Soarta şi destinul mi te-au scos în cale...
Din zece milioane de corupţi, coruptibili şi corupători, urmează să fie judecaţi cîteva zeci. Cam asta e aritmetica simplă a marii curăţenii de primăvară de anul acesta. Românii dau şi primesc şpagă pe o largă scară socială - mare plictiseală chiar să scrii treaba asta. Însă nu vor fi pedepsiţi decît cascadorii. Băieţii de show, de la partide şi afaceri vizibile, să ia seamă Uniunea că ne-am făcut băieţi cuminţi. E la fel ca în cazul dispariţiei copilului în pădurea din Dobrogea (unde mulţi am stat şi am rîs în vreme ce cîţiva chiar au căutat). La final, cînd a fost găsit mort, nici unul dintre noi ăştia, spectatorii, nu s-a simţit vinovat. Nici unul nu s-a omorît cu firea: ştirile, se ştie, sînt o formă de artă (neagră, îndeobşte). După cum reality-show-urile sînt adevăratele emisiuni de actualităţi... Şi totuşi: vinovaţi că nu se pot face bani cinstit în România nu sînt doar corupţii, mari sau mici, comunişti sau liber-schimbişti. De vină sînt şi mîinile întinse pe sub masă, zeci, sute, mii. Mîinile înţepenite şi care nu se apucă de altceva pînă nu le ungi. Mîinile paralizate în nemişcarea de veacuri pe care poeţii o cîntă şi pe care patronii o urăsc. Ar răspunde prezent la apelul corupţilor (dac-am avea aşa un obicei) şi milioanele de oameni care ori nu muncesc pentru banii pe care îi iau, ori iau bani degeaba. Salariu sau şpagă - cine mai poate face diferenţa? S-o luăm sistematic. Cu statul e clar că nu poţi să faci business fără să dai. La fel a început să se întîmple şi în privat. Primeşti un contract dacă întorci o parte din bani. Nu la patron, la angajatul care îl fură pe patron. Sau la patronul care vrea să scape de taxe. Obiceiurile astea fanariote nu-s neapărat o invenţie bucureşteană. Atena, Sofia, tot Balcanul miroase a peşcheş şi a zeciuială privată. Are buzunare largi, lăsate aşa indiferent de moda care ne vine pe fax de la couturier-ul de la Bruxelles. Aerul stătut al Orientului rămîne bine închis în cufere prin care nu fluieră niciodată vîntul şi pe unde nu-şi bagă niciodată nasul băieţii de la fisc. Să urci şi să cobori în societăţile astea e deci o chestie de charismă: aceea a personajelor de pe bancnotele tale. Mobilitatea socială se face mecanic, pe o scară rulantă alimentată cu fise (nu te urca pe ea pînă nu te asiguri că ai destule!). Respectul se cîştigă cu clinchetul de la casa de bani selectat ca ton de apel la mobil. Soarta sau destinul e o treabă de ursitoare, cum ne învaţă manelele. Însă chiar şi supranaturalul e o treabă de şpagă şi şmen. Nici o vrăjtoare nu începe descîntecul fără să ardă - în fals - bancnota de 500 de mii pe care i-o întinde amărîtul de corupător. Un biet om care vrea să ştie dacă mîine vin bani fără muncă - asta e ultima speranţă de cash-flow. Ar trebui poate să tratăm cu mai multă decenţă şi smerenie procesul ăsta al corupţiei. La fel ca la procesul moşierilor de-acum 50 de ani însă, lumea se împarte brusc în imaculaţi şi monştri. În exploatatori (de situaţie) şi exploataţi (din neatenţie). Şi totuşi, n-avem nici un argument moral să zîmbim. Nici să ne bucurăm că se face dreptate. Avem dreptate doar să ne fie ruşine. Ştie fiecare de ce. Ştie chiar şi fiul meu care s-a întors de la grădiniţă spunîndu-mi că nimeni n-a luat notă mare, aşa că n-am de ce să-l cert! În epoca marilor descoperiri geografice, teritoriile erau numite cîteodată după un obicei curios observat la indigeni în primele minute de după contactul cu europenii. Aşa se face că au existat pînă de curînd insule cu nume atrăgătoare, precum cea a Hoţilor. Nu ştiu suficientă istorie, însă poate mă lămureşte cineva: numele o fi fost dat după o analiză a politicii şefului de trib sau pur şi simplu după mai multe întîlniri cu vreo tradiţie practicată, la nivel de masă, de localnici?
