Şi mai negru
Candidatura la preşedinţie a lui Barack Obama îi asigură Partidului Democrat din Statele Unite eticheta deschiderii insolite spre ceva care n-a mai fost, perspectiva unor soluţii politice inedite. Calculele legate de votul negru intră şi ele în planuri, problema e ca sporul cîştigat să nu fie mai mic decît ce s-ar putea pierde în voturile albilor. Dar albii americani din Partidul Democrat nu s-au arătat deranjaţi de candidatura tînărului senator, al cărui tată a fost un demnitar de culoare din Kenya, iar mama - albă. Mai puţin decisă pare comunitatea negrilor. În comunitatea afro-americană, candidatura lui Obama a dat naştere unei dezbateri identitare. Într-un articol din New York Daily News, eseistul Stanley Crouch formulează limpede ceea ce "Obama nu este": "El nu este un negru ca mine. El nu e parte din moştenirea majorităţii negrilor americani, descendenţi ai sclavilor de pe plantaţii". Pe Internet se dezbate problema dacă Obama este destul de negru. Profesorul Patterson, de origine jamaicană, este neliniştit de manifestările acestui protecţionism "nativist". "Albii n-au nici o problemă cu el. Chiar acest lucru alimentează rezervele negrilor" - scrie Patterson. El consideră că, în spaţiul public, problema rasială a fost rezolvată. Negrii sînt bine reprezentaţi în Guvern, în cultură, în afaceri. Dar segregaţia funcţionează în spaţiul privat: "copiii negri frecventează acum şcoli mai segregate decît cele din anii â60". Dar - continuă analiza profesorul - această segregaţie este dorită de clasa mijlocie de culoare. Statisticile arată că negrii preferă să locuiască în cartierele unde sînt majoritari. Ceea ce dovedeşte că orice minoritate e tentată să-şi construiască o minoritate "mai minoritară", tocmai bună de persecutat, mai mult sau mai puţin civilizat. ( M. B.
