Steaua e numai una

Cum o fi să dai singur şase goluri într-un meci de fotbal împotriva unei echipe cu ceva pretenţii pînă mai ieri, dar în faţa unor tribune goale?

După al şaselea gol, Keşeru a zîmbit uşor jenat şi, gestic, a vrut parcă să spună că „e neverosimil, prea mult“. În exprimare, inclusiv cea a limbajului trupului, atacantul Stelei e un tip cu bun-simţ, un atribut care lipeseşte, în bună măsură, meseriei sale. Dar fotbalul e aşa, e bine să poţi avea parte de o victorie de moral în faţa absenţei unor fani imorali prin ceea ce fac şi ce scandează. Victoriile aduc victorii, asta e legenda acestui sport. Pînă cînd aduc înfrîngeri. Pandurii n-a fost nici măcar un sparring partner pentru că Gîlcă a folosit o cu totul altă echipă decît cea în meciul cu Ludogorets. Practic, a fost partidă de bifat. Keşeru a decolat în clasamentul golgheterilor. Clubul din Tîrgu Jiu l-a vîndut pe Breeveld. Toată lumea fericită. Nu ştiu ce ar mai fi de exprimat, doar speranţa să nu se întîmple nimic nasol de aici încolo. Steaua să ajungă în Liga care contează, să ia banii şi s-o ia de capăt. Şi noi, chibiţii, după ea. A, şi mai e ceva. Petre Grigoraş să nu mai aibă motive să se flageleze în direct după ce ia cîte o bătaie soră cu moartea. Mi-e teamă să nu treacă la autoagresiuni fizice. Ar fi păcat. Pentru atîta lucru, un meci pierdut cu Steaua, nu merită. Căci Steaua e numai una.