Stalin, Lenin şi Chavez

Desfăşurate ambele pe 2 decembrie - alegerile parlamentare din Rusia şi referendumul din Venezuela -, s-a spus despre ele că sînt nişte farse democratice: spectacole menite să confirme larga aprobare de care beneficiază instinctele autoritare/dictatoriale ale conducătorilor, Putin la Moscova şi Hugo Chávez la Caracas. Viaţa e plină de surprize: în referendumul venezuelean, propunerile preşedintelui au fost respinse, cu o majoritate la limită, dar, totuşi, respinse: conform rezultatelor preliminare anunţate de Comisie, 50,7% au votat "Nu" la referendum, în timp ce 49,3 procente au votat în favoarea propunerilor preşedintelui. De cîteva săptămîni, strada era ecoul luptei electorale, proteste şi susţineri frenetice cu mulţimi de participanţi de ambele părţi. Cele 69 de propuneri de modificare a Constituţiei ale lui de Chávez - un lider revoluţionar, plin de petrodolari, dispus să-i cheltuiască pentru idealurile sale, devenit un fel de model al mişcărilor protestatare din America Latină - vizau centralizarea puterii: instituţiile regionale urmau să fie puse sub controlul său, autonomia municipiilor urma să fie redusă în folosul celor 25.000 de consilii comunale care, alături de cooperativele muncitoreşti, ar putea să constituie noile organe ale puterii populare pe cale de a se naşte. Dacă un răuvoitor ar evoca precedentul "Toată puterea sovietelor" din 1917 şi mascarada ulterioară, ar fi imediat contrazis prin dovezile date de preşedintele Chávez în folosul defavorizaţilor: învăţămîntul gratuit (îndoctrinarea intră în acelaşi preţ şi e acceptată ca o componentă necesară a sistemului), accesul gratuit la serviciile de sănătate, cei interesaţi trebuie să participe la diferite "misiuni" (programe sociale) şi să facă parte din consiliile de gospodărire a micilor proiecte comunitare. Este ceea ce specialiştii numesc "socialismul de consum", dictatura sub-proletariatului din Venezuela, urmînd să se transforme şi cu ocazia acestui referendum în dictatura - pe viaţă - a acelui care a ştiut să stimuleze rudimentele de instinct politic ale celor defavorizaţi. Mulţi, dar nu cu toţii proşti. Într-un asemenea rezultat strîns, e greu de definit ce anume a determinat înfrîngerea lui Chávez, dar trădarea vechilor prieteni, ba chiar şi a foştilor complici, a avut rolul său. Generalul Raul Baduel, pînă în iulie ministrul Apărării, om de bază în lovitura de stat din 2002, a considerat referendumul o "fraudă constituţională". Ismel Garcia, unul dintre liderii Podemos, partid pînă recent parte a coaliţiei guvernamentale, s-a alăturat campaniei "Nu" la referendum. Opoziţia a fost revitalizată prin participarea mişcărilor studenţeşti. Nu toţi studenţii au fost anti-Chávez, mulţi, foarte mulţi au demonstrat în favoarea lui. Dar nou este faptul că aceia care l-au contestat erau reprezentanţii organizaţiilor de stînga. Stalin Gonzales (26 de ani, fiul unui membru radical al mişcării Steagul Roşu, fraţii lui se numesc Vladimir Lenin şi Friedrich Engels), unul dintre liderii mişcării studenţeşti, a chemat la împotrivire, argumentînd că Hugo Chávez este un autocrat a cărui singură intenţie este acumularea puterii. "Nu este un conflict între dreapta şi stînga - afirmă un student în drept (Washington Post, 2 decembrie 2007). Noi credem că Venezuela are nevoie de democraţie. Democraţia înseamnă respect. Democraţia înseamnă libertatea expresiei. Democraţia înseamnă să spui ceea ce gîndeşti, fără să te temi de represiune." Elementul-surpriză adus de rezultatele acestui referendum este contestarea lui Chávez dinspre stînga: "Poate că Hugo Chávez este un socialist, dar în mod sigur el nu este un democrat", afirma un ilustru conducător latino-american, al cărui nume nu e divulgat de autorul articolului din ziarul spaniol La Vanguardia. Acestor subtilităţi Chávez le-ar putea răspunde că bunurile concrete distribuite de el săracilor sînt mai convingătoare decît teoriile despre democraţie. Oricît de violentă ar fi retorica sa anti-SUA, cifrele recentului barometru latino-american arată că, aproape în toate ţările continentului, populaţia preferă un guvern democratic oricărui alt tip de guvern. În ceea ce priveşte alegerile din Rusia, acolo lucrurile au mers ca unse (doar comuniştii au cîrtit, dar ei cîrtesc întotdeauna) şi probabil că există deja tatăl care şi-a botezat fiul Karl Marx.