Teribilismul moral
„Anticorupția e mișto atîta timp cît nu ajunge la tine.“
(folclor urban relativ recent)
Ancheta Rise Project despre dl Barna a fost întîmpinată cu reacții perfect predictibile. Ai lui spun că e un text care se chinuie să dovedească ceva și nu reușește să dovedească nimic, ceea ce înseamnă că este o diplomă de bună purtare, o probă irefutabilă că omul e impecabil. Și ca să sublinieze și mai bine cît este de impecabil, atacă credibilitatea Rise Project, de care pînă mai ieri se simțeau foarte atașați pentru că anchetele lor dădeau tare în pesedei. Adică atunci Rise Project erau buni și integri. Acum, nu mai sînt. De partea cealaltă, cei care-l detestă pe dl Barna jubilează ca în fața unui rechizitoriu fără fisură, dar ce zic eu rechizitoriu – sentință irevocabilă de condamnare, lovitură fatală. Cînd colo, acuzele sînt destul de străvezii și concluziile cam discutabile. De aceea, la o discuție vă invit și eu, acum.
După părerea mea, această anchetă nu îndreptățește nici sanctificarea și nici răstignirea dlui Barna. Ea, însă, este extrem de fidelă titlului ei: ne spune (ceva din) adevărul despre dl Barna. În ceea ce mă privește, dl Barna îmi e cu totul indiferent. Nu-l voi vota, dar nici nu mă apucă crampele și palpitațiile la gîndul că ar putea ajunge președinte. Pasiunile mele, și cele pozitive, și cele negative, merg în alte direcții. În trecutul recent, l-am privit pe dl Barna cu atenție, dorind să văd și eu întruchiparea politică a „omului nou“, a civicului nepătat, a arhanghelului societății deschise – pardon de arhanghel, așa mi-a venit, biet om vechi și nemodernizat ce sînt! Mi-am dat relativ repede seama că e genul care se pretinde a fi ceva, fără să fie, de fapt, nimic. Tip care nu a condus niciodată o întreprindere de trei oameni care să producă ceva, dar ține cursuri de management prin pensiunile de la Bran pentru un public adus cu convocator, oameni care participă pentru că altfel nu pot primi – nu de la el! – sprijinul de care au nevoie. Un fel de activist-expert, mai mult activist, că expert în management nu prea înțeleg cum ar putea fi. Aud că se dă drept „antreprenor“. În privința asta, dl Barna e cam impostor. Dar nu-i grav, codul lumii sale este acela că oricine este ceea ce spune că este, așa că nu-l blamez, dacă vrea să zică că-i astronaut, chirurg sau fotbalist la Barcelona înseamnă că asta este, în lumea liberă de orice ești, în primul rînd, liber de tine însuți. Atîta doar, se întîmplă să știu bine ce este acela un antreprenor, cum este un antreprenor și ce face un antreprenor, așa că pot spune cu toată tăria: domnule Barna, dumneavoastră nu sînteți un antreprenor!
Apoi, m-am uitat și pe CV-ul său și am zîmbit cînd am constatat că este integral ocupat cu episoade de mufare la programe europene din care curg banii contra bla-bla, rapoarte, hîrtii și consultanțe fără nici un efect. Dacă asta numește dînsul antreprenoriat, ar fi bine să i se spună că amestecă borcanele rău de tot – antreprenor e altceva. Nu vreau să înțelegeți că-l disprețuiesc. Nici vorbă. Știu că dl Barna aparține unei vaste categorii de tipi răspîndiți în toată Europa care au adunat bani frumoși de la UE pe vorbe, sute de hîrtii pline cu limba de lemn a birocrației bruxelleze, formare de formatori, consultanță de management de proiecte degeaba, în condițiile unei totale lipse de răspundere și alte de-astea. În UE există foarte mulți oameni de genul acesta și ceea ce fac ei este o îndeletnicire onorabilă, chiar dacă, după părerea mea de biet european, vechi și nemodernizat, inutilă. Repet, nu blamez. Fiecare om este dator să pună pe masa familiei o pîine și dacă ei așa o procură, să fie sănătoși! Ce vreau să spun este că dl Barna aparține, iată, și profesional unei categorii care nu prea mă interesează. Așa se explică pasiunea la nivel zero pe care o am în ceea ce-l privește.
Așadar, mie această anchetă nu mi spune nimic nou despre dl Barna. Poate, doar, evidențiază mai bine cîteva tușe ale portretului său pe care mi-l făcusem deja în minte. De pildă, nu mă așteptam ca omul să fie atît de păgubos. Totuși, ratările sînt cam multe. Dacă era consultant pe bune, pe o piață realmente competitivă, mă tem că dl Barna ar fi fost nevoit să-și caute serviciu destul de repede. În fine, nu mă așteptam nici să vădească un adevărat talent de a cheltui banii altora pe nimic. Zici că-i socialist sadea. Cît despre faptul că a luat bani de la UE ca să sprijine afaceri în beneficiul amărîților, i-a făcut praf cu sora domniei-sale și a mai și rămas dator la statul român cu ceva taxe, dacă înțeleg bine, asta e, cum ar zice tinerii useriști, cam nașpa. Merită să-i bați obrazul. Acum, depinde după ce standard judeci faptele relevate de Rise Project, totuși incontestabile.
Eu cred că nu e corect să le judecăm după cele mai înalte standarde morale, așa cum dl Barna și cei ca el ne strigă să facem cu toți ceilalți. Eu voi judeca la standardul politicianului român, așa că micile chestii scoase la iveală de Rise Project aproape că nu contează. În țara marilor jefuitori de bani publici, țara baronilor politici și a giganticelor căpușe, a licitațiilor cu prețuri cvadruplate cu care se cumpără nimic, țara în care s-au cheltuit miliarde pe autostrăzi care nu se văd și alte miliarde pe digitalizare și IT, dar nu se poate identifica locația unui telefon celular care sună la 112, raportul dintre osteneală și profit în activitatea dlui Barna îl plasează clar printre oamenii harnici și de treabă. Această anchetă, așadar, spune adevărul despre dl Barna, dar un adevăr mărunt. Mărunt fiind și dl Barna, oricît ar fi de înalt domnia-sa.
Așadar, singura problemă serioasă pe care o ridică acest caz este aceea a teribilismului moral cu care secta useristă colindă orașele și Facebook-ul într-o vastă operațiune de strîngere de voturi. Sigur că este înțelept să denunți furtul din banii publici sau impostura majoră a doctoratelor plagiate. Dar să convertești imediat aceste denunțuri incendiare în avantaj electoral propriu este o nebunie. De ce? Deja se vede. Teribilismul moral, mai devreme sau mai tîrziu, se întoarce împotriva teribililor.
Istoria recentă ne oferă unele lecții pe care, dintr-un motiv sau altul, cei care ar trebui să le învețe nici măcar nu le observă. De pildă, aceea că orice operațiune de îndreptare morală a cetății nu poate fi susținută decît de persoane îndreptățite moral. Și că trebuie păstrată o anume echivalență între înălțimea morală a proiectului politic și moralitatea liderului de proiect. Nu ridica ștacheta mai mult decît poți tu sări!
La noi nu funcționează deloc proverbul „Fă ce zice popa, nu ce face popa“. Lumea românească nu face ce zice popa, dar se uită atent la ce face popa și abia așteaptă să-l prindă în ofsaid. Prin urmare, dacă știi că ai învîrtit și tu oleacă ceva fonduri europene, nu te specializa în intransigență pe această temă, găsește alte idei, alte subiecte în care te poți lansa viguros și imbatabil. Dar, veți spune, poate că omul chiar are cugetul curat, poate că, deși a făcut ce-a făcut, e convins, ca și susținătorii lui, că n-a comis nimic imoral. Se poate și asta. În fond, în politică nu contează ce ai făcut, ci ceea ce crede alegătorul că ai făcut. Și în această privință, iarăși, istoria recentă ne-a dat o lecție. Dacă isterizezi poporul pe ideea că puterea e nedreaptă, să te aștepți că, isterizat fiind, te va scruta și pe tine, cînd te apropii de putere. Cum îți așterni, așa dormi, cum îi educi, așa îi ai. După ce ai înnebunit pe toată lumea cu „penalii“, dintre care unii au fost achitați de instanțe și asta nici măcar nu te-a pus pe gînduri, trebuie să te aștepți că vine ziua în care să-ți strige și ție „penalule“, chiar dacă ești nevinovat. În politică, cel mai riscant e teribilismul moral. Nu știați?
