Simona Halep nu participă nici la US Open. Se întîmplă ceva neobișnuit în cazul ei, cum zic unii?
Cine a crezut că ar fi avut vreo şansă să participe la acest turneu de Mare Şlem are o problemă serioasă cu autoiluzionarea. Halep era în afara US Open de mult. Dar nu asta e cea mai mare problemă a ei, ci că locuieşte într-un bardo, între viaţa performanţei şi moartea clinică a unei eventuale suspendări. Simona e în acel green mile al condamnaţilor la pedeapsa capitală în care poţi putrezi sufleteşte decenii. E o tortură teribilă. Şi, mai ales, acest neant rostogoleşte la nesfîrşit întrebarea: e sau nu vinovată? Pentru că ăsta e miezul întregii poveşti. Agenţia independentă a tenisului e cea chemată să pună ştampila pe cariera ei. Dar verdictul se tot amînă. E ceva neobişnuit? Da şi nu. Omeneşte, nu poţi perpeli o sportivă un timp enorm, un timp în care ea pierde speranţe, bani şi toate punctele din clasamentul profesionist (ceea ce se va întîmpla după US Open; practic, dacă va reveni, o va lua de la zero, ca oricine care se apucă mîine de tenis). Un timp în care Halep îmbătrîneşte pe interior, se ofileşte, un timp pe care îl va tîrî toată viaţa după ea. Dar, în acelaşi timp, tehnic se poate orice, poţi amîna sentinţa, precum în Doisprezece oameni furioşi, oricît e necesar ca să fii sigur că nu faci o nedreptate. În nici un sens. De altfel, dacă stăm un pic şi gîndim mai puţin cu sufleţelul nostru de români care cred că toată omenirea e împotriva lor, această chinuitoare amînare ar putea fi un semn bun. Halep a fost testată cu o substanţă „grea” şi a prezentat neregularităţi în paşaportul biologic. Chiar şi cu teoria contaminării, o pedeapsă aspră ar fi putut fi dictată repede. Dar tocmai această lungă ezitare ar putea fi o altceva decît cred cei mai mulţi. Poate fi semnul nesiguranţei despre culpabilitatea ei. Gîndiţi-vă, dacă va fi exonerată, mulţi români vor exulta, dar şi mai mulţi străini vor înjura tenisul pentru că nu pedepseşte trişorii. Aşa că decizia judecătorilor trebuie să fie impecabilă, inatacabilă. Aşa ar fi logic. Dar poate că e vorba de altceva, şi atunci nu mai pot furniza nici o explicaţie. De altfel, am obosit. Vorbim cu toţii în pustiu. Unii spun prostii, alţii, lucruri de bun-simţ, există venin şi sentimentalisme. Singurul lucru cert e că în organismul Simonei a fost găsită o substanţă care nu trebuia să fie acolo. Nu e o condamnare, e o evidenţă. De aici încolo, toate sînt doar baloane de săpun.
