Sufletul lui Ghiţă
Îl văd, îl simt, îl ştiu. Sufletul administraţiei noastre este sufletul lui Ghiţă Pristanda, poliţaiul. Nu înţelegeţi ce vreau să spun? Iată-l:
● La început, împreună cu prefectul Tipătescu.
„PRISTANDA: Şi la mine, coane Fănică, să trăiţi! Greu de tot... Ce să zici? Famelie mare, renumeraţie mică, după buget, coane Fănică. Încă d-aia nevastă-mea zice: «Mai roagă-te şi tu de domnul prefectul să-ţi mai mărească leafa, că te prăpădeşti de tot!... » Nouă copii, coane Fănică, să trăiţi! nu mai puţin... Statul n-are idee de ce face omul acasă, ne cere numai datoria; dar de! Nouă copii şi optzeci de lei pe lună: famelie mare, renumeraţie mică, după buget.
TIPĂTESCU (zîmbind): Nu-i vorbă, după buget e mică, aşa e... decît tu nu eşti băiat prost; o mai cîrpeşti, de ici, de colo; dacă nu curge, pică... Las’ că ştim noi!
PRISTANDA: Ştiţi! Cum să nu ştiţi, coane Fănică, să trăiţi! Tocma’ dumneavoastră să nu ştiţi...
TIPĂTESCU: Şi nu-mi pare rău, dacă ştii să faci lucrurile cuminte: mie-mi place să mă servească funcţionarul cu tragere de inimă... Cînd e om de credinţă...
PRISTANDA: De credinţă, coane Fănică, să trăiţi!“
● Apoi, PRISTANDA cu sine însuşi:
„Grea misie, misia de poliţai... Şi conul Fănică cu coana Joiţica mai stau să-mi numere steagurile... Tot vorba bietei neveste, zice: «Ghiţă, Ghiţă, pupă-l în bot şi-i papă tot, că sătulul nu crede la îl flămînd...» Zic: curat! De-o pildă, conul Fănică: moşia moşie, foncţia foncţie, coana Joiţica, coana Joiţica: trai, neneaco, cu banii lui Trahanache...
(luîndu-şi seama) babachii... Da’ eu, unde? Famelie mare, renumeraţie după buget mică. (Şade în fund pe un scaun la o parte.)“
● Povestind arestarea lui Caţavencu, adică abuzul comis la ordinul prefectului:
„O făcurăm şi p-asta... şi tot degeaba. Am pus mîna pe d. Caţavencu...
Cînd am asmuţit băieţii de l-a umflat, striga cît putea: «Protestez în numele Constituţiei! Asta e violare de domiciliu!» – Zic: «Curat violare de domiciliu! Da’ umflaţi-l!» Şi l-au umflat. L-am turnat la hîrdăul lui Petrache. M-am întors cu birja acasă la el, am căutat prin toate colţişoarele, am ridicat duşamelele, am destupat urloaiele sobii, am scobit crăpăturile zidului: peste putinţă să dau de scrisoare. M-am întors la poliţie, l-am scotocit prin buzunare, peste tot: nu e şi nu e.“
● Cîteva ceasuri mai tîrziu, aducîndu-l pe Caţavencu acasă la Tipătescu, pentru întîlnirea discretă cu Zoe:
„PRISTANDA: Poftiţi, cocoane Nicule, poftiţi... (umilit) şi zău, să pardonaţi, în consideraţia misiei mele, care ordonă (serios) să fim scrofuloşi la datorie. D-voastră ştiţi mai bine ca mine... aşa e poliţaiul: tată să-ţi fie -trebuie să-l ridici? Îl ridici! N-ai ce-i face: e misie. De aia (foarte rugător) mă rog să pardonaţi...
CAŢAVENCU: Îmi pare rău, Ghiţă, că mai stăruieşti cu scuzele tale...
Adică noi nu ştim cum merge poliţia? (sentenţios): Într-un stat constituţional un poliţai nu e nici mai mult nici mai puţin decît un instrument!
PRISTANDA: Curat instrument!
CAŢAVENCU: Nu braţul care loveşte, voinţa care ordonă e de vină... Eu chiar am scris un articol în privinţa asta. Nu ştiu dacă l-aţi citit?
PRISTANDA: Trebuie să-l fi citit, coane Nicule; eu gazeta d-voastră o citesc ca Evanghelia totdauna; că să nu vă uitaţi la mine... adică pentru misie... (misterios) altele am eu în sufletul meu, dar de! N-ai ce-i face: famelie mare, renumeraţie după buget mică...
(…)
CAŢAVENCU: Poţi să-i adaogi chiar că mă grăbesc să mă întorc în temniţa unde m-a aruncat dizgraţia dumneei.
PRISTANDA: Ascult. (aparte): Mare pişicher! Strajnic prefect ar fi ăsta! (Iese aruncînd priviri furişe de admiraţie cătră Caţavencu.)“
● Şi totuşi, Pristanda pregăteşte ciomăgirea lui Caţavencu şi a susţinătorilor săi în seara şedinţei care urma să decidă candidatul:
„PRISTANDA (misterios lui Trahanache): Coane Zahario, dă-i zor! Trebuie să-l lucrăm pe onorabilul, pe d. Nae Caţavencu; ordinul lui conul Fănică... Sînt la uşă, cînd oi tuşi de trei ori, d-ta proclamă catindatul şi ieşi pe portiţă... şi pe urmă-i treaba mea...“
Ghiţă îşi va face datoria. Îl va lucra bine de tot pe onorabilul…
● Şi totuşi, Ghiţă face servicii lui Caţavencu. Cînd acesta e distrus şi poate avea scăpare doar de la Zoe, Pristanda execută o diversiune, asumă o chelfăneală de la stăpîn, dar îl ajută pe Caţavencu.
„PRISTANDA (după ce s-a asigurat că Tipătescu s-a depărtat, coboară degrab’): Coană Joiţico!
ZOE (tresărind): Ai! Ghiţă! Iar m-ai speriat... Ce e? Ce vrei? Du-te! Lasă-mă-n pace!
PRISTANDA: Sărut mîna, coană Joiţico, nu vă supăraţi. (foarte cu binişorul): Este cineva,... cineva, pe care-l ştiţi d-voastră bine,... aşteaptă aici... ar voi să vă vorbească... dar numai d-voastră... De-aia eu l-am trimis pe conul Fănică la telegraf, pentru ca să rămîneţi d-voastră singură... Am minţit... nu-i adevărat că-l cheamă miniştrii. Ştiu că o să mă ocărască, o să mă bată că l-am trimis la cai verzi pe păreţi, dar lasă să mă ocărască... să mă bată... Nu e mai-marele meu? Nu e stăpînul meu, de la care mănînc pîne eu şi unsprece suflete? L-am minţit, dar pentru bine d-voastră, coană Joiţico... Îl primiţi?... Da? ZOE (care a stat pe gînduri şi n-a ascultat tirada lui Pristanda): Pe cine să primesc?
PRISTANDA: Pe cine – pe cine?... Pe d. Nae Caţavencu... ZOE (sărind din loc): Pe Caţavencu? E aici? Unde e, Ghiţă? Să vie acu, numaidecît: mergi, adu-l iute. (E în culmea nerăbdării.)
PRISTANDA: Ascult! (Merge în fund la stînga şi aduce pe Caţavencu.)
Poftim stimabile, poftim. (Îl introduce şi iese repede.)“ n Iar la final, el este cel care consfinţeşte totul, strigînd cu nedisimulată bucurie, în toiul chefului general:
„Curat constituţional! Muzica! Muzica!“
