„Sînt ruda unui barosan“

„Encriptarea este la fel ca antibioticele: deşi nu ştim cum şi dacă funcţionează, trebuie să avem încredere că dă rezultate.“  – Internet Governance Forum, Brazilia, noiembrie 2015

– Da, domnu’, aşa cum zici! Mînca-ţi-aş deşteptăciunea şi poziţia ta de mare organ de organizaţie interguvernamentală! Numa’ că, deşi sună frumos şi cooleanu ce ai zis matale, avem o ditamai problema de logică. În primul rînd, ştim cum funcţionează antibioticele. Şi nu de acuş, ci de mai mult de un secol. Ştim şi că funcţionează. Nu de alta, dar dacă există un pericol de infecţie, fie iei antibiotice, fie – ca duşman al organului infectat – te pregăteşti de război şi cauţi instrumente ascuţite pentru amputare. Ca fost programator, pot să jur că ştim şi ce face encriptarea şi că funcţionează în marea majoritate a cazurilor. Desigur, nu merge în loc antibiotic, cum nici antibioticele nu merg în loc de encriptare.

Bănuiesc că există o strategie specială de recrutare a unor astfel de specimene, cu scopul de a creşte nivelul de fericire şi de a da speranţă oricărui tîmpit că poate ajunge, la un moment dat, cu pilele şi norocul potrivit, într-o funcţie de barosan prin guverne sau organizaţii internaţionale. Strategia asta este superfuncţională la noi. Nefiind pe drumuri săptămîna asta, am apucat să mă uit la televiziunile de ştiri.

Am văzut, printre altele, o emisiune în care un nene, prezentat de respectiva televiziune ca o super-speranţă a României noi, schingiuia nemilos logica şi limba engleză. Foarte sigur pe el, domnul în cauză discuta cu o doamnă ambasador, care înghiţea politicoasă tîmpeniile pe care le auzea despre ISIS şi Orientul Mijlociu. „Speranţa“ intră în standardul românului ajuns ambasador sau înalt oficial printr-o selecţie atentă a pilelor şi a trecutului de pupincurist sau „acoperit“. Am verificat şi e oficial: ambasadorii şi reprezentanţii României în instituţii internaţionale trebuie să fie fluenţi în cel puţin o limbă de circulaţie internaţională. Cum de vreo zece ani tot întîlnesc penibili care ne reprezintă, am decis că o redefinire a standardului de cunoaştere a unei limbi străine este foarte necesară. Am încercat mai jos cîteva adăugiri:

Fluenţa în cel puţin o limbă de circulaţie internaţională. Româna, moldoveneasca, olteneasca, ardeleneasca, moţeasca, şmechereasca, păsăreasca cu pi sau cu mi nu se califică.

Fluenţa în limba engleză  sau franceză (de preferat în variantele vorbite de profesorii  din statele avînd engleza sau franceza ca limbi oficiale şi nu variantele din satul natal) este absolut necesară. Prin aceasta se înţelege capacitatea de a participa activ la o discuţie tehnică în engleză sau franceză şi capacitatea de a scrie personal şi nu prin interpuşi ceva publicabil într-un ziar sau jurnal ştiinţific în limba în cauză.

Participarea activă nu include datul entuziast din mîini sau din cap, ridicarea aprobativă a degetului mare sau repetarea entuziastă a unor construcţii lexicale complicate cum ar fi OK sau oui. Cititul rapid, în romgleză sau francoromână, al unui document pregătit de alţii nu se califică. Aşa cum nu o face nici terminarea facultăţii româno-americane sau certificarea de la o prestigioasă facultate, fie ea şi din Petroşani.

În cele cîteva ore risipite privind aşa-zise emisiuni de ştiri am descoperit o mulţime de domni şi doamne care este posibil să prefere cangrena penicilinei. M-am simţit şi eu un pic sado-masochist, căci, deşi eram clar lobotomizat de vorbele lor, tot încercam să pricep ce îşi dorea şleahta de încrîncenaţi, sfătuitoreţi şi politicieni avîntaţi de la televiziuni.

Plec în Armenia pentru o săptămînă şi sper să îmi mai revin. Armenia pare urmarea absolut firească a ceea ce am văzut pe la televiziunile noastre dragi. Radio Erevan e la cîteva minute de hotelul în care stau, aşa că am de gînd să mă duc şi să verific unele dintre concluziile cam îndoielnice ale săptămînii petrecute acasă.

E adevărat că:

– România reprezintă familia restrînsă sau extinsă a arhetipului politicianului şi televizoretului? Că grupul de prieteni sau partidul din care provine acesta şi mai ales şefii acestora reprezintă ţara?

– Expertizele obţinute prin experienţă directă în acte de corupţie, trafic de influenţă, populism, furt (incluzînd furtul intelectual), amnezie temporară, suspendarea selectivă a bunului-simţ sau a moralităţii, nepotism, sociopatie, discriminare, deşi larg răspîndite la nivelul clasei politice româneşti, rămîn absolut necesare pentru procesul de reformare a elitelor noastre?

– Motivaţii precum „Să facem şi noi nişte bani“, „Aşa vor serviciile“, „Dă bine la CV“, „Risc, dar îmi aranjez familia pe viaţă“, „Nu am făcut nimic în afară de politică toată viaţa“, „Dau din gură bine“, „Am opinii multe şi convingeri puţine“, „Sînt ruda sau amanta unui barosan“, „Dacă prostul/proasta poate, de ce nu şi eu?“, „Dau bine la televizor“, „Sînt viitoarea/viitorul Gabi Firea, Becali, Oprea, Ponta, Iliescu, Băsescu sau încarnarea secretă a arhanghelului Gabriel, a lui Dumnezeu sau a Ioanei d’Arc“ sînt necesare noi clasei politice româneşti?

Raportez dacă primesc răspunsuri.

Valeriu Nicolae este activist pentru drepturile omului și fondator al Policy Center for Roma and Minorities.