Un caz aparent minor
"Destui vor fi fost dezamăgiţi la aflarea veştii că Adrian Năstase a fost trimis în judecată pentru nişte Ťamărîte de termopane». Şi-or fi imaginat, poate, un mare Ťproces al trădării naţionale», cu inculpatul condamnat dinainte, judecat sumar şi trimis direct în faţa plutonului de execuţie, ca să le fie tuturor învăţătură de minte şi cine-o mai face ca el, ca el să păţească! Să fim serioşi, în România nu trebuie să se întîmple niciodată aşa ceva. Trimiterea în judecată a fostului prim-ministru pentru - totuşi! - acte de corupţie este pînă la urmă un semn că nimeni nu e deasupra legii. Justiţia nu operează cu judecăţi globale, iar procurorii se concentrează asupra faptelor pe care cred că pot să le probeze. Ei sînt acum convinşi că Adrian Năstase, în complicitate cu soţia lui, a abuzat de funcţia deţinută, a primit mită şi a practicat şantajul, iar sumele încasate necuvenit s-ar ridica la aproximativ 1,3 milioane de euro. O fi puţin? (...) România nu are mecanismele politice pentru a contracara furtul cu acte. Cu procurorii şi judecătorii e greu. Însă cu Fiscul, cu controlul strict al averilor demnitarilor şi cu stabilirea clară a incompatibilităţilor da, s-ar putea. Cei aflaţi în frunte s-ar simţi oricînd supravegheaţi, în interesul public, iar orice avere cîştigată în timpul mandatului şi cu justificare subţirică le-ar atrage prăbuşirea politică. Din păcate, clasa politică dovedeşte pe acest teren o solidaritate uimitoare. Dovada? Masacrarea, într-o veselă cîrdăşie putere-opoziţie, a legii Agenţiei Naţionale de Integritate, care exact cu asta ar fi urmat să se ocupe: cu supravegherea averilor şi incompatibilităţilor. Aşa că nu avem de ce să ne mirăm ori să ne indignăm că justiţiei îi mai rămîn doar cazurile - aparent! - minore." (Ovidiu Nahoi, Evenimentul zilei, 14 nov.) "Nu ştiu ce a fost şi ce este mai greu de privit, trufia cu care Adrian Năstase scruta lumea în culmea puterii sale, şi care i-a fost fatală, sau figura aproape lichidă, de utecist cărunt care-şi plînge acum de milă în vreme ce este epurat de organizaţia de bază. Cînd presiunea creşte, unii politicieni se rup, alţii încep să curgă. Iar alţii rezistă pînă la capăt: Nicolae Ceauşescu. Încerc să mi-l închipui pe dl Năstase în unul dintre cei 15 ani de puşcărie care-l pasc, în zeghe şi cu gamelă în mînă - nu reuşesc. Cînd vrem să hotărîm dacă votăm un candidat, încercăm să ni-l imaginăm în postura de preşedinte; propun să-l plasăm mental de-acum şi în curtea închisorii sau cu spatele la zid: să vedem, ar avea faţă?" (Cristian Tudor Popescu, Gândul, 14 nov.) Merită menţionat şi un alt "editorial": în Ziua, Ion Barbu desenează un Adrian Năstase căruia o doamnă legată la ochi (s-ar zice că e Justiţia) îi înfige o spadă în spate. Împricinatul întreabă: "E de Toledo?" ( C. G. )
