Surpriza de la Belgrad

Înainte de ziua alegerilor, cînd sondajele îl dădeau cîştigător, Tomas Nikolici, liderul Partidului Radical, spunea că el nu trebuie reconsiderat o reîncarnare a lui Miloşevici: "Miloşevici n-a fost un criminal, dar el a făcut o mulţime de greşeli. N-a terminat nici unul dintre războaiele începute. Cea mai mare greşeală a lui a fost că nu ducea lucrurile la bun sfîrşit". Nikolici este un bun orator, gata oricînd să declare că afirmaţiile extremiste din discursurile sale sînt doar "glume" şi toată campania sa electorală s-a bazat pe refuzul recunoaşterii independenţei regiunii Kosovo şi pe ameninţările destul de vagi la adresa ţărilor care îi susţin pe secesionişti, pe refuzul colaborării cu Tribunalul penal internaţional (Vojislav Seselji, liderul partidului, aşteaptă să fie judecat la Haga). Prin promisiunea preţurilor fixe la pîine şi mărirea pensiilor, a extinderii schimburilor cu Rusia, programul său electoral atrăgea şi electoratul socialist şi pe moderaţii dezgustaţi de injustiţia socială şi de corupţie. Sondajele din ţările foste comuniste continuă să fie un reper relativ: cei întrebaţi sînt mai tentaţi decît cei din Occident să răspundă "aşa cum trebuie" şi nu aşa cum gîndesc. Şi "aşa cum trebuie", este să fii alături de ceea ce, la un moment dat, pare a fi majoritatea. Poate că măsurile Uniunii Europene au contribuit la răsturnarea opiniilor: s-a semnat acordul de pre-aderare, s-a decis acordarea gratuită a vizelor în 17 ţări şi s-a finalizat acordul între concernul italian Fiat şi uzinele Zastava (producătoare de automobile, puşti Kalaşnikov şi alte jucării). E un contract în valoare de 700 milioane de euro şi promite crearea a mii de locuri de muncă. Rezultatele alegerilor generale, difuzate imediat, dădeau o diferenţă mare, 9 procente, între cîştigătorul prezumat şi cel real: coaliţia pro-europeană condusă de Boris Tadici, liderul Partidului Democrat. Dar victoria nu este atît de semnificativă încît să-i permită lui Tadici formarea unui guvern cu susţinere parlamentară majoritară. Cum spun comentatorii, cheia e la Partidul Socialist, urmaşul nominal al partidului lui Miloşevici, cîştigător a 20 de mandate. Dacă la deputaţii lui Nikolici se adaugă socialiştii şi partidul lui Kostunica - în perioada electorală, aliat al naţionaliştilor radicali -, radicalii ar putea forma Guvernul. Dacă socialiştii se unesc cu pro-europenii lui Tadici, şi-ar putea netezi drumul către Internaţionala socialistă, îmbunătăţind-şi imaginea internă şi externă. Cum toţi politicienii sîrbi vorbesc pe aceeaşi voce în problema Kosovo - nici unul dintre ei nu acceptă declaraţia de independenţă a regiunii -, diferenţa este dată de atitudinea faţă de UE: Tadici doreşte continuarea negocierilor pentru găsirea unei formule convenabile ambelor părţi (deocamdată nimeni nu ştie cam cum o să arate termenii finali), Nikolici afirmă că se poate lipsi de Europa, că Serbia se poate redresa economic prin contracte cu piaţa Rusiei, a Chinei şi a ţărilor arabe. Un număr mai mare de cetăţeni prezenţi la vot au optat pentru soluţia europeană. Memoria războaielor recente, a tulburărilor politice a stins amintirea faptului că în 1989, cînd a început descompunerea sistemului comunist, Federaţia Iugoslavă era cea mai integrată ţară europeană din "lagăr". În această parte a lumii, era spaţiul cel mai deschis dezbaterilor din lumea largă, mîna de lucru iugoslavă contribuia la prosperitatea Europei occidentale şi, prin banii trimişi acasă, la propria prosperitate. Toate acestea au dispărut odată cu exaltarea ideii naţionaliste şi transformarea ei în acţiune directă: război, secesiune, epurare etnică. Poate că acum e alt punct de răscruce, cînd revenirea Serbiei la tradiţia care o ducea spre democraţie pare plauzibilă. Dar în acest context, poate că n-ar trebui uitat şi alt precedent: în anul 2000, Vojislav Kostunica era "băiatul bun", adversarul lui Miloşevici, portdrapelul forţelor democratice. Acum îl acuză pe Tadici că e trădător pentru că astăzi Tadici a adoptat discursul lui de atunci. Cînd se zbat să fie aleşi, politicienii vorbesc "aşa cum trebuie"; cînd obţin puterea, încep să spună ce gîndesc.