Suta de lei

În ultima perioadă, premierul Marcel Ciolacu s-a ambiționat să le demonstreze concetățenilor că suta de lei are forță de cumpărare. Mai întîi, Marcel Ciolacu a declarat că poți face cumpărături consistente cu 100 de lei, apoi, peste cîteva zile, a prezentat pe rețelele sociale un bon fiscal cu „de toate”, cumpărături care costau în total 100 de lei.

Este o întreprindere riscantă, pentru că are mari șanse să supere pe toată lumea. Este clar că insistențele lui Marcel Ciolacu legate de suta de lei se adresează electoratului în încercarea de a-l convinge că măsurile Guvernului, cu precădere cea de plafonare a adaosului comercial la un coș de produse, au fost eficiente și că suta de lei își păstrează puterea de cumpărare. 

Este o întreprindere riscantă, pentru că o parte din electoratul PSD, beneficiari de ajutoare sociale și pensionari, este direct lovită de creșterea inflației. Chiar dacă ar fi adevărat că suta de lei ar permite „cumpărături consistente”, pensionarii și asistații sociali tot nemulțumiți ar fi. Mulți români se tem de creșterea prețurilor. 

Interesant este că salariul mediu a crescut mai mult decît inflația, adică în termeni reali. O arată datele statistice, dar bineînțeles că, dincolo de medie, situațiile sînt diferite. Multe categorii de bugetari au avut creșteri de salarii mai mari decît rata inflației, ceea ce a făcut să își conserve puterea de cumpărare. Dar nu la fel au stat lucrurile în sectorul privat. În unele ramuri economice, la unele companii, salariile nu au crescut în același ritm cu rata inflației.

Motivul este destul de simplu, companiile care nu au operat creșteri de salarii s-au aflat cu rata profitului și cu afacerea sub presiune. Din acest punct de vedere, media statistică este relevantă pînă la un punct, adică pînă la diferențele de creștere a salariului între sectorul privat și cel public. 

Într-un context inflaționist este imposibil să poți spune că suta de lei și-a păstrat puterea de cumpărare pentru toată lumea. Pentru că situația este diferită între categoriile de angajați, ca și între sectorul privat și cel public. 

Chiar și abordarea este diferită. O parte a cetățenilor români sînt îngrijorați de creșterea inflației. O altă categorie, redusă numeric, este cea pentru care suta de lei nici nu contează. 

„Suta de lei” este o valoare care vine din socialism, dinainte de anul 1989. De altfel, nu de puține ori auzim și astăzi nostalgia că „înainte de anul 1989, suta de lei avea valoare, nu ca astăzi”. O iluzie. De fapt, situația economiei socialiste, după anul 1981, era puternic deteriorată. În anul 1981, România intra în incapacitate de plată, drept care Nicolae Ceaușescu decidea plata tuturor împrumuturilor externe. Ceea ce se și întîmplă în următorii opt ani, dar cu sacrificii enorme și inutile pentru economie și populație. În 1982, cresc prețurile produselor de bază, importurile sînt practic stopate, întreprinderile de stat își reduc producția, iar în 1988 România intră în recesiune. Evident, toate aceste evoluții nu se declarau în mod oficial, dar se simțeau în viața de zi cu zi. 

Oficial, rata inflației era scăzută, dar suta de lei, despre care unii cred că, înainte de anul 1989, avea o putere de cumpărare mai mare decît astăzi, suferea de o mare problemă, și anume se afla în buzunarele românilor, dar din magazine lipseau multe mărfuri pe care le-ar fi putut cumpăra. Suta de lei dinainte de anul 1989 era, de fapt, falsă: consumatorii aveau banii, dar nu și produsele pe care să îi cheltuiască și de aceea suta de lei părea că are o valoare mai mare decît o avea.

Există un paradox, și anume: în momente inflaționiste, suta de lei își pierde din valoare. Salariile pot fi mai mari, veniturile pot crește (ceea ce se și întîmplă în România unde, în ultimul an, salariul mediu a crescut mai mult decît inflația), dar suta de lei își pierde din valoare. De aceea, strădaniile premierului Marcel Ciolacu de a convinge că încă poți cumpăra o mulțime de produse cu o sută de lei sînt inutile și politicianiste. Dimpotrivă, ele pot irita publicul și se pot întoarce împotriva premierului și a insistențelor sale de a demonstra puterea de cumpărare a unei sute de lei. 

România a trecut în anii ’90 printr-o perioadă puternic inflaționistă. Vîrful a fost atins în anul 1993, atunci cînd rata inflației a fost de 256%. În total, în anii 1990-2004, rata inflației cumulată a fost de aproximativ 1.200%. În acei ani, puterea de cumpărare a sutei de lei a fost complet distrusă, adică suta devenise o mie sau chiar un milion de lei. O evoluție care a obligat Banca Națională a României, în anul 2005, să facă o denominare a leului. Adică au fost tăiate patru zerouri de la coada leului, iar suta de lei a redevenit sută după ce cîțiva ani buni fusese milion. Totuși, acea perioadă a rămas în memoria colectivă, nu puțini români continuînd și astăzi, după aproape două decenii de la denominarea leului, să numere leii în milioane în loc de sute. 

Inflația din ultimii ani nu are intensitatea celei din anii ’90, dar, fără îndoială, afectează puterea sutei de lei. De aceea, insistențele premierului Ciolacu pe subiectul suta de lei pot mai mult să irite publicul decît să îl convingă.

Constantin Rudnițchi este analist economic.