Sindromul „greaua moștenire”
Politicienii români suferă de sindromul „greaua moștenire”. Este vorba despre dorința fiecărui prim-ministru, a fiecărui ministru al cabinetului, de a arăta că își încep mandatele în condiții vitrege, complicate, de a vorbi despre ineficiența și greșelile predecesorilor lor, bineînțeles de la un alt partid.
Este clar că „greaua moștenire” a fost inventată de politicieni și pentru a avea o scuză în fața cetățenilor în cazul în care performanțele guvernamentale nu ar fi fost pe măsura așteptărilor. Și cum, în cele mai multe cazuri, rezultatele guvernelor au dezamăgit, „greaua moștenire” era alibiul perfect pentru a explica slabele rezultate ale guvernării. Desigur, la un moment dat, publicul românesc a înțeles „șmecheria”, ceea ce nu înseamnă că politicienii au abandonat tema „grelei moșteniri”. Dimpotrivă.
De fapt, primul semnal de acest tip l-a transmis chiar primul premier de după 1989, Petre Roman, atunci cînd a numit industria românească „un morman de fier vechi”. O sintagmă care a făcut istorie de-a lungul timpului, a fost contestată sau apreciată, dar care a avut o bună doză de adevăr, pentru că după anii 1980 au fost aproape anulate investițiile în industria autohtonă din cauza concentrării resurselor valutare pentru plata datoriei externe. „Greaua moștenire” a „epocii Ceaușescu” nu a fost doar industria rămasă cu o tehnologie a anilor ’70, ci modul de organizare a economiei, eminamente de stat, cu vagi preocupări pentru eficiență și cu o mare parte a schimburilor comerciale internaționale derulate în interiorul comunității economice a statelor socialiste. Adaptarea la economia de piață a fost dificilă, cu o cădere economică accentuată și cu o inflație record.
De altfel, Guvernul Ciorbea, instalat în anul 1996, a adus în discuție „greaua moștenire” a fostului Executiv condus de Nicolae Văcăroiu acuzînd, pe bună dreptate, lentoarea reformelor și lipsa de restructurare a companiilor de stat. Cîțiva ani mai tîrziu, în 2000, prim-ministrul de atunci, Adrian Năstase, îi reproșa predecesorului său, Mugur Isărescu, că lasă o situație a bugetului mai dificilă decît apare pe hîrtie și că nivelul de creștere economică prognozat era mult prea optimist. Este de remarcat că, în anii 2000, observațiile privind moștenirea economică erau mult mai rafinate, mai subtile decît cele din ultimii ani.
În anul 2017, guvernul PSD de atunci duce „greaua moștenire” la un alt nivel, respectiv inventează „gaura bugetară”. Președintele PSD de la acea vreme, Liviu Dragnea, anunța că în buget a fost lăsată de vechiul guvern o „gaură” de zecemiliarde de lei. Termenul este extrem de vag, exact pe placul politicienilor de la PSD, și nimeni nu s-a străduit să explice ce ar vrea să însemne „gaura bugetară” de zece miliarde de lei. Totul e făcut astfel încît opinia publică să-și închipuie orice, de la faptul că au dispărut zece miliarde pînă la ideea că bugetul a fost greșit întocmit. Ambiguitatea termenului este perfectă, pentru că guvernul instalat la începutul anului 2017 nu vrea să demonstreze de unde vine „gaura bugetară”, ci doar să facă aluzii din care fiecare poate înțelege ce vrea.
Nici fostul premier Ludovic Orban nu s-a lăsat mai prejos, acuzînd o „gaură bugetară” de dimensiunea cîtorva miliarde de lei. Cel puțin Orban a încercat să explice „gaura” din buget prin încasările nerealizate și plățile restante lăsate moștenire de fostul Executiv condus de Viorica Dăncilă.
În fine, Guvernul Ciucă a reușit performanța de a-și lăsa o proprie moștenire grea, respectiv înainte de încheierea primelor patru luni ale acestui an, ministrul Finanțelor a constat că bugetul are o gaură de 20 miliarde de lei. De fapt, cea mai logică explicație a dezechilibrului bugetar a fost construcția defectuoasă a bugetului de stat, cu venituri supraestimate și cheltuieli subevaluate.
Recent, a mai apărut o abordare de tip „greaua moștenire”. Marcel Ciolacu, președintele PSD, a cerut oprirea negocierilor pentru schimbarea Guvernului Ciucă pînă la rezolvarea revendicărilor sindicale ale profesorilor. Este o situație inedită. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, nu vrea ca viitorul premier, Marcel Ciolacu, să moștenească un „cartof atît de fierbinte” cum este cel al grevei din Educație. Și atunci, cere actualului guvern să rămînă în funcție pînă rezolvă problema.
Problemele adevărate ale acestei abordări sînt de ordin principial. De fapt, politicienii încearcă să păcălească publicul, să inducă ideea unor dificultăți economice lăsate de adversarii politici. Un rezultat al acestei gîndiri este absența continuității, în sensul că mesajul este că vechiul guvern a făcut o mulțime de greșeli pe care acum trebuie să le îndreptăm noi, cei care tocmai ne-am instalat la guvernare.
Gîndirea corectă ar trebui să fie aceea a continuării proiectelor vechiului guvern. Investițiile majore, în infrastructură, în dezvoltarea regională sau în obiective importante, trebuie realizate pe parcursul unei perioade care depășește de obicei un ciclu electoral. Lucrurile se mișcă foarte greu în materie de investiții și de aceea ar fi nevoie ca marile proiecte să fie continuate indiferent de culoarea politică a Guvernului.
În cele mai multe cazuri, însă, politicienii se străduiesc să arate că ei sînt inițiatorii proiectelor, iar decidenții dinaintea lor nu au avut nici un rol. Modelul „greaua moștenire” este sindromul prin care politicienii se feresc să își asume responsabilitatea. Este un „sport” pe care știu să îl practice bine.
