iar, pe de altă parte, experiența acestui magistrat este vastă și gîndirea lui este ferită de poncife. Ideile lui vor fi însoțite, ba chiar amestecate, cu observațiile mele, pentru că acest articol nu își propune să redea, fie și în formă prescurtată, interviul. Oricine vrea să găsească precis ce spune Alex Kozinski poate ajunge la el în cîteva secunde, pe Internet.

Ca să înțelegem mai exact contextul ideilor judecătorului Kozinski, să fixăm poziția personajelor în principiu. Sigur că detaliile contează, dar propun să rămînem la un anumit grad de generalitate, ca să descoperim, mai ales, revelanța discuțiilor americane pentru neliniștita noastră țărișoară. Donald Trump a cîștigat alegerile prezidențiale americane promițînd alegătorilor că va lua anumite măsuri. În campania electorală, promisiunile sale au fost discutate pe îndelete, s-au adus argumente pro și contra – dintre cele contra, argumentele cele mai consistente au vizat legalitatea/constituționalitatea propunerilor lui Trump. Dezbaterile au fost suficient de larg mediatizate și de consistente, încît se poate spune că alegătorii puteau singuri să decidă asupra măsurilor propuse de candidatul Trump. În final, l-au votat. Odată ajuns președinte, Trump a trecut la treabă și a emis acte de autoritate care împlineau promisiunile. Aceste acte au fost atacate în justiție de către oponenții președintelui. În mod constant, Curtea de Apel nr. 9, din care face parte și Alex Kozinski, a anulat/suspendat aceste acte pe care le-a găsit nelegale/neconstituționale. În completul de judecată, Kozinski a făcut opinie separată, din cîte aflăm, cel puțin într-un caz: acela al opririi accesului unor cetățeni ai unor state arabe pe teritoriul Statelor Unite, în ianuarie. Cînd scriu aceste rînduri, Curtea de Apel nr. 9 are de judecat încă o dată aceeași temă, de data asta reglementată într-un nou ordin executiv emis de Trump, în care Casa Albă spune că a ținut cont de obiecțiile din prima decizie a Curții.

Acum, să trecem la substanța interviului. Kozinski a fost întrebat ce crede despre ideea multor americani că, în condițiile în care toată puterea politică (Președinte, Senat, Camera Reprezentanților, adică executiv și legislativ) ajunge în mîna unei singure formațiuni politice (în speță, Partidul Republican), justiția trebuie să se comporte ca un fel de opoziție, pentru a echilibra balanța puterilor în stat. Înainte de a vă spune ce a răspuns Kozinski, precizez că ideea echilibrului puterilor statului este extrem de prețioasă tuturor iubitorilor democrației. Puterile statului – o știm deja cu titlu de axiomă – trebuie să fie și separate, și echilibrate, astfel încît nici una dintre ele să nu le domine pe celelalte, și fiecare să își facă treaba, independent de celelalte. Kozinski este de părere că justiția nu trebuie să fie niciodată văzută ca o contragreutate față de puterea politică. Treaba justiției este să oprească abuzurile, și atît. Dacă alegătorii au decis ca întreaga putere politică să fie în mîna unui singur partid, justiția nu are a se opune acestei decizii și nici nu o poate cenzura, interpreta, dilua. La fel – adaug eu – lamentările lui Trump, cum că „justiția nu ne ajută să facem ce a decis poporul prin vot“, nu pot să fie luate în seamă. Justiția nu trebuie să ajute la îndeplinirea nici unui program politic, nici măcar a celui votat de cetățeni. Rolul judecătorilor nu este nici acela de a împiedica un proiect politic, nici acela de a ajuta la îndeplinirea lui.

Dar, ce ne facem cu promisiunile electorale care cuceresc poporul, dar sînt ilegale? Kozinski crede că este mai important să se păstreze libertatea de exprimare a politicianului, decît să i se interzică să promită lucruri ilegale sau neconstituționale. E rolul contracandidaților și al presei să comenteze aceste promisiuni și să le critice, dar statul nu ar trebui să-i oprească pe candidați să bată cîmpii, dacă asta vor. În campanie, politicienii promit și luna de pe cer – oamenii știu bine că nu vor primi luna de pe cer cînd îl aleg pe cel care face o astfel de promisiune. „Nu trebuie să-l ținem ostatic, promisiunilor sale electorale, pe cel care a cîștigat“, zice Kozinski. În fond, bieții de ei, candidații vor doar să fie aleși și fac orice pentru asta, iar alegătorii știu bine că așa stau lucrurile. Dar dacă mint? Aici, Kozinski răspunde rece, pe urmele lui Machiavelli: e normal ca politicienii să mintă; uneori, minciuna e o adevărată datorie politică. Iarăși, nu judecătorii trebuie să identifice minciunile politicienilor. Însă, cînd acțiunile unui politician intră în zona ilegalului, treaba se schimbă. Ilegalul nu are de-a face cu adevărul sau minciuna. O acțiune ilegală este o acțiune abuzivă, și justiția – cum ziceam – trebuie să oprească abuzul.

O altă temă importantă atît în America, dar mai ales în România, este aceea a atacurilor publice ale politicienilor la adresa justiției. E normal ca un președinte să-i atace pe judecătorii care îi dau peste mînă, așa cum a făcut-o Trump? Ar fi de adăugat, din perspectivă dîmbovițeană, e normal ca un post de televiziune sau un ziar să atace ad hominem un judecător, cînd acesta pronunță o hotărîre de condamnare a patronului? Kozinski este de părere că orice om politic (și orice organ de presă, adaug eu) se poate exprima liber asupra actelor justiției. În fond, oricine este liber să spună public ce crede despre un act de justiție sau altul, ori despre justiție în ansamblu. Totuși, este inadmisibil ca politicianul să se refere direct, cu nume și prenume, la un anumit judecător. Asta – crede Kozinski – este mai degrabă o dovadă a slăbiciunii omului politic, și nu a curajului său. Motivul e simplu de dedus: o hotărîre judecătorească este produsul unui sistem, al unei proceduri, al unor legi, aplicate după regulile de aplicare ale sistemului judiciar, nu este hotărîrea discreționară a unui judecător, chiar dacă este exprimată de un judector sau de altul. Așadar, critica deciziilor, da, e permisă, critica judecătorului X sau Y, nu. Aș spune că părerea lui Kozinski este perfect aplicabilă și presei.

Dacă ar fi după mine, eu l-aș invita pe judecătorul Alex Kozinski la București să vorbim pe îndelete despre statul de drept. Cred că ne-ar folosi… 

P.S. Făcînd un bilanț al primelor sale 100 de zile de președinție, într-un interviu acordat televiziunii FoxNews, Donald Trump și-a vărsat năduful pe Constituție. A spus că sistemul constituțional – prin care, între altele, deciziile executive ale președintelui ajung să fie cenzurate de orice instanță din America la plîngerea cuiva care se simte lezat – este deficitar, arhaic și, în esență, face rău Americii. Ca admirator al sistemului constituțional american, sînt încă o dată dezamăgit de Trump. Totuși, omul a ajuns președinte al Statelor Unite datorită sistemului constituțional.

Foto: wikimedia commons

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Imagini din mega-închisoarea din El Salvador, cu mii de deținuți dezbrăcați încătușați. „Au văzut exteriorul pentru ultima oară”
Imagini teribile cu deținuți aduși în gigantica închisoare din El Salvador (America Centrală) deschisă în 2023, publicate de autoritățile din această țară, au făcut, joi, înconjurul lumii.
image
O țară europeană a descoperit un zăcământ mai important decât petrolul și gazul și amenință monopolul deținut, până acum de China
O descoperire uriașă pentru Europa a fost făcută, recent. Compania minieră Rare Earths Norway a anunțat descoperirea celui mai mare zăcământ dovedit de pământuri rare din Europa continentală, situat la Fen Carbonatite Complex din sud-estul țării.
image
Cum a reacționat patronul unui bar după ce şase turişti au băut 27 de beri la micul dejun şi au plecat fără să plătească
Şase studenţi aflaţi în Italia cu Erasmus s-au oprit la un bar din Bari şi au consumat un mic dejun bogat cu cafea, cornuri și nu mai puțin de 27 de beri. La final, nu s-au mai obosit să plătească nota de plată. „A fost doar o scăpare de câteva secunde și nu i-am mai văzut”, a spus patronul păgubit.

HIstoria.ro

image
A fost sau nu Alexandru Ioan Cuza membru al Masoneriei?
La un deceniu după abdicarea lui Cuza, în 1876, la București a fost înființată Loja Alexandru Ioan I, apoi, în 1882, la Dorohoi a fost înființată Loja Cuza Vodă.
image
Marcel Pauker, lider al comuniştilor români, anchetat şi împuşcat în URSS
La începutul lui octombrie 1937, Marcel Pauker, lider al comuniştilor români, e chemat la Moscova pentru a răspunde unei anchete a Kominternului.
image
Hanurile de altădată, precursoarele caselor de schimb
Zarafii s-au orientat spre construcțiile ce ofereau cele mai sigure condiții, dar și accesibilitate, adică hanurile, precursoarele hotelurilor, în curțile cărora își puteau desfășura activitatea.