Şeruială

Cei care utilizează constant Internetul cunosc, de mai mulţi ani, un verb împrumutat din engleză –

, care şi-a dezvoltat deja o mică familie lexicală: numele de acţiune

şi

. Ca şi în alte cazuri –

etc. –, termenului englezesc i s-a ataşat un sufix cu ajutorul căruia a fost integrat morfologic într-o clasă de conjugare regulată. Verbul

a primit sufixul -

, tipic pentru formaţiile populare şi colocviale. Mai complicată a fost adaptarea parţială sau totală a modului său de scriere. O variantă de adaptare opta pentru păstrarea ortografiei originare a rădăcinii, urmate de finala românească. O campanie publicitară relativ recentă (Telekom) a folosit forma hibridă în sloganul „

şi primeşti“ (pe site-ul denumit, în mod similar,

). Forma anglicismului era desigur rezultatul unei strategii (în intenţia de a transmite o imagine „la modă“ şi de a demonstra cunoaşterea ortografiei engleze), dar aspectul general al mesajului părea destul de artificial, tocmai prin excesul de „cîrlige“ din limbajul juvenil anglicizat: „

povestea ta şi fă o

urare din ea împreună cu cei mai

artişti urbani!“ Şi

(Florica Dimitrescu, Alexandru Ciolan, Coman Lupu; ediţia a treia, 2013) înregistrează o variantă a acestei ortografii, cu exemple în care rădăcina păstrată ca în limba-sursă e despărţită prin cratimă de terminaţiile gramaticii româneşti:

Opţiunile cele mai frecvente în prezent mi se par a fi adaptarea ortografică totală

şi cea în care prima consoană e notată

fie pentru a păstra o asemănare cu engleza, fie pentru că acesta e modul (inconsecvent) de înlocuire a literei ş atunci cînd nu sînt folosite semnele diacritice. 

Lingviştii se pot întreba de ce adaptarea lexico-gramaticală s-a făcut în acest caz prin adăugarea sufixului -

, nu a lui

. Probabil că verbul împrumutat a fost folosit de la început mai ales în contexte informale (în vreme ce limbajul tehnic a preferat să traducă termenul englezesc

). E posibil însă să fi acţionat, semiconştient, chiar relaţia cu posibilele traduceri:

etc., verbe de conjugarea a patra, cu sufixul -i. Oricum, Internetul confirmă existenţa unei oscilaţii între cele două tipare productive în româna actuală (sufixele

şi

), pentru că păstrează şi forme ca a

(„

-ti pozele si cistiga bani“,

), care sînt însă foarte rare.

Forma

poate fi percepută, cel puţin deocamdată, ca un barbarism, şocîndu-i deopotrivă pe adversarii împrumutului lexical şi pe adepţii săi care îşi doresc păstrarea ortografiei din limba de origine. Dincolo de aspectul şocant, trebuie să recunoaştem că împrumutul a avut în acest caz o anumită justificare. Pentru sensurile specifice activităţilor din Internet – puterea în comun a unor unităţi de informaţie, punerea la dispoziţie a unor fişiere (programe, fotografii, filme, texte) –, traducerile tradiţionale ale verbului englezesc nu sînt foarte convingătoare. O discuţie interesantă, purtată acum cîţiva ani pe un blog consacrat problemelor limbii române (

) cuprinde aproape toate datele uzului şi posibilităţile reacţiilor contradictorii ale vorbitorilor. Textul care lansa dezbaterea a primit nu mai puţin de 124 de comentarii, în care găsim o serie de posibili candidaţi pentru traducerea lui

Participanţii la discuţie observă că e greu de găsit un singur echivalent românesc pentru sensurile tehnice diferite ale termenului englezesc, de exemplu pentru tipul specific de circulaţie a datelor în mediul electronic: „nu

că n-o primeşti şi o dai, ci o primeşti şi o dai şi altora, păstrînd-o în acelaşi timp“. Unele soluţii sînt respinse pentru că verbul românesc în discuţie are sensurile de bază prea concrete

nu prea merge pentru că trimite prea mult ca sens la «fracţiona», «a sparge în bucăţi».  Pune-l la participiu şi vezi cum îţi sună: «poză împărţită», «computer împărţit». Parcă şi vezi pe cineva cu toporul!“), altele pentru că au conotaţii religioase şi presupun transmiterea unor noţiuni abstracte (a împărtăşi). Se observă notele semantice care fac ca a distribui să nu fie totdeauna potrivit („adică atunci cînd distribui, trimiţi ceva cuiva, i le înmînezi, i le bagi sub nas într-un mod sau altul“; în plus, are „dezavantajul senzaţiei de comercial/industrial“). Sînt propuse, în glumă, invenţii lexicale: „Eu mă gîndeam la «a încomuna», adică a pune în comun. Fişier încomunat, poze încomunate, încomunează şi tu fişierul ăla“. Chiar dacă unii nu acceptă „românizarea“ grafică (cu argumentul „mă violentează la ochi“), discuţia conduce către ideea că forma a şerui nu este cea mai rea opţiune. Dincolo de dificultăţile de traducere şi adaptare, e interesant şi că noţiunea de devălmăşie (pentru a mai adăuga listei o echivalare profund inadecvată stilistic a englezescului sharing) nu are în română o evoluţie modernă şi cu atît mai puţin una pozitivă. 

Limbaj şi politică

101 cuvinte argotice