Transilvania şi Europa regiunilor

Revista electronică Transition on line (www.tol.cz) studiază, analizează, marchează etapele economice, politice, sociale ale evoluţiilor din ţările foste comuniste. Din imaginea unui spaţiu în permanentă mişcare se degajă asemănările şi deosebirile, dificultatea - comună - a despărţirii de trecut, efectele reformelor, raporturile mereu în mişcare dintre majorităţi şi minorităţi. Articolele sînt scrise de oameni care studiază istoria şi prezentul unei ţări; ei încearcă să înscrie tulburările prezentului în durata lungă a unui popor. Articolul lui Robert A. Saunders Transilvania Rising explică sumar structura şi istoria Transilvaniei, factorii care favorizează aspiraţiile către o Europă a regiunilor. Aşa cum vede Saunders realitatea, această aspiraţie nu intră în contradicţie cu principiile constituţionale ale statului suveran şi independent. Robert A. Saunders este profesor asistent la departamentul de istorie, economie şi politică la State University of New York (Farmingdale), cercetător al istoriei comunităţii maghiare din Transilvania. "Regiunea a fost scena unor dispute inter-etnice vehemente, cel mai recent conflict a fost cel dintre maghiari şi români, astăzi cele mai numeroase colectivităţi naţionale. Dar aceste două grupuri nu sînt singure: încă din secolul XII, colonişti germani au venit în Transilvania populînd satele, dezvoltînd traseele comerciale, conectînd Mitteleuropa la Balcani şi la Orientul Apropiat. Mulţi germani au părăsit România pe vremea lui Ceauşescu şi imediat după aceea, noi emigranţi din Moldova şi Valahia continuă să vină în Transilvania, alimentînd istoria fluxurilor migratoare. Din combinaţia etnică mai fac parte, printre alţii, mulţi romi, secui (rude lingvistice ale ungurilor), slovaci şi sîrbi. Alături de diversitate etnică, regiunea a fost caracterizată de eterogenitatea confesională, o insulă de toleranţă religioasă în cea mai mare parte a istoriei ei. Datorită acestei diversităţi culturale, transilvănenii se mîndresc cu capacitatea lor de adaptare, de acţiune independentă şi de abordare multilaterală a provocărilor. Nu este surprinzător că populaţia din partea locului se simte pregătită mental pentru a face faţă încercărilor şi tribulaţiilor inerente momentului în care România va intra în Uniunea Europeană. Combinînd realismul aspru al ungurilor cu severa etică protestantă a muncii preluată de la germani - acum atît de puţini - şi cu savoarea românească, elita în apariţie de la Cluj-Napoca - capitala economică, culturală şi istorică a Transilvaniei - e pregătită, e capabilă, e doritoare să devină Ťeuropeană» chiar dacă procesul nu va fi foarte comod. Un sentiment similar poate fi înregistrat la Timişoara, Sibiu, Braşov şi alte oraşe din Transilvania. Există un puternic consens în Transilvania cu privire la restul ţării, cunoscut colocvial ca ŤRegatul», dureros de nepregătit pentru ceea ce urmează. (...) Încurajaţi de succesul mişcărilor pentru autonomia regională în Ţara Bascilor, Catalonia, Scoţia şi în alte părţi ale UE, mulţi transilvăneni, în special unguri şi secui, sînt încrezători că în viitor controlul politic exercitat de centru în regiuni se va diminua. Se pare că platforma ŤRomânia regiunilor», formulată în deceniul trecut de intelectuali, devine populară în rîndurile populaţiei din Transilvania şi chiar îşi face drum spre Bucureşti. Avertismentul sever adresat Bucureştiului la sfîrşitul anului 2005 unde se spunea că Ťtrebuie luate măsuri pentru a asigura protecţia minorităţii maghiare în acord cu principiile subsidiarităţii şi ale auto-guvernării» se pare că îşi arată roadele în momentul în care preşedintele României, Traian Băsescu, a început ultimul stagiu al reformelor necesare aderării. Băsescu a citat poziţiile europene despre subsidiaritate, principiul conform căruia deciziile trebuie luate la cel mai jos nivel al corpului politic, în afara cazurilor cînd acţiunea la un nivel mai înalt este mai eficientă; principiul rimează cu poziţiile lui politice faţă de Republica Moldova şi el pare dispus să decidă un grad mai mare de descentralizare atîta timp cît are aprobarea Bruxelles-ului. Încrederea în capacitatea autorităţilor locale din Transilvania a fost verificată cu ocazia recentelor inundaţii din regiune, cînd autorităţile locale au răspuns crizei mult mai eficient decît cele mai de la Sud, confruntate cu situaţii asemănătoare. Mai sînt şi probleme transnaţionale. După ce, în decembrie 2004, electoratul din Ungaria a respins propunerea de a acorda dubla cetăţenie conaţionalilor din România şi din alte ţări ale Europei de Est, sentimentele ungurilor din Transilvania au devenit mai reci faţă de patria lor etnică. Înstrăinaţi de Budapesta, ungurii din Transilvania îşi dedică energia promovării transilvanităţii printr-o solidaritate care transcende graniţele cu fraţii lor maghiari. E o bună prevestire pentru regiune, pentru că ungurii văd din ce în ce mai mult în populaţia românească un aliat, nu un rival, în construcţia noului viitor Ťeuropean» al Transilvaniei. Astfel se realizează desprinderea de trecutul recent sau mai îndepărtat. Relaţiile interetnice au fost puternic alterate de nociva politică şovină a primarului Clujului, Gheorghe Funar, care, după 12 ani, în 2004, n-a mai fost votat. Dacă unii maghiari se mai agaţă cu încăpăţînare de speranţa unui teritoriu autonom în regiunile unde ei domină demografic, ungurii din regiunile Transilvaniei, amalgamate etnic, consideră că soluţia regionalizării în stil occidental este preferabilă temerilor reale sau închipuite, celei etno-naţionale"...