Ţara necunoscută. Portret-robot
Sînt ţări fără pic de caracter. Luaţi, de exemplu, Afganistanul, care nu înţelege ce bine i-am făcut. Ţări care se enervează repede, cum e Venezuela, care a dat lumii înjurătura peste frontiera de stat, de la preşedinte la preşedinte. Ţări care se ridică şi pleacă în altă parte, cum e Mexicul. Ţări care fug de răspundere (Rusia nici nu mai ştie pe cine-a ocupat de-a lungul vremii, doar îşi aduce aminte de durerea de cap de-a doua zi) şi ţări care fug o oră în fiecare dimineaţă ca să dea jos ce-au mîncat seara (ei, da, America e în acelaşi timp ţara graşilor şi-a celor în maximă formă!). Între toate ţările din lume, habar n-am care e ţara mea. Ce o mişcă, ce o defineşte, de unde s-o iau şi unde s-o duc. Pare o preocupare de om fără treabă, însă ea vine dintr-o nevoie reală: aceea de a explica băiatului meu de 4 ani, care a început să pună întrebări, în ce fel de ţară s-a născut. Cea mai mare dilemă e cum să-i prezint întîmplarea asta. E norocos că e român? E ghinionist, dar totuşi ar trebui să se bucure şi mai ia un mic şi-o bere? Era mai bine să fie american? O fi cetăţean european? Toate astea sînt deja întrebări prea complicate. El vrea să ştie ceva mai simplu: Tata, cum e România? N-am un răspuns, aşa că apelez la voi. Şi încerc cu ocazia asta un program de investigare socială fără nici o pretenţie ştiinţifică: hai să aflăm cum e România. Cîteva opţiuni: * frumoasă. Are păduri, le taie, cresc la loc. Are holde, le inundă, se refac. Are elite, le bagă la puşcărie, unde mor. * veselă. Lumea se bucură de nenorocirea altuia şi cum sînt multe nenorociri, ţara e într-o petrecere continuă. * spectaculoasă. Totul e un show, în afară de show-ul propriu-zis, ăla anunţat prin afişe în staţia de autobuz, care e de obicei un fonfleu, o păcăleală, o ţeapă pentru care plăteşti 200 de mii la intrare. * profitabilă. Ţara e uşor de exploatat, mai ales de către cei care nu mai au nevoie de mult de nimic. Ţara dă celor care au şi ia de la cei care se străduie. E un fel de haiduc pe invers. * constantă. Ţara are propria versiune de veşnicie: născută la sat, decedată în exerciţiul funcţiunii. Regretele eter-ne de pe cruci durează aici fix şapte ani, că după aia îţi iei oasele mortului, să faci loc altuia. * celebră. Ţara noastră e cochetă, vorbeşte limbi străine, are picioare frumoase. Alte ţări îi cer autografe, îi fac poze, o dau în reviste. La fel ca şi Monica Gabor, nu ştie exact care e motivul celebrităţii şi se bucură de ea. A, şi-o mai are pe Nadia, care a născut recent, între un card de credit şi-o rafinărie. * inteligentă. Ţara noastră a inventat avionul care decolează singur, însă nu şi avionul care decolează la timp. A descoperit insulina şi chec-ul cu mult ou. A cîştigat olimpiada de mate. Dar nu poate să spună exact dacă într-o coaliţie politică unul şi cu unul fac într-adevăr doi. * populistă. Aici nu cresc banane, dar cineva a păţit-o acum 15 ani pentru că ele lipseau. Nu fabricăm maşini străine, însă lipsa lor din viaţa unui om e socotită un defect. Lentilele de contact se vînd mai prost ca ochelarii, însă în acelaşi timp toată lumea e de acord că aparenţele contează. Poftim de mai înţelege ceva! * ţara e a mea. Cu toate astea, nimeni nu-şi poate exercita dreptul de proprietate. Cînd încearcă cineva, i se răspunde pe un ton nervos: băăăă, asta nu-i moşia lui mă-ta! Dar a cui? Vă rog, urgent, un răspuns. P.S. Eu şi Mihai (4 ani, merge la grădiniţă deja) aşteptăm răspunsurile voastre la altermedia@pcnet.ro. N-are legătură cu altermedia aia de extremă dreapta, pur şi simplu aşa mi-a venit mie acum cinci ani să-mi numesc compania.
