Termen lemitat

Cu 54% de voturi pentru, exprimate într-un referendum (procesul electoral fiind considerat de către observatorii internaţionali liber şi corect), preşedintele în exerciţiu al Venezuelei, Hugo Chávez, şi-a cîştigat dreptul de a mai candida de cîte ori va dori pentru acelaşi post şi după 2012, înlăturînd prevederea constituţională care îi interzicea mai mult de două mandate. Festivităţile organizate în capitala Caracas duminică noaptea, după anunţarea rezultatelor, susţinute de spontane explozii ale entuziasmului popular, i-au dat noului lider al socialismului latino-american satisfacţia victoriei: Chávez nu se consideră doar un conducător iscusit, ci liderul mondial al unei noi revoluţii, menite să schimbe relaţiile dintre state şi popoare. Chávez şi-a cîştigat popularitatea şi poate şi iubirea unei părţi a poporului, gata să se lase condus de el mulţi ani de-acum încolo, prin măsuri spectaculoase luate în favoarea săracilor. Bogăţia resurselor naturale şi preţul mereu în creştere la petrol, în ultimii ani, au constituit rezerva de unde a oferit alimente la preţuri minime, îmbunătăţirea asistenţei medicale primare, campanii de alfabetizare şi altele. A ştiut să prezinte toate acestea drept rezultat al voinţei lui politice, imposibil de realizat sau de menţinut în absenţa rolului său de conducător. Succesele din ţara lui i-au permis ascensiunea spre "postul" de lider al "revoluţiei bolivariene" şi pretenţia de a asigura platforma ideologică a celor ce cred în posibilitatea înlocuirii capitalismului (devenit vulnerabil din cauza crizei financiare şi economice) cu o nouă formă de relaţii sociale şi politice. La Congresele ţinute în luxoasele hoteluri din Caracas participă toţi frustraţii lumii care găsesc aici şansa de a-şi susţine în lumina reflectoarelor ideile. Nu e mai puţin adevărat că efectele de suprafaţă date de democratizarea prin impunerea de standarde exterioare ţărilor eliberate de dictatură dau multă apă la moară teoreticienilor dispuşi să-şi recicleze idealul revoluţiei bolşevice pe măsura celei bolivariene. Venezuela a strîns legăturile politice şi militare cu Rusia, a rupt relaţiile diplomatice cu Israelul după atacul din Gaza. Pe 30 ianuarie, persoane înarmate au atacat şi vandalizat cea mai importantă sinagogă din capitală. Un grup de chavista înarmaţi au atacat Ateneo, un important centru cultural, pe motiv că aici se susţin idei de extremă-dreaptă, iar a doua zi Guvernul a notificat evacuarea Centrului din spaţiile proprietate a statului. În această fază, legitimitatea obţinută prin votul popular este o condiţie necesară consolidării puterii personale a preşedintelui Chávez şi a afirmării unei ideologii totalizatoare. 54% e o majoritate, dar e o cifră îndepărtată totuşi de unanimitatea la care visează adevăraţii dictatori. În campania pentru referendum (venită după un rezultat cu cîştiguri şi pierderi la alegerile locale), au fost aruncate în luptă toate forţele disponibile: presa de stat, forţele armate, companiile petroliere de stat, elevii şi profesorii, toţi au militat pentru victoria lui Chávez. Opoziţia a fost mereu hărţuită: "revoluţia este paşnică, dar înarmată" - susţine dl Chávez, şi detaşamente înarmate au ocupat Primăria din Caracas, condusă de un primar al opoziţiei, Antonio Ladzema. Guvernul a refuzat să intervină, susţinînd că ocupaţia nu este decît răspunsul la refuzul lui Ladzema de a reînnoi contractul de muncă al funcţionarilor angajaţi de predecesorul său, un susţinător al lui Chávez. Deocamdată, vocile opoziţiei se mai pot face auzite: economiştii avertizează că preţul fluctuant al petrolului poate anula peste noapte avantajele oferite de putere celor săraci. Dar cei săraci nu descifrează complicatele scheme economice, se bucură că au de plătit o chirie modică şi votează. Cînd vor descoperi că au ceva de spus, o să fie, probabil, prea tîrziu.