Showbiz sau no biz
În seara cînd s-au anunţat rezultatele, lider de piaţă pe televiziune a fost o telenovelă, pe Acasă TV. Ultimul episod, am înţeles, s-a filmat inclusiv în Sahara, ceea ce sigur că a adus vizual spectaculos şi diurne pentru deplasări externe, întotdeauna bune în a creşte productivitatea muncii. La concurenţă, deşertul din minţile candidaţilor a provocat mai curînd setea de-o bere decît de cunoaştere a programului lor. Au fost alegerile cel mai puţin dramatice din istorie: mai bine de jumătate din cetăţeni au ales Ziua Copilului. El, copilul, de altfel, ar trebui să şi conducă primăriile. Sînt sigur că nu s-ar vedea nici o diferenţă. Cel mai plicticos candidat a fost de departe Blaga. Şi asta din cauza unui singur lucru: ritmul verbal, aşezat la marginea hipnotismului şi coleg cu somnul de după amiază. Între el şi Oprescu a fost diferenţa între un modem de 56 k şi o legătură broadband de 20 de mega. La ce te-ai lega? Bineînţeles că la ăla care te ţine atent, poate cu o mulţime de prostii, dar atent, fascinat, entertained. Sigur, conţinutul mesajului a fost diferit între cei doi, însă tocmai aici s-au înşelat strategii actualei campanii: conţinutul nu mai contează. Nici în politică şi nici în showbiz. Contează forma, spectacolul, iluzia şi feeria. Omul cu laptop, nu cel cu scaun la cap. Nu ştiu dacă aţi mai observat un amănunt la Blaga: chiar şi jurnaliştii care i-au fost aproape, amici de-a dreptul, n-au reuşit să pună un citat de-al lui în titlu. Felul lui de a vorbi e cel al vechii gărzi de politicieni. Cu enunţuri complicate şi serioase, cu gerunzii şi infinitive, cu regente şi subordonate. Oprescu, în comparaţie, e un vorbitor de clasa a treia. Ana are pere. Am să fac autostradă suspendată. O visez şi noaptea! Uite, am ţinut minte un citat. Şi nu sînt fanul lui Oprescu. Însă omul a vorbit foarte natural şi vizual. Blaga s-a căznit să fie elegant, pentru că aşa spune şcoala veche a vorbitului în public: pune o distanţă între tine şi prostime, să te respecte. Fii doct, nu natural! Fii complicat, să se vadă că ai carte! Şcoala nouă zice simplu: nu te da mai deştept ca ei. Fă pe prostul, dacă poţi, şi încearcă s-o faci în mod spectaculos! Mai bună o metaforă decît două cifre, mai bun un banc decît o mie de demonstraţii. În final, scopul nu e neapărat să convingi. Ci să fii ţinut minte. De ce e important să fii ţinut mine? Foarte simplu: pentru că media nu mai ajunge la public în aceeaşi măsură ca acum un deceniu. Într-o seară bună, în care eşti pe PRO TV şi Antena 1, pe Realitatea şi Antena 3, probabil că vei obţine 20, hai 30 de puncte de rating. Unde sînt celelalte 70-80? Unde e restul lumii? Peste tot: care la slujbă, care pe net, care la bere, care în Italia, că a fost promoţie la Ieftin Air. Tocmai de aceea ai nevoie de mesaje pe care oamenii să vrea să le repete şi altora, care nu ajung să mai consume media. Ce şanse ai să le zică "Blaga e optimist pentru turul doi de scrutin, cu toate că nu va fi o competiţie uşoară"? Mai degrabă vor ţine minte ce zice doctorul "O să merg din poartă-n poartă. Ce-o să facă, o să-mi închidă toate uşile?". Chiar şi cînd nu-l suporţi pe doctor, chestia cu uşa e extrem de vizuală, îţi rămîne în cap. Blaga, în schimb, face tot ce poate să te lase rece: propoziţiile lui sînt mai degrabă abstracte şi plate. Şi să-l placi, nu-l poţi urma în Ţara Plictiselii. Ai mai fost acolo. Oricum, Blaga a fost ultima alegere bazată pe merite interne, de partid. Ultima alegere în care nu s-a făcut casting, ca la filme. Ultima alegere în care candidatul n-a fost pus să slăbească, să zîmbească, să se nască prin partea locului. Oprescu e prima alegere bazată pe şansa ca omul să realizeze empatie cu publicul. Sigur, înaintea lui au fost Roman sau Iliescu sau Băsescu, toţi oameni cu vino-ncoace. Însă ei n-au fost numiţi de un colectiv de genii şi strategi: şi-au luat singuri dreptul de a candida. Acum însă, partidele devin tot mai mult companii, cu griji similare cu ale firmelor: ce clienţi găsesc, ce produse umane să trimită pe piaţă, ce poziţionare să le dea, ca brand, cît să pună în marketing şi cum să-şi scoată banii. Tocmai de-aia politica va fi showbiz sau nu va mai fi deloc. O dovedeşte păţania tristă a PRM. Un partid ca un film, ajuns, precum Rocky, la ediţia a cincea, cu un actor bătrîn şi muşchi desenaţi în postproducţie. Cine să mai vină la cinema?
