Socialismul şi intelectualii

Publicat în Dilema Veche nr. 144 din 27 Oct 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Un foarte respectabil economist american, Thomas Sowell, spunea într-o prelegere de la finele anilor ’80 că falimentul socialismului este atît de evident, încît trebuie să fii un intelectual ca să nu-l vezi. S-a mai scris despre "orbul intelectualilor", un fel de boală a creierului care se declanşează în momentul în care eşti sedus într-o asemenea măsură de o teorie, încît te revolţi sau cel puţin refuzi realitatea care nu o confirmă. Disponibilitatea de a se livra unui asemenea amor orbitor este de găsit numai la intelectuali, căci doar ei văd ielele, doar ei tratează ideile ca şi cum sînt fiinţe vii şi le iubesc sau le detestă cu adevărat. Fireşte, asta în cazul în care intelectualul este de bună-credinţă - cazurile de ticăloşi, farsori, cinici sau fricoşi nu intră în această discuţie. Pe de altă parte, Sowell exprimă o stupefacţie pe care trebuie să fii economist ca să o ai: cum de e posibil ca în faţa unor rezultate economice dezastruoase să vrei să perpetuezi sistemul care le produce. Desigur, pentru un economist, aşa ceva e dincolo de orice explicaţie. Cred şi eu că, pentru oamenii reali, prelungita stare de faliment e insuportabilă. Dar pentru intelectualul umanist - filozof, scriitor, artist etc. - sau pentru acei savanţi care ajung cu gîndirea lor "ştiinţifică" în pragul infinitului - mă gîndesc la Einstein - falimentul economic nu este neapărat un argument impunător. Pentru ei, există idei mai tari decît eficienţa economică şi bunăstarea. Şi vreau să spun clar că nu trebuie să îi blamăm pentru asta, căci libertatea, de oameni ca ei a fost cîştigată. Ei au purtat şi răspîndit germenul libertăţii, atunci cînd a fi liber echivala cu a fi mort, în ciuda faptului că, din punct de vedere economic, a fi mort echivalează cu Nimicul. Dacă vrem să înţelegem de ce socialismul a sedus în masă intelectualii euro-americani ai secolului al XX-lea, trebuie să încetăm să privim socialismul ca pe o realitate politică, ca pe un set de idei politice sau, şi mai îngust, ca pe o categorie de regimuri politice. Socialismul este un fel de a privi lumea, o Weltanschauung, o forma mentis care derivă, după opinia mea, dintr-o realitate intelectuală specifică postnietzscheanismului. Odată ce Dumnezeu a murit sau, în fine, după alte opinii cu parfum gnostic, ne-a părăsit, umanismul a pierdut verticala şi a început, aidoma iederei de sub care se surpă zidul, să se dezvolte orizontal. Să precizez termenul: pentru acest text, umanismul înseamnă sistemul de credinţe şi principii de acţiune practică al căror scop este promovarea unei axiologii în centrul căreia stă umanitatea, adică individul, societatea ca sumă de indivizi, precum şi cultura în sens de creaţie umană. Emanciparea de relaţia cu Dumnezeu a dus, firesc, la prăbuşirea verticalei, pentru că celălalt element de referinţă al ei, Cerul, a devenit univers vid. Pierzîndu-se verticala, umanismul a devenit o preocupare pentru ceilalţi, iar umanitatea a devenit omenesc. Esenţa socialismului este punerea celorlalţi mai presus de tine însuţi (ceva ce creştinismul nu a cerut niciodată; creştinismul cere ca celălalt să fie tratat aşa cum te tratezi pe tine însuţi, iar tu trebuie să te consideri şi să te porţi ca fiu al lui Dumnezeu). Clasa devine mai importantă decît individul, societatea, mai importantă decît clasa şi fandaxia socialistă e gata. Acest umanism deşucheat a produs nu doar socialismul, ci şi alte produse intelectuale la fel de seducătoare, precum existenţialismul ateu sau suprarealismul (mai ales la cel al pictorilor gen De Chirico sau Dal92). Revenind la socialism, grija pentru celălalt, care a fost cultivată de creştinism într-un chip perfect raţional, a scăpat de sub control, s-a patetizat şi, în ultimă instanţă, s-a denaturat. Socialismul nu este, aşa cum s-a spus, un produs laic al creştinismului, ci este creştinism golit de Dumnezeu, ceea ce, evident, nu are nici un sens. Operînd foarte aproape de suflet, spunînd un adevăr - anume că alcătuirea lumii nu este dreaptă - şi propunînd soluţii de deplină egalitate şi totală solidaritate, care exclud înspăimîntătoarea singurătate, socialismul a cîştigat "războiul" cultural, deşi l-a pierdut pe cel economic şi nici în cel politic nu stă prea bine. Eu cred că, moralmente, e inacceptabil să mai fii socialist după Gulag. Şi totuşi, discursul intelectual a apărat socialismul cu o abilitate remarcabilă. Întîi, a distins între socialism ca ideal şi formele sale aproximate de o practică nefericită care, în fond, au trădat idealul. Să nu uităm că doctrina "socialismului real" era inima gorbaciovismului - ultima încercare disperată de a salva URSS. Comunismul, stalinismul, chiar şi leninismul sînt, acum, de evitat, spunîndu-se că ele nu au nici o legătură cu socialismul. Mai exact, socialismul nu poate fi blamat pentru ororile comunismului. A doua manevră retorică este de a arunca dictatorii, produşi de sistemele socialiste, în partea dreptei radicale. Incapabilă de o retorică la fel de subtilă şi paralizată de sentimentul de vinovăţie pentru fascism, dreapta a luat leapşa. Una din "înţelepciunile" stîngii intelectuale de azi este că dictatorii sînt toţi la fel. Stalin e la fel cu Hitler. Ceauşescu e la fel cu Pinochet, Mao e la fel cu Franco. Dacă vrei să explici că nu e chiar aşa, intri într-un spaţiu foarte periculos căci eşti imediat acuzat că aperi dictatorii fascişti. Cum ei sînt de neapărat, discursul socialist de asimilare trece neprovocat. Aud, de pildă, intelectuali fini, pe care numai de simpatii socialiste nu îi pot bănui, spunînd că Ceauşescu nu a fost un om de stînga, ci unul de extremă dreapta. Iar semilegitimarea lui Ion Antonescu din anii ’70 este argumentul. Nu mai contează că Ceauşescu era un inamic neîmpăcat al proprietăţii private (dovadă că el însuşi nu avea nici o casă în proprietate; v-aţi gîndit vreodată ce periculos este să te conducă cineva care nu are casa lui?! - oamenii ăştia vin din neant şi pleacă direct în mormînt, au suflet de Gingis Han). Nu mai contează că era un ateu feroce. Nu mai contează că era un comunist radical în convingeri. Admirabile piruete intelectuale ne fac să îl vedem ca pe un om de extremă dreapta. Astfel, dictatorii sînt toţi ai dreptei, iar socialismul este spălat de propriile-i păcate. Omul mai e şi suflet, mai e şi visare, mai e şi iluzie - intelectualul încă şi mai mult. Capitalismul are o mai mare încărcătură de real (şi toţi ştim cît de antipatic e realul), în vreme ce socialismul pare mai ideal şi aici, din nou, intelectualii şi-au făcut treaba, căci nimeni în afară de ei nu are capacitatea uimitoare de a vinde iluziile drept idealuri.

image png
Reevaluarea lucrurilor de acasă
Și e de observat că țara s-a schimbat în mod fizic, mult mai mult decît atitudinea locuitorilor ei.
p 7 Sam Altman WC jpg
Capitalul cîștigă și în domeniul IA
Nu e de mirare că OpenAI nu a reușit să-și respecte misiunea.
image png
image png
Birocrații inventate, care să justifice plusul la salariu
Ne mai mirăm, apoi, de ce pleacă profesorii din învățămînt sau de ce ezită să vină.
image png
Șanticler
Rămîne să mai vorbim, desigur, despre sensurile alunecoase și imprevizibile generate de larga circulație a cuvîntului efemer.
image png
Un recrut de odinioară
Pe spatele gecii tînărului erau imprimate, în galben ţipător, cuvintele US Air Force.
image png
Mintea democratică și impunitatea poporului
Pe cînd mintea democratică nu exista, popoarele erau pedepsite.
image png
Moș Crăciun, John Fitzgerald Kennedy și bomba nucleară
A fost fix pe dos. Anul 1962 a adus cea mai gravă criză din timpul Războiului Rece, criza rachetelor nucleare din Cuba.
image png
Nevoia de umanioare
Ele sînt însoţitorul şi sprijinul ideal in dürftiger Zeit şi beneficiază de resurse încă nevalorificate în spaţiul Europei de Est.
image png
O fabulă a lui Socrate
E ceea ce am pățit și eu: după ce m-a durut piciorul din cauza legăturii, iată că a urmat și plăcerea.
image png
Spirala ghinionului și ghicitul în gri
Poate nu la fel de ostentativ, dar cei care spun lucrurile sînt, din nou, tratați ca excentrici stridenți și, pe alocuri, isterici.
image png
Cine sapă la temelia pilonului II
Este incredibilă tenacitatea cu care politicienii din zona de stînga atacă pilonul II de pensii administrate privat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Succesiunea generațiilor în comunitatea academică: Valentin Constantin și Diana Botău
Regimurile dictatoriale și mișcările fundamentaliste s-au asociat într-o ofensivă violentă, propagandistică și armată, împotriva lumii euroatlantice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Populiștii nu (mai) sînt o excepție
Întrebările despre soarta Uniunii Europene, acuzațiile de extremism și evocarea drobului de sare fascist au devenit aproape un clișeu.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A conviețui cu imposibilul
Dictatura este un mod de organizare statală în care sfera posibilului tinde spre zero.
Frica lui Putin jpeg
„Scena politică”
Avem impresia că e o lume falsă – o „mascaradă” –, ceva profund neautentic, spre deosebire de lumea economică, de pildă, care e reală.
AFumurescu prel jpg
Vai, săracii, vai, săracii ziariști…
Incredibil, doamnelor și domnilor! Revoltător!
MihaelaSimina jpg
Cea mai frumoasă clădire din Cernăuți
Unul dintre „sporturile” la care istoria este campioană se numește „paradox”.
Iconofobie jpeg
O rugăciune la Bicaz
Nu faptul că încercam să‑l păcălesc pe Dumnezeu mă surprinde, ci dorinţa mea viscerală să trăiesc prostește, un eon întreg, dacă se putea.
„Cu bule“ jpeg
Mesa
Faptul că mesa apare des în dialoguri dovedește că forma îi era familiară publicului din secolul al XIX-lea.
image png
Ce-i rămîne Mariei de făcut?
Întrebările morale cu privire la integritatea academică și presiunea de a se conforma normelor nescrise ale colectivului profesional rămîn deschise.
RNaum taiat jpg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Întoarcerea
Ajunși acasă, avem un fel de „rău de uscat“, cum li se întîmplă marinarilor.
image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.

Adevarul.ro

image
Fiara de plastic. Povestea Daciei „Lăstun“ Maxi, un Fiat 500 al românilor, care nu a mai ieșit pe poartă
Dacia 500 „Lăstun“ ar fi trebuit să fie pentru români cam ce a fost Fiat 500 pentru italieni, Renault 5 pentru francezi, WV pentru germani. O mașină din gama mini, mai degrabă pentru tineret. O maşină de oraş, potrivită pentru transportul urban. A fost ideea și dorința lui Nicolae Ceaușescu
image
SPECIAL Elvira Popescu: de la actriță la contesă, devenită „Notre Dame du Théâtre“ FOTO/VIDEO
Cum a ajuns o româncă din București să devină o actriță contesă mai cunoscută în Franța decât celebra Greta Garbo.
image
Lista celor mai periculoase alimente din lume. Cinci alimente la care nu te-ai aștepta să fie incluse
În întreaga lume, există anumite alimente periculoase care pot provoca de la intoxicații alimentare ușoare până la deces, în cazuri extreme.

HIstoria.ro

image
Un posibil caz de braconaj arheologic în Moldova, în secolul al XVII-lea
Un posibil caz de braconaj asupra unui tumul din Moldova istorică este consemnat într-un document de la 1635, notează arheologul Vasile Diaconu, pe pagina sa de Facebook.
image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.