Seara cea mare

Jean-Marc Rouillan, militant revoluţionar, a fost unul dintre conducătorii grupului revoluţionar Action directe. Din 1979 pînă în 1987, grupul comunist revoluţionar s-a lansat în lupta frontală contra statului. Atentate, atacuri armate, asasinate, lupta revoluţionară s-a manifestat prin acţiuni teroriste, crime în numele luptei de clasă, care va învinge în cele din urmă capitalismul şi imperialismul. Pe 13 septembrie 1980, el şi prietena lui Natalie Ménignon sînt arestaţi înainte de a se prezenta la o întîlnire unde ei credeau că vor discuta cu Carlos; de fapt, totul era montat de serviciul de Informaţii Generale. În 1981, preşedinţia Mitterrand debutează cu o amnistie şi cei doi sînt eliberaţi, ceea ce este interpretat ca un îndemn la acţiune. Urmează cîteva crime, cea mai spectaculoasă a fost, în 1986, "execuţia" lui Georges Besse, preşedintele firmei Renault. În 1987, autorii atentatului au fost prinşi şi condamnaţi la închisoare pe viaţă. După 20 de ani, s-a decis trecerea lui Jean-Marc Rouillan şi a prietenei lui la un regim de semilibertate. El lucrează într-o editură la Marsilia şi îi este interzis să evoce faptele în urma cărora a fost condamnat. Profitînd de libertăţile acordate de acest regim, a decis că e momentul să revină în viaţa politică şi, după o întîlnire cu Oliver Besancenot, s-a înscris în partidul acestuia. Oliver Besancenot, poştaş cu o licenţă în istorie, de două ori candidat la alegerile prezidenţiale, obţinînd procente vizibile, a condus întîi Liga comunistă revoluţionară, apoi şi-a înfiinţat propria formaţiune politică. Noul Partid Anticapitalist, situat la stînga stîngii, militează pentru o reformulare radicală a principiilor societăţii franceze şi e destul de discret în privinţa mijloacelor de înfăptuire a programului său. Se simte alături de mişcările islamiste radicale, acceptînd lupta lor împotriva sistemului capitalist: "Nu sînt ei (popoarele din Lumea a treia) sclavii epocii noastre? Nu este natural ca ei să se alăture clasei muncitoare, ca să distrugă sistemul capitalist?". Întîlnirea dintre cei doi a provocat un interviu în revista L´Express, a cărui oportunitate a fost contestată de revistele mai mult sau mai puţin rivale. După 20 de ani de puşcărie, Rouillan vrea să reia contactul cu politica ţării, unde simte că mai are un cuvînt de spus. Nu e entuziasmat de partidul lui Besancenot, îi apreciază elanul, dar observă dezordinea ideologică din rîndurile lui. Deploră absenţa analizelor marxiste, părăsirea luptei de clasă, "portretele lui Che, din care cu ajutorul unor puternici detergenţi s-a eliminat orice conştiinţă politică". Recunoaşte că "forţa de pacificare a politicii franceze a dezarmat toate conflictele, a recuperat iniţiativele revoluţionare". În ceea ce-l priveşte, Rouillan nu regretă nimic: "N-am voie să mă refer la perioada aceea... Dar şi faptul că nu mă exprim este un răspuns. Este evident că, dacă aş fi gata să scuip pe ce am făcut, aş beneficia de libertatea de expresie. Prin impunerea tăcerii sîntem împiedicaţi să facem bilanţul critic al experienţei noastre". Întîlnirea dintre cei doi oameni de stînga a avut un caracter exploratoriu. De altfel, după publicarea interviului, parchetul din Paris a cerut reîncarcerarea lui Rouillan şi suspendarea regimului de semilibertate. Regim pe care nu l-a apreciat ca pe o măsură de bunăvoinţă: n-a fost "o pregătire pentru libertate, ci un procedeu de destabilizare". Dar Rouillan nu este atît de destabilizat încît să renunţe la lupta armată: "În calitatea mea de comunist, sînt convins că în procesul revoluţionar, la un moment dat, lupta armată este necesară". În închisoare, Rouillan aşteaptă în continuare "seara cea mare" şi, semiliber, e oricînd dispus s-o pregătească. Totul depinde de ceea ce se va întîmpla ziua.