Şi noi, belgienii?
Deşi "belgienii" sînt pomeniţi încă de Iuliu Cezar pe cînd îşi povestea campaniile din Galia, existenţa belgienilor contemporani este ameninţată de tensiunile între comunitatea flamandă şi cea valonă. Reprezentanţii comunităţii flamande susţin că ei s-ar putea gospodări mai bine dacă ar dispune de autonomie. Partidul Creştin-Democrat flamand a cîştigat alegerile legislative din 10 iunie în Belgia, liderul său a renunţat însă la formarea Guvernului, deoarece valonii au refuzat să accepte un punct central din programul său electoral: transferul de competenţe către regiuni. S-a declanşat astfel o criză care radicalizează poziţiile, formulate blînd încă din 1992, de către Lionel Vandenberghe, preşedintele comitetului de pelerinaj de la Yser (locul tradiţional de adunare al flamanzilor), senator al partidului naţionalist flamand Spirit: "Prieteni valoni, să ne despărţim. Am ajuns la punctul unde anume chestiuni nu mai pot fi abordate. Să ne separăm de comun acord... Să mergem la notar şi să divorţăm". Între timp, motivele de divergenţă s-au multiplicat şi aşa cum îşi rezumă propria experienţă senatorul, subiectele cele mai neutre devin o dispută între surzi. Rik Torfs, profesor de drept canonic la Universitatea Catolică din Louvain, într-un articol din De Standaard (Bruxelles), încearcă să calmeze spiritele: "Mulţi dintre noii aleşi îi dispreţuiesc pe valoni. Recent, la o recepţie am dat de cineva care spunea: Ťsînt progresist, dar...» Aşa deschid discuţia toţi conservatorii. Acest Ťdar» se referă la toţi valonii (francofonii din Bruxelles sînt întotdeauna lăsaţi deoparte). Valonii nu sînt buni de nimic, trebuie să scăpăm de ei. Dar cum? Interlocutorul meu îi priveşte derutat pe cei din jur. Cineva îi dă un pahar cu bere şi el trage un gît. Cu spumă pe buza superioară, transpirînd uşor: ŤTrebuie să scăpăm, dar cum?» - întreabă din nou, străduindu-se să-şi regleze respiraţia. Trage un sughiţ. Dragi învingători din recentele alegeri, nu vă grăbiţi să vă săpaţi propriul mormînt. Să nu vă spargeţi ochelarii cu beţele steagurilor voastre. Imaginaţi-vă că aşa se va întîmpla: Flandra va deveni în sfîrşit independentă, în timp ce restul problemelor din lume nu se vor rezolva. Ce va urma? Singurul ţap asupra căruia nu trebuie tras niciodată este ţapul ispăşitor: dacă moare, responsabilitatea eşecurilor revine celor care l-au ucis". ( M. B. )
