Un gînd despre ură

Publicat în Dilema Veche nr. 437 din 28 iunie - 4 iulie 2012
Un gînd despre ură jpeg

La început se dispreţuiau, iar tot ce îşi doreau, şi unii, şi ceilalţi, era să cîştige alegerile. Atît. După un timp, au ajuns să se antipatizeze. Nu a trecut mult şi au început să devină enervanţi unii pentru ceilalţi. În final, au plonjat cu voluptate în ură, aşa cum se aruncă toţi participanţii la o petrecere jazzy în piscină, în toiul nopţii, cu chiote şi confetti, cuprinşi de un entuziasm drogat şi orbitor. Deja, să cîştige alegerile nu mai era suficient. Au ajuns să-şi dorească unii altora extincţia. Un cărturar cu apucături ciudate, care număra cuvintele crezînd că frecvenţa unora dintre ele exprimă cel mai bine starea reală de spirit a cetăţii, a anunţat că cel mai folosit cuvînt în spaţiul politic este „bătaie“, cu variantele sale „a bate“ (care devenise echivalent cu „obligaţie morală“), „a se bate“ (care devenise echivalent cu „onoare“) şi „bătălie“ (care devenise echivalent cu „competiţie“). Nu mai era suficient să învingi, ci trebuia să cauzezi suferinţă şi distrugere totodată adversarului. Victoria în sine nu mai însemna nimic, dacă nu aducea cu ea şi anihilare. Victoria nu mai putea fi „la puncte“, aşa cum era normal în alegeri, ci trebuia măsurată în victime şi eliminări. E adevărat că se pot auzi, prin oraş, păreri tipic dîmboviţene: de fapt, se înţeleg între ei în spatele uşilor închise, acolo e o mare frăţie, toată ura este aşa, la televizor, pentru proşti, să creadă lumea. Însă Dumnezeu ştie bine că nu era aşa deloc. Duşmănia era reală, imensă şi intensă.

De mai multă vreme există, totuşi, un punct comun între cele două tabere. Convingerea că ura şi exaltarea ei a atins cote alarmante face unanimitate – la fel şi dorinţa tuturor de a opri această escaladare a urii, care nu poate duce decît la tragedii. Cu cîteva luni în urmă, apăruse şi prima ameninţare cu asasinatul. O făcuse unul din tabăra roşie împotriva tînărului lider al taberei albastre – un tip inteligent şi tenace, de la care toată suflarea albastră aştepta minuni. Pentru că toată lumea ţinea pe atunci cu tabăra roşie, ameninţarea a fost minimalizată, ridiculizată, trecută la exagerări fireşti într-o „bătălie“, fără ca nimeni să explice de ce e firesc să avem „o bătălie“, şi nu doar o competiţie. Acum, cu fostul faraon al roşilor aflat la limita abisului, aceeaşi presă cuvîntă tragic şi înspăimîntat despre ură. Nu-i nimic, zic, bine că oamenii au căzut de acord, măcar, pe diagnostic: multă, prea multă, insuportabilă ură. Dar drumul consensului e foarte scurt în această ţară. Nu se fac mulţi paşi împreună, că apare din nou diferenţa. Fiecare tabără vorbeşte despre ură, gîndindu-se, cu ură, la cealaltă tabără. Fiecare tabără vorbeşte despre „eliminarea urii“, gîndindu-se, de fapt, la eliminarea celuilalt. Fiecare tabără e convinsă că sursa urii este de partea cealaltă, dar asta încă nu e dramatic. Sîntem obişnuiţi cu situaţiile în care nu vedem bîrna din ochii noştri, dar vedem paiul din ochii celuilalt. Ceea ce e cu adevărat dramatic este că fiecare tabără se simte urîtă de cealaltă. Asta justifică orice acţiune din punct de vedere moral şi blochează drumul spre raţiune, toleranţă şi echilibru.

De la un moment dat încolo, fără să fi simţit măcar cît de mult au escaladat jocul urii, cele două tabere au ajuns să se joace cu moartea. S-a ajuns şi aici. O conştiinţă ciudată de stăpîni ai lumii pusese, de fapt, stăpînire pe cele două tabere. Din moment ce orice e permis în „lupta“ lor – căci ei chiar credeau că nimic nu a mai important decît ceea ce fac ei urîndu-se –, atunci nu există limite în utilizarea mijloacelor de luptă.

Cînd eram mic, mergeam să învăţ karate cu un sensei de la mine din cartier. Nu am stat mult la acele lecţii pentru că, în cele din urmă, nu mi-a plăcut. Dar acolo am aflat că cel mai bun luptător este cel care e în stare să folosească, cu o imaginaţie fără limite, orice, dar absolut orice obiect din jurul său ca armă de luptă. Se vede asta şi prin filmele de gen şi veţi fi de acord cu mine că cea mai reuşită bătaie din filme este cea în care obiecte obişnuite, de zi cu zi, aflate la scena bătăii pentru că ele se află mereu în jurul nostru, devin arme în mîna luptătorului. Nu te-ai fi gîndit niciodată că te poţi lupta avînd în mînă un evantai, un bec, un pieptene sau o harpă, folosindu-te de o perdea sau de colacul de pe toaletă. Dar luptătorul bun şi antrenat se gîndeşte la asta. Un regizor bun ştie să facă o scenă de bătaie cu asemenea obiecte, altfel complet inofensive, transformate de forţa şi imaginaţia luptătorului în arme. Aceasta e o scenă reuşită. Ei bine, aşa erau şi ei. Au ajuns să folosească orice drept armă de luptă. Moartea pare a fi ultima lor armă. Nu mă îndoiesc, după cum îi ştiu, vor merge şi mai departe. Unde anume, nu-mi pot da seama, dar vor merge şi mai departe în dorinţa lor fanatică deja de a elimina ura (adică de a-l elimina pe celălalt). Ei nu se vor opri. Mă întreb, însă, dacă îi poate opri cineva?

O mare invenție – contractul social jpeg
Dincolo de costul și eficiența sancțiunilor internaționale
Sancțiunile împotriva Rusiei nu au fost suficiente pentru a o descuraja.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Țară mică fără viitor
Serbia reușește permanent să provoace dureri de cap Vestului.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A mînca sănătos
Ezit, de cînd mă ştiu, între asceză şi lăcomie, între Yoga ierbivoră şi Michel Onfray.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Hai, că ne-ați speriat, bată-vă să vă bată....
Ne-au fost suprimate drepturile? Sigur! Excesiv? Nu mă îndoiesc.
AFumurescu prel jpg
Anti-apocalipsa melcilor
Pînă la data de 31 iulie, scrisoarea adunase peste 240 de semnături de susținere, din toate colțurile lumii.
1024px Piaggio, Vespa con accessori, 1948   san dl SAN IMG 00003403 jpg
Zumzzzet de viespe
Silueta îngustă și elegantă, brațele ghidonului și sunetul pe care îl scotea noul scuter îl asemănau cu o viespe.
Iconofobie jpeg
Echilibristică metafizică
Ce enigmatic morb psiho-social poate infecta atît de grav o generație, retezîndu-i pofta de a trăi?
„Cu bule“ jpeg
Longevivi
Adjectivul „longeviv” este folosit tot mai des cu un sens extins, pentru a caracteriza nu numai durata lungă a unei vieți umane, ci și pe aceea a unei activități oarecare îndeplinite de o persoană.
HCorches prel jpg
Cum să nu mori de ciudă, cînd ai atins culmile succesului
Cred că în școli instituția psihologului școlar ar trebui să capete o mult mai mare vizibilitate și importanță.
Un sport la Răsărit jpeg
Mai există ceva de strigat pe stadioanele de fotbal?
Există o teorie imbecilă conform căreia la stadion poţi face mai orice, „nu sîntem la teatru“, e bine să existe un loc unde să se descarce flăcăii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Turismul ne e străin
Morișca merge oricum și mereu apar alți clienți fraieri.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce lipsește pe piața politică
Tejghelele vieții noastre politice, deși multicolore în aparență, sînt, de fapt, goale.
Viktor Orbán (9298443437) jpg
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Orbán și românii
Indiferent însă de ceea ce îl mînă în luptă pe dl Orbán, nota sa de plată e mult întîrziată.
Frica lui Putin jpeg
Cenaclul „Flacăra” 2.0
Nu, Adrian Păunescu nu a fost un „colaboraţionist”. El a fost un coautor, poate printre cei mai importanţi, al cultului lui Ceauşescu.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
O spectaculoasă prăbușire mută – o întîmplare din deceniul Iohannis
Cu adevărat uimitoare sînt căderile care nu produc niciun zgomot.
Phone Booth with Tower Bridge (36387425206) jpg
Cabina de telefon
În Marea Britanie, tradiționalele cabine roșii de telefon au devenit mici galerii de artă.
Iconofobie jpeg
Detalii complicate
Putem sesiza incongruențe multiple între omul creator și – jucîndu-ne puțin cu noțiunile – creatorul trăitor.
„Cu bule“ jpeg
Teoria chibritului
„A face teoria chibritului” e una dintre expresiile colocviale și umoristice cunoscute de toată lumea, dar pe care dicționarele noastre nu le-au înregistrat.
HCorches prel jpg
Atunci ne vom transforma într-un algoritm matematic
Nu matematica, nu fizica, nu chimia sînt cele care dau unei națiuni identitate. Ci limba, literatura, istoria, artele.
p 7 WC jpg
Crizele de astăzi sînt altfel
Crizele nu mai sînt evenimente rare și izolate, care afectează un grup restrîns de persoane.
Un sport la Răsărit jpeg
Carevasăzică, Viktor Orbán ține cu Csikszereda?
Tipul e un fabulos afacerist care foloseşte orice mijloc, orice tertip pentru a-şi mări capitalul, financiar sau electoral.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Pensionarii de la terasă
Îmi vin în minte pensionarii străini, turiști prin România anilor ’70-’80, care ne uimeau prin mobilitatea, veselia și seninătatea lor.
O mare invenție – contractul social jpeg
Jus cogens
Cine are cîștig de cauză într-un conflict? Cel care e mai puternic sau cel care are dreptate?

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.