Stînga cea mai de stînga

În declin electoral în mai toate ţările Europei occidentale, partidele stîngii social-democrate trec printr-un proces de redefinire a identităţii şi de recompunere a eventualelor alianţe guvernamentale. Militanţii socialişti francezi asistă la bătălia surdă între pretendenţii la postul de lider, în timp ce în Germania s-a format Die Linke (Stînga), un nou partid alcătuit din grupurile comuniştilor loiali din fosta Germanie de Est şi ale radicalilor din fosta Germanie de Vest, devenit al treilea partid ca importanţă. Un sondaj de săptămîna trecută prevede 11,9 % din voturi la alegerile naţionale din toamna lui 2009, Die Linke depăşind astfel partidele tradiţionale, parteneri de coaliţie ai creştin-democraţilor. "Această stîngă respinge Uniunea Europeană (prea capitalistă), vrea ca Germania să iasă din NATO şi trupele ei să părăsească Afganistanul şi, evident, nu simpatizează politica americană, indiferent de cine este la putere" (The International Herald Tribune). În ceea ce priveşte măsurile interne, propunerile stîngii sînt mult mai generale: "Nu se întîmplă prea des ca un partid să acumuleze victorii pe baze atît de fragile ca Die Linke. În culise domină o atmosferă putredă, deşi Oskar Lafontaine (liderul formaţiunii) încearcă să menţină iluziile. Chiar dacă partidul este aureolat de recentele sale victorii, asta nu înseamnă că progresul este ireversibil. În Die Linke lipsesc ideile, creativitatea, personalul. Partidul cîştigă de pe urma climatului social actual şi din cauza sentimentului general că ţara nu merge bine. Reprezentanţii formaţiei Die Linke sînt votaţi pentru problemele pe care le pun, nu pentru răspunsurile date. Şi conducătorii o ştiu foarte bine. Nu e întîmplător faptul că Die Linke este singurul partid din Bundestag incapabil să prezinte un program şi nu prevede pentru viitorul apropiat un asemenea obiectiv. Se mulţumeşte cu Ťlinii directoare», o grămadă de absurdităţi, printre care reducerea vîrstei de pensionare la 60 de ani" (Der Spiegel). ( M. B.