Ştiinţele şi catastrofa

Pe ceea ce a fost odată fundul lacului Patzucuaro, la 371 km nord-est de Mexico City, se poate merge pe jos. Aşa arată în imaginaţia unora deşertul lunar. "E mîna Domnului", susţine doamna Adriana Ortega Torres, director al agenţiei de mediu din regiune. Apoi ajunge la explicaţii mai pămînteşti: "E din cauza schimbărilor climatice. Pe vremuri, aici ploua 300 de zile pe an. Acum plouă 100 de zile, cel mult 150. Lacul nu are cum să se umple". Raportul Grupului interguvernamental numit de ONU pentru a alcătui un raport despre modificările climatice confirmă că fenomene de tipul celui din Mexic se petrec peste tot în lume ca urmare a încălzirii globale. Vor urma ani de secetă, nivelul mărilor o să crească, rîurile se vor revărsa, din cauza foametei şi a molimelor vor pieri populaţii întregi. Cetăţenii ţărilor dezvoltate, cu o mai mare capacitate de adaptare, vor suferi mai puţin decît lumea subdezvoltată. Presa, sătulă de reproducerea ştirilor despre catastrofele care au avut loc, se aruncă hămesită pe veştile catastrofelor care or să fie. Politica nu rămîne indiferentă: mesajul ecologist transcende clivajul stînga/dreapta şi este preluat de politicieni pentru a-i critica deopotrivă pe cei care sînt la putere (n-au făcut nimic bun, cînd n-au făcut ceva rău) şi pe cei care or să vină la putere (nu sînt în stare să facă nimic bun). La Londra, în Trafalgar Square, a avut loc o demonstraţie convocată de activişti ecologişti şi de organizaţii religioase. Prezenţa a fost semnificativă şi s-a cerut "stoparea haosului climatic". În Polonia, atrage mai mulţi actori politici dezbaterea despre locul pe unde ar urma să treacă o şosea care să îndepărteze circulaţia camioanelor din zona unei staţiuni balneare: Guvernul se opune unor ţărani, iar organizaţiile de stînga altor ţărani. Comisia Uniunii Europene susţine una dintre variante, ameninţînd cu Tribunalul, aşa că totul se transferă în sfera politicii externe, a acuzaţiilor de trădare, a concursurilor de patriotism. În discursurile de propagandă, în jurnalismul de megafon, sfîrşitul civilizaţiei - aşa cum o cunoaştem - nu poate fi evitat. Unii au luat ameninţările în serios: în Congresul american, o rezoluţie bipartizană în pregătire cere directorului Agenţiei Naţionale de Informaţii să producă o evaluare a efectelor încălzirii globale, să calculeze regiunile unde suferinţele umanitare pot erupe într-un conflict dus pentru însuşirea resurselor de apă, să determine în ce măsură încălzirea globală poate afecta securitatea Statelor Unite "prin evenimente climatice extreme cum sînt uraganele, prin ameninţări fizice directe" (International Herald Tribune, 9 aprilie). Statele Unite sînt într-o poziţie specială: se tem de sfîrşitul lumii ca orice ţară, dar în viziunea unora îl şi provoacă, fiind o putere egoistă care refuză să semneze protocolul de la Tokyo de reglementare a efortului colectiv pentru stoparea încălzirii globale şi a emisiei gazelor de seră. Mike Hulme, directorul Centrului Tyndall pentru cercetarea schimbărilor climatice (Londra), spune că "limbajul catastrofei nu e un limbaj ştiinţific. Accentul pus pe catastrofe ascunde o cascadă de presupuneri: acestea nu reies din observaţia empirică sau nu decurg din concluziile teoretice. (...) Prezentarea schimbărilor climatice ca o ameninţare înfricoşătoare şi stresantă devine o profeţie împlinită prin însăşi formularea ei. Amplificarea psihologică exacerbează acele riscuri pe care încercăm să le evităm" (BBC News, 8 aprilie 2007). În loc să contemple drobul de sare, autorităţile olandeze - ţară deosebit de ameninţată de ridicarea nivelului mării, 60% dintre olandezi trăind sub nivelul mării şi producînd 65% din produsul intern brut - îşi schimbă politicile faţă de ape. În Olanda, distrugerea unor diguri pentru salvarea unor suprafeţe mai mari de pămînt decît cele apărate de ele, prototipuri de case-amfibie, sere flotante, proiectele unor insule artificiale, toate se fac cu gîndul la viitor şi cu ochii pe cifrele prezentului. Nivelul mării habar n-are de ideile de dreapta sau de stînga, uraganele şi tsunami n-au culoare politică. În timp ce se numără victimele, pe fundul secat al lacului Patzucuaro din Mexic se poate plimba oricine, discutînd cu doamna Torres despre cum mergea Iisus pe ape.