Tenisul feminin e tot ce mai avem în sport?
Îl avem dacă e să fie. Dacă nu, nu. Fed Cup e o competiţie bizară, un fel de girafă în curtea cu pantere. Sportul ăsta e despre fiecare pentru sine, aşa a reuşit Halep să ajungă mare şi tare, că s-a bazat doar pe propria familie şi pe propria rachetă. Ea reprezintă România așa cum cineva şi-ar reprezenta ţara într-o întrecere de ridicat bolovani pe una dintre planetele din Alfa Centauri. Şi vine această întrecere între naţiuni unde trebuie să faci eforturi nu pentru tine, sau nu doar, ci pentru ca întregul să prospere. De aceea, de multe ori instinctele şi calculele private prevalează. De aceea, Halep, supărată după eşecul de anul trecut din pragul finalei Cupei Fed, dar şi privilegiind propria agendă, a zis pas. Şi nouă îngeri din zece şi-au luat zborul. Begu şi Niculescu au ales să… Să… nimic. Au ales să. Să stea la Bucureşti. Aşa că îngeraşul ăla rămas singurel a mai şi răcit. Am plecat la luptă cu Ana Bogdan, Gabi Ruse şi Jaqueline Cristian. Jucătoare între locurile 90 şi 200 mondial. Noroc că nici Rusia nu a venit cu cele mai bune rachete. Oricum eram dezumflaţi rău, dar după primul meci îngeraşul făcuse 41 cu 5 temperatură. Atunci fetele Bogdan şi Cristian au zis: „Vă arătăm noi vouă!“. Cui? Tuturor. Inclusiv absentelor, poate… Gluma bună a durat pînă la dublu, cînd Raluca Olaru, lider de situaţie, s-a dat lovită, zic unii bine informaţi. Prin urmare, au intrat pe teren altele şi povestea s-a terminat repede.
Aşa că nu, tenisul feminin nu e tot ce mai avem în sport.Tenisul feminin e tot ce mai vrea el să fie, unde vrea, cum vrea şi cu cine vrea. Aici, da, ne regăsim total fibra naţională, nu în succesele lui Halep, care sînt doar ale ei. Ale noastre sînt celelalte. Care? Cum care? A, scuzaţi…
