Trecutul nostru coşmaresc
"Iarăşi Securitatea scapă după perdeaua de fum a celor racolaţi de ea. E ca şi cînd, ca să prindem caracatiţa, ne-am apuca să vînăm particulele de cerneală slobozite de ea ca să tulbure apele... Cad amărîţii, şantajaţii, cenuşiii, mărunţii ciripitori. Cum nu există instrumente de distincţie între informatorii maligni, care-au băgat oameni în puşcărie, şi cei inofensivi, judecarea lor după simpla semnătură pe o foaie poate avea efectul pervers de a-i inculpa moral pe oameni ca Paleologu, Doinaş, Caius Dobrescu sau Carol Sebastian (despre care sînt convins că n-au făcut vreodată vreun rău cuiva), pe cînd marii ticăloşi, a căror colaborare entuziastă, benevolă şi cu efecte tragice pentru alţii nu poate fi dovedită, că nu degeaba au ars saci cu dosare la Berevoeşti, au tupeul de necrezut să se declare curaţi. Şi aşa se face că reapar în triumf, cu enorme poze de Che Guevarra pe prima pagină a cotidianelor, poeţi de curte care l-au lins decenii întregi pe Ceauşescu, care-au pervertit sufletul a sute de mii de tineri în cenaclurile lor de partid şi de stat. Aşa se face că am redevenit prizonierii trecutului nostru coşmaresc" (Mircea Cărtărescu, Jurnalul Naţional, 25 iulie). "Marele argument pe care l-am auzit zilele trecute a fost că nu trebuie băgaţi în aceeaşi oală Max, H15 şi Felix. Corect, dintr-un punct de vedere. Chiar dacă fapta rămîne aceeaşi, în fond, trebuie totuşi să facem o oală separată pentru laşii care predau lecţii de moralitate. Nu mă interesează să-l judec pe Carol Sebastian pentru că a turnat. Este treaba lui Bodiu, a făcut-o, l-a iertat. Problema lui Carol este că nu şi l-a asumat pe Max, că l-a păstrat doar pentru el, iar atunci cînd a fost deconspirat, a recurs la o practică pe care a înfierat-o ani de zile ca jurnalist, manipularea (...). Înţeleg prietenia, o şi admir, mi-ar plăcea să am un prieten atît de bun cum îi este Dan Tapalagă lui Carol Sebastian (la insistenţele lui a apărut titlul ŤCS: am semnat un angajament», în locul mult mai corectului ŤCS a turnat la Securitate»), dar nu-mi place deloc să particip la o spălare publică de cadavre" (Costin Ilie, Cotidianul, 24 iulie). "Din punctul meu de vedere, angajamentul de la Securitate este irelevant pentru cariera jurnalistică a lui Carol Sebastian. De ce? Pentru că momentul de slăbiciune din tinereţe (forţat printr-un şantaj oribil) nu l-a transformat, după 1990, într-un gazetar obedient. Din contră. Prin tot ce a scris şi a spus, Carol Sebastian a demonstrat că nu se consideră şantajabil. Carol Sebastian nu a fost niciodată portavocea Puterii sau a serviciilor secrete. Ceea ce n-aş putea spune despre mulţi dintre cei care astăzi se declară şocaţi şi scîrbiţi de Ťipocrizia» lui. ŤVai, tocmai el?» - se mira, ironic, un tînăr prompterist cu ifose de moderator, la unul dintre posturile lui Dan ŤFelix» Voiculescu. Asta după ce săptămîni întregi se străduise să convingă naţiunea că patronul său nu a fost securist, ci victima unor invidii politice. Oportunişti de mult mai mare anvergură au condamnat şi ei Ťlaşitatea» şi Ťlipsa de sinceritate» a lui Carol Sebastian. Cu o halucinantă satisfacţie! Păreau să creadă sincer că îi sînt superiori din punct de vedere moral" (Miruna Munteanu, Ziua, 25 iulie). Făcînd bilanţul comentariilor din presă la cazul Sebastian observ că au apărut mai degrabă articole înţelegătoare. Aş mai fi putut cita alte cîteva de genul celor scrise de Mircea Cărtărescu şi Miruna Munteanu. Am observat şi că reacţiile private din jurul meu la auzul veştii au fost mai critice decît comentariile publice din presă. În plus, adversarii de lungă durată din presă ai jurnalistului au păstrat o tăcere semnificativă. Sebastian e o victimă, iar presa a reacţionat decent. Cu excepţia lui Costin Ilie, fost subordonat la Cotidianul, care se revoltă împotriva a ceea ce el crede că este o spălare publică de cadrave, punînd în scenă o mică, dar abjectă, turnătorie de redacţie.
