„Super de bun“

Dicţionarele noastre înregistrează de mai multă vreme elementul de compunere

-, cu sensurile „peste“, „deasupra“, „foarte (mare, mult…)“, uşor de recunoscut în cuvinte ca

etc. Sensurile lui

sînt legate printr-o metaforă cognitivă larg răspîndită, care echivalează plasarea în spaţiu („deasupra“) cu evaluarea pozitivă şi cu preferinţa („mai mult, mai bun decît media“); astfel, termenul spaţial devine element de gradaţie şi intensificator. Elementul de compunere din română este un împrumut cult, tîrziu (dublet pentru prepoziţiile moştenite

şi

), izolat din compuse preluate în secolul al XIX-lea direct din latină sau prin intermediul altor limbi, în primul rînd al francezei. Dicţionarul academic al lui Laurian şi Massim propunea, în 1876, zeci de compuse savante cu

etc. 

Pe lîngă utilizările standard ale formei super (în compuse mai vechi sau mai noi), în a doua jumătate a secolului al XX-lea şi mai ales după 1989 a atras atenţia folosirea colocvială a acesteia, în concurenţă cu alte elemente de compunere devenite intensificatori:

etc. În noua utilizare extinsă,

nu mai era doar combinat spontan cu substantive, adjective şi adverbe –

(forme cu ortografie instabilă: scrise separat, cu cratimă sau chiar într-un singur cuvînt), ci şi utilizat autonom, ca adjectiv invariabil şi adverb:

inclusiv ca marcă de apreciere şi acord în dialog: –

Uzul adverbial presupune transformarea elementului de compunere într-un cuvînt de sine stătător, înregistrat ca intrare separată de dicţionarele actuale (în DEX, cu definiţia „extraordinar, formidabil, excelent“ şi cu precizarea „familiar“). 

De fapt,

este în momentul de faţă un veritabil cuvînt internaţional, cu formă scrisă comună şi pronunţie variată, cu frecvenţe ridicate în diferite limbi – engleză, franceză, germană etc. –, cu precădere în limbajul tinerilor. În franceză, de exemplu, este prezentat şi perceput ca rezultat fie al unei dezvoltări interne, fie al influenţei englezeşti (cum o sugerează o formulă ca „L’anglais, c’est

cool!“,

). Iorgu Iordan (în

“, 1947) explica răspîndirea elementelor de compunere cu sens superlativ, printre care şi

-, prin influenţa publicităţii şi în genere a spiritului comercial american (p. 194). Valoarea cuvîntului corespunde şi unei nevoi comunicative tipice variantelor juvenile ale limbii: expresia intensă a atitudinilor şi a sentimentelor extreme:

sau

Toate aceste lucruri sînt în genere ştiute. Se pare însă că în uzul colocvial al lui

s-a mai produs, în ultimul timp, o schimbare, prin apariţia unei construcţii neobişnuite –

Alături de formula superlativă

apare şi varianta

prin analogie cu construcţia altor adverbe cu sens intensificator

etc.), care se leagă prin prepoziţie de adjectivul sau adverbul căruia îi indică un grad de intensitate ridicat. Deocamdată, atestările construcţiei sînt doar din zona oralităţii transcrise neglijent, în comentarii grăbite; numărul lor este însă destul de mare: „Ceva

“ (

); „

melodia“ (ibidem); „E o declaraţie

“ (

); „Vă e ciudă că are un soţ

şi

“ (

); „Am făcut blatul… a ieşit

“ (

); „ideea e

“ (

); „Vînd capre

“ (

) etc. Construcţia este posibilă şi cu adjective şi adverbe cu sens negativ: „

jocul ăsta“ (

); „am luat-o pe la Ruse, dar este

“ (

) etc.

Într-un recent reportaj TV, putea fi văzută o doamnă mai în vîrstă care răspundea la o întrebare despre un nou parc: „Pentru copii e

(digi24, 29.05.2015). Uşoara ezitare din enunţ ar putea sugera contaminarea dintre două construcţii

şi

şi dintre două registre (colocvial şi standard). În alte cazuri, se poate observa o variaţie liberă între cele două construcţii, la acelaşi vorbitor: „mi-o ieşit

îi o prăjitură

“ (

). 

intră deci în tiparele mai multor adverbe, urmînd modelul

, care precedă direct adjectivul sau adverbul intensificat, dar şi modelul

, pentru care legătura se stabileşte cu ajutorul prepoziţiei de. Există şi alte utilizări, chiar mai aberante, care nu mai seamănă cu nici unul dintre tiparele de intensificare existente: „

aşteptăm continuarea“ (

). 

Chiar dacă, într-un fel, dovedeşte integrarea tot mai puternică a adverbului

în limbă, construcţia hibridă şi inutilă cu prepoziţia de este greu de acceptat; putem spera că nu se va mai extinde nici măcar în uzul popular şi colocvial.  

Limbaj şi politică

101 cuvinte argotice