Totonel, zîna şi mîrlanul
Au trecut vreo douăzeci de ani de la povestea de mai jos. Sînt cu Totonel şi copilul din dotare la un hotel destul de luxos. Totonel este unul dintre puștii din ghetou – ne știm de aproape șase ani, și-a petrecut o bună parte din vacanțe şi week-end-uri cu mine. Sîntem în vacanță, iar el e îndeajuns de brunet încît să mă facă pe mine să arăt aproape ca un dac. Țopăie ca orice copil fericit în holul hotelului. Primește și el aceeași întrebare ca aceea pe care am primit-o eu cu mulți ani în urmă.
Sînt cu gagica blondă, frumoasă, din neam de aristocrați și avocată, în vacanță. Am făcut bani vînzînd ciorapi la sîrbi și am aproape o mie de dolari de spart la mare. Stăm într-o cameră la o vilă pe malul gîrlei și mă simt buricul brunet al Costineștiului. Costinești-sat. Zîna arată bestial, iar eu am investit strategic într-o pereche de ghete de baschet Adidas de la bulgari, plus un tricou contrafăcut Lacoste. Ne-am dus să ne plimbăm prin Mamaia și îmi este foame rău. Pînă acum, în afară de gogoși, iaurt și cornuri, am mîncat niște chestii botezate grandios „pizza“ sau „mîncare tradițională“, ce‑i drept, la prețuri acceptabile. Sînt în bani și cam mor după ea, așa că simt nevoia să o impresionez pe zînă și decid, ca orice puști în fițe de domn, să intru țanțoș la un restaurant de lux. Melody e cel mai aproape.
– Băi p..ă, ce cauți aici? Cîți ani ai?
Piticul-șef din capul meu a bubuit: „Tareee!!! Ce talent are ăsta de poate vorbi cu necuvîntătoarele! Oare îi răspunde doamna puu… sus-numită? Da’ de ce o întreabă cîți ani are? Nu au crescut împreună? O fi nouă? Se poate să o reînnoiești dacă nu ești mulțumit de ea? E amnezic și nu își mai amintește vîrsta și a decis că poate îl scoate dînsa din căcat?
Ce talent incredibil are omul ăsta! Și cîți bani s-ar putea face din asta! Dacă funcționează și îi răspunde, asta înseamnă că îi ştie limba. Poate mă învață şi pe mine… Trebuie că se procopsește ăsta din traduceri! Că o mulțime dintre noi ne-am dori la un moment dat o discuție, fie mai ușurică, fie mai responsabilă cu partenera de viață, bucurii și frustrări.“
Toată discuția asta dintre piticii din capul meu a durat cam o secundă, apoi a intervenit piticul responsabil cu filozofia și logica. A curățat rapid cu briciul lui Ockham piticii revoluționari care îmi țopăiau agitați pe creier.
Nenea ăsta cu întrebarea era bodyguard. Nu se uita în jos, la doamna lui, ci la mine. Eu – țigan. Localul – de lux, lux. Eu – îmbrăcat cam ca un țigan sărăntoc care încearcă să pară că nu e sărăntoc. Am 25 de ani, dar arăt ca un puști de 16-17, cu cele 54 de kile ale mele. Zîna are 23, dar şi ea arată de maximum 16.
Mă gîndesc să îi răspund în succesiuni de cra, cra, cra, craaaaa de 25 de ori pentru vîrstă, ca să nu îi forțez omului neuronu’. Eventual, să dau și tare din mîini, să îmi frec burta și să fac yum-yum pentru ca impresia să fie cît mai sugestivă.
Piticul responsabil cu logica intervine din nou, dur de data asta, și atenționează amigdala din dotare că pot să mi-o iau rău – omul e cît dulapul –, așa că mă potolesc și decid că localul ăla oricum nu mi se potrivește.
Zîna îmi zîmbește frumos tare, se lipeşte de mine şi îmi spune că aşa economisim îndeajuns ca să mai stăm două zile la mare. E cald şi sînt cam fericit.
Mă trezesc din reverie. Namila cu neuron se uită cu multă scîrbă la puştiul din faţa lui şi repetă întrebarea. Cîteodată îmi este greu să fiu eu, ţiganul din ochii celorlalţi. Totonel zîmbește dezinvolt, se face că nu aude și vine țopăind către mine. E obișnuit cu mîrlanii. Îi zîmbesc, îmi zîmbeşte și el, şi plecăm să mîncăm. Mergînd către restaurant, realizez că, în fapt, şi eu m-am cam obişnuit cu mîrlanii. Şi asta doare un pic.
Valeriu Nicolae este activist pentru drepturile omului și fondator al Policy Center for Roma and Minorities.
