Se joacă alba-neagra cu Dinamo?
Dinamo e cu două picioare şi o mînă în groapa pe care şi-a săpat-o singură. Cu ultima mînă se ţine disperată de un lanţ de fani. Acolo nu e vorba despre un joc stupid de ghinion – că „alba-neagra” numai joc de noroc nu e. E despre o programare asiduă a prăbuşirii. Cînd fotbalul românesc îşi făcea încă iluzii că ar mai putea conta în lume, Dinamo se lupta la titlu constant şi transfera jucători în sumă de zeci de milioane de euro. Nici atunci Dinamo nu era un joc, ci o jucărie. Cînd stimabilii care îi controlau destinul, exponente ale societăţii care a preluat România din braţele ciuruite ale Tovarăşului, foşti apropiaţi ai vechiului regim şi nou îmbogăţiţi, s-au săturat, s-au certat sau pur şi simplu au găsit alte jucării, unele mai gonflate decît altele, Dinamo a fost aruncată la mişto unei variante mai puţin reuşite a noului capitalism. Care, după ce a plasat-o unui coafor (nu-i banc!), a pus-o în braţele unui aventurier spaniol, un soi de anti-Don Quijote. Şi, de o jumătate de an, tipul vrea să transforme această Rosinantă în măgarul lui Buridan. Nu-i mai dă de papa şi apa.
În acest punct aflîndu-ne, habar n-avem de nimic. Sîntem ca în desene animate atunci cînd Tom, din avînt de prins Jerry, nu vede că i-a dispărut pămîntul de sub picioare şi se trezeşte în aer dînd frenetic din picioare. Ce va urma? Se va prăbuşi sau va apărea din afara cadrului o mînă salvatoare? Simplu spus, clubul a fost trimis la plimbare de la un neica nimeni la altul, ca un copil de pripas. E tipic pentru lipsa de interes faţă de valori instituite, chiar dacă nu neapărat autentice, ale societăţii. Bunii lor patroni le iubesc pînă le omoară. Pentru că în ţara asta este despre SC Popescu, SC Ionescu, SC Habarnescu. Restul sînt şerveţele de unică folosinţă. E un fel aparte de budism. Fără ataşament faţă de obiecte, de materie. Distruge-le, calcă-le în picioare ca să te eliberezi! Ah, ce bine e să fii detaşat, plutind liber printre nori cu buzunarele pline de comori! Aceşti mici Buddha, care mai decrepit, care mai operat facial, care mai evlavios, şi-au pus burţile pe noi. Şi trai, neneacă!
