Starea naționalismului economic românesc

Un sondaj de opinie realizat de INSCOP și publicat recent testează părerea românilor asupra unei teme delicate pentru societatea de astăzi, și anume naționalismul economic. Rezultatele sînt relativ îngrijorătoare, pentru că arată că un curent pe care îl bănuim, îl vedem și îl simțim în România este mai prezent decît ne-am putea aștepta la o privire superficială. Rezultatele cercetării arată că, într-o măsură semnificativă, între 30% și 40%, românii cred că România nu are autostrăzi din cauza străinilor, că lemnul este tăiat ilegal de companii străine sau că resursele naturale exploatate de firmele străine ar trebui să revină în administrarea statului.

Chiar dacă întrebările nu există explicit sub această formă în sondajul de opinie, putem fi siguri că printre naționaliștii economici există răspîndită ideea că România este o „colonie” sau că firmele străine fac profituri exorbitante pe piața locală, pe care le transferă în țările de origine. În ultimii ani, publicul românesc a fost încărcat în mod constant cu idei așa-zis naționale sau chiar patriotice. Politicieni și analiști au criticat de nenumărate ori (pentru că repetiția este mama învățării) investitorii străini demonizîndu-i, acuzîndu-i de practici fiscale incorecte sau chiar de corupție. Problema este că o bună parte din afirmații nu sînt acoperite de dovezi reale sau de măsuri concrete, dar, în pofida lipsei probelor, afirmațiile au pătruns în mentalul colectiv și au rămas înfipte acolo. Cum putea fi altfel dacă România este prin excelență țara vorbelor și prea puțin a faptelor și a logicii? Teoria străinilor vinovați este comodă pentru toată lumea. Cine mai stă să se gîndească la adevăr?

De exemplu, atunci cînd politicieni aflați la putere acuză companiile multinaționale că scot profituri din țară fără să fie impozitate, nimeni nu vede realitatea. Și anume aceea că există directive europene, preluate în legislația locală, sînt reguli fiscale specifice în legislația românească, există agenția fiscală aflată în subordinea premierului. Astfel, eventualele abuzuri fiscale ale investitorilor străini pot fi controlate și amendate.

În urmă cu cîțiva ani, Darius Vâlcov cerea conducerii Băncii Naționale a României să fie mai patrioți. Probabil că pe unii dintre români i-a „uns pe suflet” această idee, alții au jubilat pe rețelele sociale, doar că foarte curînd s-a dovedit că „patrihoții” vorbesc cu mare lejeritate despre patriotism. Din păcate, o parte dintre români cred mai mult în discursurile patriotarde, cred în patriotismul vorbit și expus public prin lovituri cu pumnii în piept și nu observă doza de patriotism din criticile făcute cu bună credință.

Este ciudat să vezi astăzi români care cred că marile companii privatizate, în care s-au făcut investiții, care au reușit să se consolideze pe piață, ba chiar să obțină și profituri bune, ar trebui să se întoarcă la stat. Ei uită sau nu știu (însă neștiința nu este o scuză) că Sidex înainte de privatizare pierdea un milion de dolari pe zi, că Petrom înainte de a fi privatizată era „căpușată” de o serie de oameni de afaceri români, că Dacia nu avea nici o șansă să rămînă pe piața europeană fără investitorul francez care a preluat-o, că băncile de stat au fost devalizate înainte de privatizare și s-au dezvoltat după vînzarea lor. În multe cazuri, investitorii străini au preluat companii de stat care aveau pierderi, datorii la bugete și la furnizori, trăiau din subvențiile de la stat și din ștergerea repetată a datoriilor. Un economist român a calculat că, în 30 de ani, statul român a plătit subvenții către companiile publice între 22 și 25 de miliarde de euro. Adică fiecare român a plătit în această perioadă, prin buget, cel puțin 1.000 de euro pentru companiile de stat neperformante.

Este clar că firmele străine nu funcționează impecabil în România. Dar, dacă ele scot profituri din țară fără să fie impozitate, instituțiile statului pot descoperi tranzacțiile și le pot penaliza. Dacă unele companii străine nu au construit autostrăzile, contractele lor trebuiau reziliate. Dacă unele companii nu și-au îndeplinit obligațiile de investiții asumate prin contractele de privatizare, instituțiile statului aveau toate pîrghiile pentru a le controla. Așadar, înainte de a-i face pe străini vinovați pentru toate relele din economie, românii ar trebui să înțeleagă că instituțiile statului au la îndemînă toate mijloacele pentru a corecta erorile sau abuzurile comise de „străini”. Înainte de a vedea paiul din ochiul străinilor ar trebui să vadă bîrna din ochii noștri.

Între analfabetismul funcțional și naționalismul economic este o relație direct proporțională. Cu cît cetățenii sînt mai puțin informați, cu cît au mai puțini ani de școală, cu atît sînt mai seduși de cei care le spun că România este o colonie, de patrihoți și de populiști care le „vînd” ideea că nu au putut construi o autostradă pentru că nu i-au lăsat străinii. Astfel, se ajunge să se ceară în stradă libertatea de a merge la mall după ora 18.

Pandemia a resuscitat naționalismul economic în Europa. Dar forma sub care se manifestă este cu totul alta decît în România. Statele din Europa de Vest au descoperit, de exemplu, cît de dependente sînt de producția din China și au lansat programe de relocare a companiilor europene pe continent. Cu rezultate modeste, dar preocuparea există. De asemenea, Uniunea Europeană a luat măsuri pentru a putea să oprească achiziția unei companii locale de către un investitor din afara Uniunii Europene. Vorbim despre un alt nivel, un alt standard.

În România, creșterea naționalismului economic este profitabilă pentru multă lume. Pe de o parte, politicienii își ascund propria neputință în spatele străinilor. Pe de altă parte, naționalismul rău înțeles, inclusiv cel economic, se alimentează din informații trunchiate, din analfabetism funcțional și din conspirație. Naționalismul exagerat poate strica o construcție economică și politică realizată în ani de zile.

Constantin Rudnițchi este analist economic.

Foto: wikimedia commons