Simple note privind televizorul

● Antena 3 şi RTV sînt în război de multă vreme. Episodul acut generat de arestarea unuia dintre şantajiştii şefi ai Antenei 3 nu e decît o bătălie în acest război, care îmi pare încă departe de a se încheia. Pînă la un punct, confruntarea celor două posturi de televiziune este amuzantă. De la un punct încolo, devine interesantă. În final, este pur şi simplu dezgustătoare. Războiul dintre cele două armate mediatice este, de fapt, o competiţie a minciunii, a manipulării, a dispreţului faţă de public, a neruşinării. Cu osîrdie şi, mai grav, cu vocaţie, armata lui Ghiţă şi armata lui Voiculescu trag una în alta cu bombe urît mirositoare. Disputa lor urmează cu o asemenea exactitate suişurile şi coborîşurile raporturilor securistico-politico-financiare dintre cei doi stăpîni, încît nu te poate decît cuprinde rîsul cînd îi vezi, şi pe unii, şi pe alţii. Evident, şefii lor nu se reprezintă doar pe ei în acest război, ci adevărate subsisteme ale marelui şi larg îmbrăţişătorului sistem. De fapt, cei doi miliardari stăpîni de televiziuni sînt asemănători. Sînt, ca Janus, feţele aceleiaşi „instituţii“. Doar că unul e bătrîn şi priveşte spre trecut, iar celălalt e tînăr şi priveşte spre viitor. Ziceam, în altă parte, că se bat securiştii bătrîni cu securiştii tineri. Nici nu ştii cu cine să ţii – e, cumva, ca la acel bizar tur II al prezidenţialelor din 2000: Iliescu vs Vadim. Ce-o da Dumnezeu, cu credinţa că Dumnezeu alege mai bine decît noi cînd e vorba de o asemenea alegere imposibilă. Cum zic, partea amuzantă este seriozitatea şi aplicaţiunea cu care ostaşii de ambele fronturi îşi execută ordinele. Zel mult şi chiar urme vagi de talent, pe alocuri. Munţi de ignoranţă, tupeu nesfîrşit. Uneori – cu un plus pentru Antena 3 la acest aspect – vulgaritate. Tot la stadiul amuzant al poveştii: fiecare parte citează principii şi evocă deontologii cînd înjură viguros partea adversă. Tărăboiul devine interesant în momentul în care unii încep să spună adevăruri despre ceilalţi. Exerciţiul minciunii trece, ca oţelul înroşit prin apă rece, spre călire, prin mici băltoace de adevăr. Mai aflăm şi noi, cu acest prilej, despre contractele lui Ghiţă cu statul şi despre securismul abject al lui Dan Voiculescu. În alt plan, cineva îşi poate spune că interesant trebuie să fie şi finalul acestui război. Dacă va fi bine pentru noi toţi şi ne va ajuta Dumnezeu, cele două televiziuni se vor compromite atît de urît în această bălăcăreală, încît vor sfîrşi prin a se anihila reciproc. Dacă nu va fi bine, una dintre ele va cîştiga. Iar dacă va fi să fie chiar foarte rău, vor face pace şi îşi vor vedea în continuare fiecare de treaba ei, mîrîind şi pe viitor una la alta, dar în cadrul unui acord de coabitare.

● La PRO TV s-a încheiat ediţia din acest an a concursului Masterchef. Cea de anul trecut a fost mai reuşită. Anul acesta, concurenţii nu au fost deloc agreabili. Dacă anul trecut i-am putut simpatiza pe cîţiva dintre ei, anul acesta nu l-am putut simpatiza pe nici unul. Spre deosebire de anul trecut, emisiunea a fost mai lacrimogenă, mai aplecată spre relaţiile dintre concurenţi – care, nefiind oameni interesanţi, nu aveau cum să aibă între ei relaţii interesante – şi, de aceea, mai puţin credibilă. Sigur, tensiunea concursului îi domină pe concurenţi, iar relaţia lor cu cei trei chef-i este una de autoritate, ceea ce adaugă la tensiunea firească a competiţiei. Dar anul acesta, lucrurile au părut într-o mai mare măsură regizate, căutate anume şi lipsite de spontaneitate. Pe alocuri, emisiunea încerca să devină, dintr-un concurs de gătit, un fel de telenovelă. Nu a fost ediţie a show-ului la care să nu se plîngă – uneori plîngeau chiar mai multe concurente deodată, de aveai impresia că vezi un concurs pe platou la Bollywood, nu la Buftea. Apoi, cînd concurenţii mergeau în altă parte să comenteze, nu o dată am simţit limba de lemn a clişeelor prost scrise de alţii, spre a fi rostite de bieţii concurenţi. În plus, ca mare mîncăcios, vă spun că bucatele nu m-au impresionat anul acesta aşa cum m-au impresionat anul trecut. Evenimentul cel mai important din întregul sezon Masterchef 2012 a fost, pentru mine, faptul că o concurentă – dacă nu mă înşel, chiar cîştigătoarea concursului – a folosit la gătit, pentru una din probele finale, rubarba. Unul dintre chef-i (cred că Florin Dumitrescu) a remarcat că e prima oară cînd un concurent de la Masterchef foloseşte rubarba. Mie îmi place rubarba (cunoscută la noi şi sub denumirea de revent), sufăr că e atît de ignorată în bucătăriile noastre şi mă bucur că (şi) cu ea s-a putut cîştiga Masterchef.

● Am vrut să scriu şi eu cîte ceva despre catastrofalul interviu al mediocrităţii numită Mihai Gâdea cu imensa artistă Angela Gheorghiu. Unul dintre cele mai jenante momente de televiziune din ultimii 20 de ani! Dar am văzut că în diverse locuri, unde mai contează bunul-gust şi competenţa, flăcăul varanului a fost urecheat pentru isprava sa, aşa că nu mai adaug nimic.

● Am revăzut, pe TCM, Acolo unde se avîntă vulturii, clasicul film de război cu Richard Burton şi Clint Eastwood, din 1968. Imensă bucurie! Unul dintre filmele care mi-au plăcut cel mai mult în copilărie. De data asta, filmul mi-a stîrnit nu doar nostalgii, ci şi dorinţa de a vizita Bavaria, locul unde se petrece acţiunea filmului şi unde au fost filmate multe dintre secvenţe. Puseu turistic, aşadar, după ce am revăzut unul dintre filmele copilăriei mele. Ani mai tîrziu, cînd am aflat că titlul filmului (Where Eagles Dare) vine dintr-o replică shakespeariană, am fost iarăşi impresionat pentru că replica aceea, din Richard al III-lea, a devenit una din favoritele mele: „The world is grown so bad, that wrens make prey where eagles dare not perch“ – „S-a stricat într-atîta lumea, că unde nu ajung vulturii, pradă vrăbiuţele.“ Pentru „puritani“: ştiu că wren nu înseamnă vrăbiuţă, ci desemnează o altă pasăre mică şi timidă, dar cred că sună mai bine aşa, în traducere.

● Am văzut, pe Mezzo, spectacolul Parcul, de la Opera Bastille, în coregrafia lui Angelin Preljocaj, pe muzică de Mozart. O încîntare, pur şi simplu! Imediat după ce s-a terminat, m-am trezit inundat pur şi simplu de dorinţa de a-l vedea încă o dată, imediat.