Sufletul lui Ghiță
Îl vedem, îl simțim, îl știm. Ai zice că-i al nostru, dar parcă e împotriva noastră. Sufletul administrației noastre este sufletul lui Ghiță Pristanda, polițaiul. Înțelegeți ce vreau să spun? Sufletul, desigur, e ceva dinamic, fremătător, polimorf și policrom, așa că cel mai bine îl înțelegem cînd îl vedem în acțiune. Iată sufletul nemuritor al lui Ghiță în ipostaze surprinse de ecograful suprem manevrat de cel mai mare specialist în suflete românești din istorie.
Manevra 1. La început, împreună cu prefectul Tipătescu.
Pristanda: Şi la mine, coane Fănică, să trăiţi! Greu de tot… Ce să zici? Famelie mare, renumeraţie mică, după buget, coane Fănică. Încă d-aia nevastă mea zice: „Mai roagă-te şi tu de domnul prefectul să-ţi mai mărească leafa, că te prăpădeşti de tot!…“ Nouă copii, coane Fănică, să trăiţi! nu mai puţin… Statul n-are idee de ce face omul acasă, ne cere numai datoria; dar de! Nouă copii şi optzeci de lei pe lună: famelie mare, renumeraţie mică, după buget.
Tipătescu: (zîmbind) Nu-i vorbă, după buget e mică, aşa e… decît tu nu eşti băiat prost; o mai cîrpeşti, de ici, de colo; dacă nu curge, pică… Las’ că ştim noi!
Pristanda: Ştiţi! Cum să nu ştiţi, coane Fănică, să trăiţi! Tocma’ dumneavoastră să nu ştiţi…
Tipătescu: Şi nu-mi pare rău, dacă ştii să faci lucrurile cuminte: mie-mi place să mă servească funcţionarul cu tragere de inimă… Cînd e om de credinţă…
Pristanda: De credinţă, coane Fănică, să trăiţi!
Manevra 2. Apoi, Pristanda cu sine însuși: Grea misie, misia de poliţai… Şi conul Fănică cu coana Joiţica mai stau să-mi numere steagurile… Tot vorba bietei neveste, zice: „Ghiţă, Ghiţă, pupă-l în bot şi-i papă tot, că sătulul nu crede la ăl flămînd…“ Zic: curat! De-o pildă, conul Fănică: moşia moşie, foncţia foncţie, coana Joiţica, coana Joiţica: trai, neneaco, cu banii lui Trahanache… (luîndu-şi seama) babachii… Da’ eu, unde? Famelie mare, renumeraţie după buget mică. (şase în fund pe un scaun la o parte.)
Manevra 3. Povestind arestarea lui Cațavencu, adică abuzul comis la ordinul prefectului: O făcurăm şi p-asta… şi tot degeaba. Am pus mîna pe d. Caţavencu… Cînd am asmuţit băieţii de l-a umflat, striga cît putea: „Protestez în numele Constituţiei! Asta e violare de domiciliu!“ – Zic: „Curat violare de domiciliu! Da’ umflaţi-l!“ Şi l-au umflat. L-am turnat la hîrdăul lui Petrache. M-am întors cu birja acasă la el, am căutat prin toate colţişoarele, am ridicat duşamelele, am destupat urloaiele sobii, am scobit crăpăturile zidului: peste putinţă să dau de scrisoare. M-am întors la poliţie, l-am scotocit prin buzunare, peste tot: nu e şi nu e.
Manevra 4. Cîteva ceasuri mai tîrziu, aducîndu-l pe Cațavencu acasă la Tipătescu, pentru întîlnirea discretă cu Zoe.
Pristanda: Poftiţi, cocoane Nicule, poftiţi… (umilit) şi zău, să pardonaţi, în consideraţia misiei mele, care ordonă (serios) să fim scrofuloşi la datorie. D-voastră ştiţi mai bine ca mine… aşa e poliţaiul: tată să-ţi fie – trebuie să-l ridici? Îl ridici! N-ai ce-i face: e misie. De aia (foarte rugător) mă rog să pardonaţi…
Caţavencu: Îmi pare rău, Ghiţă, că mai stăruieşti cu scuzele tale… Adică noi nu ştim cum merge poliţia? (sentenţios.) Într-un stat constituţional un poliţai nu e nici mai mult nici mai puţin decît un instrument!
Pristanda: Curat instrument!
Caţavencu: Nu braţul care loveşte, voinţa care ordonă e de vină… Eu chiar am scris un articol în privinţa asta. Nu ştiu dacă l-aţi citit?
Pristanda: Trebuie să-l fi citit, coane Nicule; eu gazeta d-voastră o citesc ca Evanghelia totdauna; că să nu vă uitaţi la mine… adică pentru misie… (misterios) altele am eu în sufletul meu, dar de! N-ai ce-i face: famelie mare, renumeraţie după buget mică…
[…]
Caţavencu: Poţi să-i adaogi chiar că mă grăbesc să mă întorc în temniţa unde m-a aruncat dizgraţia dumneei.
Pristanda: Ascult. (aparte.) Mare pişicher! Strajnic prefect ar fi ăsta! (iese aruncînd priviri furişe de admiraţie cătră Caţavencu.)
Manevra 5. Și totuși, Pristanda pregătește ciomăgirea lui Cațavencu și a susținătorilor săi în seara ședinței care urma să decidă candidatul:
Pristanda: (misterios lui Trahanache) Coane Zahario, dă-i zor! Trebuie să-l lucrăm pe onorabilul, pe d. Nae Caţavencu; ordinul lui conul Fănică… Sînt la uşă, cînd oi tuşi de trei ori, d-ta proclamă catindatul şi ieşi pe portiţă… şi pe urmă-i treaba mea…
Ghiță își va face datoria. Îl va lucra bine de tot pe onorabilul…
Manevra 6. Și totuși, Ghiță îi face servicii lui Cațavencu. Cînd acesta e distrus și poate avea scăpare doar de la Zoe, Pristanda execută o diversiune, asumă o chelfăneală de la stăpîn, dar îl ajută pe Cațavencu.
Pristanda: (după ce s-a asigurat că Tipătescu s-a depărtat, coboară degrab’) Coană Joiţico!
Zoe: (tresărind) Ai! Ghiţă! Iar m-ai speriat… Ce e? Ce vrei? Du-te! Lasă-mă-n pace!
Pristanda: Sărut mîna, coană Joiţico, nu vă supăraţi. (foarte cu binişorul.) Este cineva,… cineva, pe care-l ştiţi d-voastră bine,… aşteaptă aici… ar voi să vă vorbească… dar numai d-voastră… De-aia eu l-am trimis pe conul Fănică la telegraf, pentru ca să rămîneţi d-voastră singură… Am minţit… nu-i adevărat că l cheamă miniştrii. Ştiu că o să mă ocărască, o să mă bată că l-am trimis la cai verzi pe păreţi, dar lasă să mă ocărască… să mă bată… Nu e mai-marele meu? Nu e stăpînul meu, de la care mănînc pâne eu şi unsprece suflete? L-am minţit, dar pentru bine d-voastră, coană Joiţico… Îl primiţi?… Da?
Zoe: (care a stat pe gînduri şi n-a ascultat tirada lui Pristanda) Pe cine să primesc?
Pristanda: Pe cine – pe cine?… Pe d. Nae Caţavencu…
Zoe: (sărind din loc) Pe Caţavencu? E aici? Unde e, Ghiţă? Să vie acu, numaidecît: mergi, adu-l iute. (e în culmea nerăbdării.)
Pristanda: Ascult! (merge în fund la stînga şi aduce pe Caţavencu.) Poftim, stimabile, poftim. (îl introduce şi iese repede.)
Manevra 7. Iar la final, el este cel care consfințește totul, strigînd cu nedisimulată bucurie, în toiul chefului general: Curat constituţional! Muzica! Muzica!
Un asemenea suflet nu are cum să șadă în corpul cuiva care știe să facă și să întrețină infrastructura unei țări europene de secol XXI. Treaba asta cu drumuri, poduri, școli, săli de concerte, spitale nu e pentru așa zbateri…
