Un aliat pierdut

De astă dată, avertismentele preşedintelui Bush nu au fost exagerate: după ce Comisia de afaceri externe a Camerei Reprezentanţilor (majoritate democrată) a votat pe 10 octombrie un text care afirma că la începutul secolului XX în Imperiul Otoman s-a produs "un genocid" împotriva armenilor, au venit reacţii foarte dure de la Ankara. Rezoluţia impune termenul "genocid" pentru masacrul a peste un milion de armeni din Turcia, acţiune începută în anul 1915, şi în text se cere ca diplomaţia americană să ţină seama de acest fapt istoric, în relaţiile ei de astăzi cu Turcia. Textul legislatorilor americani are toate şansele să fie votat în plenul Camerei, deşi preşedintele şi alţi oficiali au atras atenţia că o asemenea poziţie are toate şansele să "altereze considerabil relaţiile cu Turcia, un aliat crucial în sînul NATO şi în războiul mondial contra terorismului". S-au opus adoptării acestei rezoluţii secretarul de stat, Condoleezza Rice, şi ministrul Apărării, Robert Gates, iar opt foşti secretari de stat au trimis o scrisoare care îndemna la prudenţă. Responsabilii turci au reacţionat imediat şi violent. Preşedintele Güll: "Este inacceptabil ca naţiunea turcă să fie acuzată de o crimă pe care n-a comis-o niciodată de-a lungul istoriei". În semn de protest, Turcia şi-a rechemat ambasadorul de la Washington, s-a vorbit despre schimbarea statutului bazei militare de la Incirlik, pe unde tranzitează aprovizionarea trupelor americane din Irak, iar Parlamentul turc a aprobat o eventuală intervenţie militară în nordul Irakului, împotriva rebelilor kurzi, ceea ce ar însemna o ruptură deschisă cu Statele Unite. Asemenea decizii s-ar bucura şi de sprijin popular - peste 80% dintre turci dezaprobă politica Statelor Unite în Irak. Rezoluţia, determinată şi de considerente de politică internă - a fost susţinută în special de reprezentanţii unor state (republicani şi democraţi la un loc) unde votul colectivităţii armene contează - e discutabilă şi din punct de vedere istoric şi al oportunităţii. Aşa cum arăta Robert Gates, "s-ar putea ca preţul acestei rezoluţii să fie pierderea celui mai important aliat din Orientul Mijlociu". Iar ceea ce s-a întîmplat în urmă cu aproape o sută de ani este acoperit de uitare, de confuzie, de rea-voinţă. În efortul său de definire şi consolidare a identităţii turce de după dezmembrarea Imperiului Otoman, Kemal Atatürk n-a vrut să evoce evenimentele care ar fi putut crea un sentiment de vinovăţie. Pentru trei generaţii de turci, acele evenimente nu au existat, ele au fost trecute sub tăcere şi pedepse severe i-au lovit pe amatorii de discuţii. Iar discuţia trebuie deschisă, măcar pentru a lămuri controversele. Teza genocidului este susţinută prin citarea unor decizii guvernamentale: oficial, se ordona strămutarea populaţiei armeneşti ca pedeapsă pentru că, în războiul în care Turcia a fost aliata Germaniei, unii armeni s-au alăturat adversarilor ruşi. Strămutarea a degenerat - în mod voit, spun aceştia - în exterminare. O telegramă a ministrului de Interne, Talat Pasha, e interpretată ca incitare directă la crimă. Condiţiile strămutării au dus la un număr mare de victime, spun cei care se împotrivesc tezei despre genocid, dar atunci au murit şi mulţi turci şi nu a existat intenţia de a-i nimici pe armeni ca popor, celebra telegramă e un fals. Intervenţia unor politicieni din altă ţară în această polemică nu e de natură să clarifice trecutul şi nici să ofere garanţii că asemenea oribile masacre nu se vor mai produce. Întîi şi întîi, ele se produc chiar în zilele noastre, iar Congresul american e mult mai puţin grăbit decît în cazul genocidului armean să-şi exprime atitudinea faţă de ceea ce s-ar putea numi astăzi genocidul din Darfour. Propunerea Comisiei americane vine după ce, anul trecut, Franţa a adoptat o lege prin care negaţioniştii genocidului armean sînt pasibili de închisoare. Adevărul despre propria istorie este greu de acceptat cînd devine o lecţie ţinută de autorităţi din altă ţară, cu altă religie; evenimentele din Anatolia anului 1915 vor fi elucidate cînd istoricii şi intelectualii turci vor fi gata să judece faptele. Pe de altă parte, timpul nu aşteaptă. Turcia pare să-i dea dreptate lui Hitler: "Cine mai vorbeşte astăzi despre anihilarea armenilor?" - ar fi spus el înainte de a ordona trupelor de asalt germane să ucidă bărbaţii, femeile şi copiii din Polonia, în aşa fel încît Germania să aibă suficient spaţiu vital.