Sînt deja 35 de ani de cînd Steaua a cîștigat Cupa Campionilor Europeni. Pe cînd următoarea?
Pe niciodată. Asta doar dacă nu cumva în loc de goluri se va juca pe bancuri. Dar nici acolo nu sînt sigur că sîntem cei mai buni. Sau între cei mai buni. Ne credem tari în glume, dar habar n-avem de ale altora, aşa cum nu avem habar de ce trebuie să se întîmple ca să avem un fotbal demn de acest nume. Din păcate, nici dacă am şti n-ar fi de ajuns. Să fii serios, muncitor, constant, inventiv, educaţional, competent şi patriot (patriotismul care este despre a-ţi păsa de aproape, nu de a-l pasa), toate te duc doar pînă la jumătatea drumului. Cealaltă jumătate ne este interzisă, şi nu numai nouă, aşa cum interzise ne sînt rachetele cosmice, marile case de modă sau vaccinurile care salvează umanitatea.
De 30 de ani, fotbalul mare de club e doar pentru ţări din topul planetei la orice. Acest joc a devenit o industrie ca oricare alta. Maşinile de lux nu se fabrică în România, doar se dau peste cap aici. Deci nu, nu putem avea echipe de vîrf, cum nu au nici alte naţiuni cu sport competent, spre exemplu Slovenia sau Norvegia. În schimb, am putea avea fotbalişti care să joace la cluburi dintre care se aleg cîştigătoarele Ligii Campionilor, cum au, spre acelaşi exemplu, Slovenia şi Norvegia. Sau Croaţia. Sau multe ţări din Africa faţă de care ne credem superiori. Pentru asta ar trebui ca fotbalul (să nu zic sportul) să fie altceva decît un afacerism ieftin, o platformă politică sau un mijloc de a fugi cu sacul de bani.
Dacă vorbeşti, la noi, despre plan de performanţă, viziune managerială ori investiţie pe termen lung cu creştere prognozată rişti să pari un naiv, ca să nu zic un prost cu impresii. La noi, fotbalul a eşuat în tîrg de virajat bani, supt bani sau decontat politic bani. Se trăieşte de pe azi pe mîine cu fotbalişti luaţi la kilogram (adeseori la propriu, dat fiind că mulţi stimabili necunoscuţi care aterizează pe aici s-au abţinut de la meciuri de multă vreme, dar nu şi de la mîncare) şi plimbat de jucători între cluburi, operaţiune din care dacă nu curge, pică. Steaua ’86? La o zi de la împlinirea a 3,5 decenii de la triumf, purtătoarea istoricei sigle a jucat un baraj în Liga a 3-a. Continuatoarea din prima ligă poartă alt nume. Nu-i de mirare, parcă şi Mioriţa are un damf de masochism. Dar măcar să fi fost o sărbătoare, vreun eveniment oficial care să marcheze momentul. Credeţi că a fost vreunul? Hai, că aţi început să vă prindeţi...
