Singaporenii de Vale

Tudor VLĂDESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 912 din 30 septembrie – 6 octombrie 2021
Singaporenii de Vale jpeg

Chinezii care se reîntorc după studii universitare prin străinătate primesc la graniță o poreclă de grup. În vechea și acum noua patrie, despre care ei vor vorbi doar de bine, dar care îi va vorbi cum vrea ea, numele lor este „broaște țestoase de mare”. Cu tinicheaua „haigui” de gît, ei nu se mai pot aștepta, ca pe vremea deschiderii lui Deng Xiaoping, la o primire cu bannere alb-roșii „Huanying hui jia!”. Bineveniți vor mai fi doar în propriile familii, unde cineva va juca rolul lui Moromete, aruncînd un „Și acum încotro, domnule?”. Obișnuiți cu testele-grilă, tinerii absolvenți vor avea de ales una din patru variante: a) „O să văd eu...” pentru optimiști; b) „N-am nici o idee” pentru realiști; c) „O să vorbesc cu unchiul” pentru nostalgici și d) „Da” pentru cei cu simțul umorului. Salarizarea nu mai e ca pe vremea dezvoltării economice exponențiale, locurile de muncă sînt limitate, iar expertiza din Vest nu mai e chiar atît de necesară. Fiii risipitori sînt acceptați, dar fără prea mult entuziasm.

Oarecum similar, bonjuriștii contemporani sînt primiți înapoi în România cu drag, dar în doze mici. Nouă ni se pare normal să ni se arunce un „Dacă nu îți convine, du-te înapoi!”, asta pentru că o astfel de reacție are genealogia ei, răsărită din salamul cu soia (devenit între timp delicatesă eco) pe care nu l-ar fi mîncat exilații din timpul Războiului Rece. Dar nu avem încă o poreclă, și asta este revoltător. Dacă ni se spune că sîntem supracalificați la mai toate interviurile, înțelegem, dacă ni se demonstrează că nu avem experiența necesară pe teren, la fel, dar a nu avea o poreclă de grup este echivalent cu a fi ignorați, și asta doare.

O sugestie ar fi „venitúri”, dar e prea arhaic și oricum se referă la străinii get-beget. Fără accent e și mai rău, căci toți cei ce susțineau mai demult rudele de acasă au simțit din plin efectele încetinirii turismului din ultimul an, iar veniturile din străinătate s-au diminuat dacă nu au dispărut complet. Ar fi fost posibilă o poreclă din lumea păsărilor migratoare, dar ideea este prea boemă și nu mușcătoare, cum ar trebui. Cum transhumanța a încetat și ea, referința mioritică ar fi greu de digerat, deși metafora „mielului la tăiere” nu ar fi chiar de lepădat, ținînd cont că poate fi variat interpretată: resemnare în faţa inevitabilului, sacrificiu entuziast cu o doză de patriotism şi orice amestec între acestea două.

Pentru cei ce se urnesc de-abia acum, tonul s-a schimbat. Acum zece ani şi mai bine, se pleca în acord de „Succes!” pentru totdeauna. Sau cît ţinea contractul. Astăzi, însă, pe holul unui spital bucureştean, unui medic fericit că a luat un post la un spital englezesc i s-a aruncat „O să te întorci în genunchi!” de către colegii mai vîrstnici. Chiar şi ca glumă, este seacă rău.

Byehiştii noştri (îmi permit să inventez termenul prin inversarea cunoscutului salut adolescentin „Hi! Bye!”) nu vin singuri, de regulă. Aduc familii sau ce a mai rămas din ele, adică vin cu copii. Cum ei trebuie daţi la şcoală, iar varianta şcolilor particulare este destul de puţin populară, problema reîncadrării în sistemul de învăţămînt românesc de stat rămîne prioritară. Regulamentele sînt clare, deşi destul de puţin clarificate oficial, în sensul că nu există un ghid al părintelui venit din străinătate. Cum nici pentru părintele autohton nu există ghid la înscrierea la şcoală, nu se poate supăra nimeni pe nimeni. Asta nu înseamnă că lucrurile merg bine.

După ce am fost solicitat de un prieten al unui prieten să îl iniţiez în procedurile necesare încadrării unui copil la şcoala gimnazială și am văzut cum licărirea de entuziasm dispare la nici zece minute după ce începusem să expun procedura, am aflat că familia a decis să ţină copilul acasă un an. Pentru mine, la nouă ani, un an de vacanţă ar fi fost culmea fericirii, şi îi înţelegeam pe undeva pe părinţii tînărului elev, căruia i s-a făcut cadou o jumătate de roman de Jules Verne.

Pentru cei ce se uită la performanţa internaţională a şcolii româneşti, această măsură este justificată. Pentru cei ce mai au speranţă în revigorarea sistemului, a ține copilul acasă ca un veteran de război lăsat la vatră este revoltător. Şi chiar asta s-a întîmplat cu o nepoată a unei cunoştinţe, o fetiţă de clasa a noua. Entuziastă şi perspicace, ea a trecut prin manualele româneşti aproape singură. A completat însă o singură opţiune pe lista din cerere, lucru care nu a putut fi remediat atunci cînd a picat, nu din cauza notelor de la examenul de capacitate pe care nu era obligată să îl dea, dar pentru care se dăduse voluntară. După mulţi ani, o anumită secţie care nu atrăsese elevii pînă atunci a fost completată din prima tură, iar elevii din străinătate au acces la distribuire doar în tura a treia. Şi eleva cea studioasă, care ar fi luat prima dacă ar fi fost distribuită după note în prima serie de admiteri, s-a trezit pe dinafară la cea de-a treia. Şi nimeni nu s-a putut supăra pe nimeni, deşi scandal a fost.

Dar între respingerea din principiu a bătăii de cap şi entuziasmul mult-prea-încrezător sau, cu alte cuvinte, între lene şi un ADD obsesiv-compulsiv, gama de posibilităţi lasă loc şi pentru urmarea, cu alergătură, ce e drept, a căii normale, fără pile, fără daruri, fără umilinţe. Așa am făcut eu, pentru cele două fete de gimnaziu și liceu pe care le-am adus din Singapore. E drept că unui copil foarte bun din străinătate i va oferi, la tura a treia de admiteri, un loc la un liceu cu mai puțină faimă, dar posibilitatea mutării există după primul trimestru, în funcție de note. Cu alte cuvinte, celor ce vin din afară li se dă ce rămîne, la început. Şi e normal să fie aşa, căci dacă n-ar fi, mulţi părinţi localnici s-ar revolta aflînd că un copil de român „străin” (sau byehişti, remember?) a luat-o înaintea unui tînăr în care s-au pompat meditaţii locale. Aşa este şi aşa va fi atît timp cît românii de dincolo au statut special. Aici ca şi acolo.

Tudor Vlădescu este lector la The Culinary Institute of America din Singapore.

Foto: wikimedia commons

O mare invenție – contractul social jpeg
Se poate trăi și sub dictatură?
Fără această probă, argumentele celor care apără Justiția și judecătorii își pierd credibilitatea.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Resemnare
Turcia e doar încă un teren de luptă dintr-un război care se poartă intens de-a lungul și de-a latul lumii.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Un „dezavantaj” avantajos
Pe scurt: nu sîntem de acord ca, dacă 25 de parteneri ne vor în Schengen și doi nu, dreptatea să fie de partea celor doi.
Frica lui Putin jpeg
Non scholae...
Cîți nu scriu cu duiumul postări agramate și totuși se fac înțeleși, dovadă că primesc like-uri și au și urmăritori din belșug.
index jpeg 5 webp
James Bond și fabrica de ciocolată a lui Charlie
Oricum, ce altceva este un spion la scara istoriei, dacă nu un copil mare care știe cum să (se) joace, nu-i așa?
A F portait Tulane 23 1 jpeg
Pierdut respect. Găsitorului, recompensă!
Ce a produs această schimbare din ce în ce mai accelerată în ultimii zece, douăzeci de ani?
„Cu bule“ jpeg
Curriculum vitae
În perioada comunistă, formula latinească s-a folosit mai puțin.
HCorches prel jpg
Undercover agent
Redați-le profesorilor demnitatea.
p 7 WC jpg
Alunecînd treptat spre distopie
Legea IA europeană, care urmează să fie finalizată în cursul acestui an, interzice explicit utilizarea datelor generate de utilizatori în scopul „clasificării sociale”.
Comunismul se aplică din nou jpeg
După 30 de ani
Mai sînt destui care cred că americanii nu au fost pe Lună, că totul ar fi fost o mare păcăleală, o făcătură de Hollywood.
index jpeg webp
Sindromul „greaua moștenire”
În cele mai multe cazuri, însă, politicienii se străduiesc să arate că ei sînt inițiatorii proiectelor
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Cadavre și steaguri
De fapt, avem de-a face cu o tactică de evaziune.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Despre vorbitul în public
O cauză frecventă a derapajului oratoric este confuzia, mai mult sau mai puţin conştientă, a genurilor.
Frica lui Putin jpeg
Oglinda
El privi în oglindă și, firește, se văzu pe sine însuși.
index jpeg 5 webp
Republica Turcia de o sută de ani
În rîndul turcilor s-a conturat o nouă filozofie, chiar ideologie: kemalismul. Mustafa Kemal Atatürk a schimbat mentalități.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
„Cu bule“ jpeg
Fotbal și futbol
Să fi fost mai curînd (cum s-a mai presupus) o manifestare de pudibonderie comparabilă cu cele produse de alte obsesii românești mai vechi și mai noi, precum teama de cacofonii?
HCorches prel jpg
Este multă tristețe în sufletul lor
Și totuși, cînd intră la ore, încearcă să aibă zîmbet pe buze. Și totuși, cînd ies de la ore, adesea au zîmbet pe buze.
IMG 8779 jpeg
p 7 WC jpg
O lume a reluărilor nedorite
Inteligența Artificială e, în cele din urmă, un instrument, care poate fi folosit în scopuri bune
Comunismul se aplică din nou jpeg
Crimă și pedeapsă
După eliberare, Bogdan Stașinski a fost preluat probabil de serviciile secrete occidentale și nu se mai știe nimic clar despre el.
O mare invenție – contractul social jpeg
Ce fel de magistrați?
Rostul profund al întregului sistem judiciar constă în realizarea și menținerea armoniei sociale.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Discuția despre extremism
Nu, interzicerea unui partid nu e soluția. Pentru incidente specifice există Codul Penal. Pentru tot restul e vorba de bun-simț.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știu și ce pot economiștii (O întrebare pe care mi-am pus-o prin 2008 și la care încă aștept răspuns...)
Ne lăsăm sau nu ne lăsăm pe mîna „experţilor”? N-avem de ales. Ne lăsăm. Dar pe mîna căruia dintre ei?

Adevarul.ro

image
Descoperire epocală lângă Sarmizegetusa Regia realizată cu LIDAR. Nimeni nu bănuia ce ascund munții VIDEO
Un loc plin de vestigii dacice, din Hunedoara, ascuns și neglijat complet în ultimele decenii de autorități, a fost cercetat recent de oamenii de știință, cu ajutorul tehnologiei LIDAR, iar rezultatele studiului sunt uimitoare
image
Turist amendat pentru că a urcat în Munții Piatra Craiului fără să aibă buletinul la el. De ce i-a dat dreptate judecătorul
Un turist amendat de Jandarmerie pentru că „aflându-se în Piatra Craiului, pe un traseu nemarcat, a refuzat să furnizeze date pentru stabilirea identităţii sale” a dat în judecată Jandarmeria Română.
image
Camioanele care au dus faima României în toată lumea. Povestea vehiculelor solide și fiabile, cu „atitudine“ spartană
Camioanele românești, realizate la uzinele din Brașov, au fost adaptate mereu vremurilor, cu o tehnologie de vârf și prețuri avantajoase, cucerind astfel piețele internaționale, chiar și pe cele de peste Ocean.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.