Schimbarea partidelor

Publicat în Dilema Veche nr. 510 din 21-27 noiembrie 2013
Bun şi rău jpeg

De oarecare timp, dragul meu prieten Cristian Ghinea se gîndeşte cum să „modernizeze“, cum să „reformeze“ partidele politice din România. Vast program! Diagnosticul pus de Cristian Ghinea sistemului nostru de partide este, în general, corect. Păcatele lui sînt atît de evidente, că nici nu e foarte greu să observi că sistemul e închis, clientelar, nonideologic, corupt şi corupător, autarhic şi cleptocrat. Cum bine a tot spus presa, seamănă mai mult cu sistemele mafiote, decît cu sistemele de partide proprii unei democraţii.

Citeam zilele trecute un studiu din 1929 despre constantele politicii româneşti. Nu o să dau numele autorului, pentru că e atît de controversat încît se va stîrni imediat un buluc de reacţii-reflex referitoare la om, şi nimeni nu se va mai uita la idee, or, eu nu vreau să stabilesc cît de deştept ori de prost, de ticălos ori de angelic, de nebun ori de înţelept a fost omul. Pe mine mă interesează analiza. Omul este de părere că există trei constante ale politicii noastre: 1) guvernarea are întotdeauna o mare doză de arbitrar; 2) oportunismul este trăsătura dominantă a acţiunilor politice; 3) poporul nu pricepe nimic, e uşor de prostit şi, în limbajul fotbaliştilor, fuge uşor după fentă. Analistul de ocazie continuă, spunînd că e bine că poporul e aşa, credul şi coruptibil, pentru că asta îl va ţine mereu în frîu şi în afara jocului politic; nimic nu e mai rău decît un popor care ştie că poate decide orice în deplină iresponsabilitate, căci acesta e fundamentul real al democraţiei: poporul decide şi nu există nici un mecanism să-l tragi la răspundere dacă decide greşit.

Oportunismul, iarăşi, nu e chiar rău, dat fiind că aşa am putut supravieţui. În fond, condiţia fundamentală pentru a face politică cinstită, responsabilă şi competentă este să fii viu. Întîi să supravieţuieşti şi abia apoi poţi dovedi dacă eşti în stare de ceva bun pe lumea asta! Oportunismul a fost bun pentru că a asigurat supravieţuirea, dar se dovedeşte acum a fi rău pentru că legitimează tranzacţionismul indiferent de miză. Însă marea problemă a sistemului politic rezidă, de fapt, în prima lui trăsătură: caracterul arbitrar al guvernării. Că guvernarea este o continuă operaţiune unilaterală limpede pentru România. Sigur că există zăgazuri ale voinţei guvernamentale. Pe măsură ce ne-am apropiat de UE, acestea au devenit tot mai vizibile. Dar, în esenţa ei, politica internă nu ne-o face nimeni altcineva decît noi înşine. Aşadar, caracterul arbitrar al guvernării se manifestă şi azi. În guvernare se văd cel mai bine calităţile şi defectele oricărui partid. În opoziţie, nu e posibilă decît privirea superficială, de ordin general, pentru că, acolo, partidele ating maximum de ipocrizie. Aşadar, în opoziţie, partidul poate proba doar două lucruri: dacă are capacitate de regenerare şi dacă are curaj (tupeul şi nesimţirea cinică fiind variante ale curajului). Dar la guvernare se văd toate fibrele partidului, se văd cusăturile lui interioare, se văd perfect complexele sale, se vede – cîtă e – anvergura sa. Cum toate partidele de la noi au trecut prin experienţa guvernării (ăsta e un lucru foarte bun!), se pot trage cîteva concluzii, marcînd, astfel, şi posibilele capcane în care Cristian Ghinea poate cădea.

Prima trăsătură este aceea că partidele româneşti nu sînt organizaţii politice, ci clanuri. Precizez că folosesc noţiunea de „clan“ direct în sens antropologic, cu toate consecinţele de organizare politică care decurg din acest gen de coagulare socială. Capcana în care lesne poate cădea Cristian Ghinea este aceea de a considera partidele româneşti drept instituţii. Partidele româneşti nu sînt fenomene instituţionale şi umane. Definiţia partidului autohton a fost fixată în veac de cel mai bun profesor de România pe care îl cunosc: I.L. Caragiale. În actul I al Scrisorii pierdute, la întrebarea un pic parşivă a lui Tipătescu – „Care partid?“ –, onorabilul domn Tache Farfuridi, avocat şi membru în nenumărate comitete şi comiţii, om politic de vastă experienţă, a răspuns: „Adică partidul nostru: madam Trahanache, dumneata, nenea Zaharia, noi şi ai noştri...“ Definiţia oricărui partid din România este chiar asta. Oricine îşi imaginează că e mai mult decît atît greşeşte la fel de mult ca oricine îşi imaginează că e mai puţin.

A doua trăsătură este că partidele-clan din România sînt complet neutre ideologic. A le trata ca pe orice alte partide din lumea civilizată, drept adevărate ideologii instituţionalizate e o eroare. Această situaţie nu exprimă, cum s-ar crede, un spirit al timpului (ideologiile pălesc peste tot, diferenţele dintre dreapta şi stînga se efasează încet-încet, politics devine policy, profesionalizarea politicii este victoria unui fel de tehnocratism etc.). Nici vorbă! Partidele din România nu gîndesc ideologic pentru că ele nu îşi pun deloc problema reprezentării, ci doar problema strîngerii de voturi. Instinctul şmecher spune că suma iese mai mare dacă îţi păstrezi capacitatea de a vrăji pe mulţi din diferite categorii, decît pe cei mai mulţi din unele categorii. La noi, un politician destoinic nu e acela care reprezintă ceva, ci acela care este votabil şi de asistaţii social şi de brokeri, şi de antreprenor şi de sindicalist, şi de intelectual şi de mitocan, şi de sărac şi de bogat. Pentru un asemenea scop, ideologia încurcă, limitînd spaţiul din care se pot recolta voturi. E mai folositor să fii şmecher, decît ideologizat. Cu asta, am şi punctat scopul partidelor de la noi: sînt organizaţii constituite exclusiv în scopul de a recolta voturi cît mai multe, o dată la patru ani, sau cînd o veni sorocul electoral. Cristian Ghinea ar putea să creadă că partidele din România chiar caută competenţă şi integritate. Altă capcană de evitat.

În fine, a treia trăsătură a partidelor noastre este, de fapt, o vulnerabilitate. În angrenajul lor, banii au rolul cel mai important. Nu vă gîndiţi la bani pentru funcţionare – deşi, şi asta este o problemă. Gîndiţi-vă la bani ca principiu al creşterii şi descreşterii, al întineririi şi al îmbătrînirii, al vieţii şi al morţii politice. De aceea, dacă ar fi să-i dau un sfat prietenului Ghinea, i-aş spune că îşi pierde vremea dacă are de gînd să ofere partidelor proiecte de HR în cariere politice ori asistenţă pentru transparentizare şi restructurare. Lovitura care va putea genera un nou fel de fi pentru partidele noastre trebuie dată exact în punctul cel mai vulnerabil al sistemului, în punctul său nevralgic, în călcîiul ahilean: la punctul de întîlnire a banilor cu politica. O campanie civică pentru un proiect de lege care să ţintească bine şi să reaşeze viaţa financiară a politicii ar fi primul pas obligatoriu.  

Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.
O mare invenție – contractul social jpeg
Sub zodia Balanței
Nu de puține ori, dezacordul dintre CSM și Ministerul de Justiție în legătură cu diferite proiecte legislative a determinat fie blocarea acestora, fie tensiuni mari care au tulburat aplicarea în practică a reglementărilor adoptate de Parlament.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Absenți din istorie
Dezbaterile pe subiectele mari pot fi neplăcute, dar de ele depinde sănătatea unei națiuni. Deocamdată am ales să fim absenți din istorie.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Melancolic, despre democrație
Admit că am fost provocat și de cîteva opinii autohtone, grăbite, simplificator, să constate imaginea „vetustă” a monarhiei în general. Nu pot decît să le doresc „democrație” plăcută...
Frica lui Putin jpeg
Monarhul constituțional (La moartea reginei Elisabeta a II-a)
Și atunci, să spunem că el/ea, monarhul constituțional, este simbolul părții noastre absente, a ceea ce noi nu sîntem, dar poate dorim inconștient să fim, a ceea ce credem că am fost și nu mai putem fi.
AFumurescu prel jpg
Trupurile Reginei; și nu numai
Dacă nu putem fi regi pe dinafară, să încercăm măcar să fim aristocrați pe dinlăuntru. Keep calm and carry on.
Mikhail Gorbachev visits U S  Capitol 1992 LCCN2017646196 jpg
La un (singur) pahar cu Mihail Gorbaciov
În orice caz, campania inițiată sub conducerea lui Mihail Gorbaciov a avut și rezultate pozitive, oglindite în scăderea consumului de alcool și în creșterea speranței de viață și a ratei natalității.
Iconofobie jpeg
Un personaj familiar
Făcînd bine ingratului, el își (auto)creează un sfidător ascendent moral față de acesta („îți sînt superior, pentru că am puterea de a te ridica, de a te sprijini, lucruri complet inaccesibile ție”).
„Cu bule“ jpeg
„Jupîneasă servită”, „bucătăreasă perfectă”, „funcționar cinstit”
Anunțurile de acum un secol erau mult mai generoase în enumerarea calităților necesare îndeplinirii oricărei meserii, majoritatea privind sîrguința, curățenia și seriozitatea: harnic, vrednic, destoinic, muncitor, curat, liniștit, serios, nevicios, fără vicii.
HCorches prel jpg
În nici un caz zei
Sigur, pentru asta este necesar să traversăm noi înșine acest proces și să ne dăm seama cît avem de lucrat cu noi înșine, cît mai avem de cunoscut despre noi înșine, cît de vulnerabili sîntem, în nici un caz zei.
p 7 WC jpg
Este războiul nuclear inevitabil?
Războiul din Ucraina ne-a reamintit că nu putem evita incertitudinea și riscul. Scopul de a reduce (nu de a suprima), cu timpul, rolul armelor nucleare rămîne la fel de important ca întotdeauna.
Un sport la Răsărit jpeg
Fotbalul și violența sînt nedespărțite?
Machiajul fotbalului s-a prelins în dîre groase. Bubele sînt tot acolo, bine-mersi. Schimbarea se amînă sine die în patria lui Nihil sine Deo.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Șosele
Din Norvegia, în schimb, mi-aduc aminte banda de asfalt șerpuitoare prin penumbra unor păduri de brad fără sfîrșit, pe care autocarul o parcurgea într-o liniște și cu o constanță sedative, spre un nord crepuscular, aflat parcă dincolo de limita conștienței noastre.

Adevarul.ro

buzau cules prune livada png
Ofertă în livada de pruni: mănânci cât vrei, plătești ce iei acasă. Se întâmplă într-un sat din Buzău
Fructele sunt din belşug în acest an la ferma pomicolă din Cândești, județul Buzău, iar proprietarii ei alocă o parte din producție către micii producători de băuturi tradiționale fabricate acasă.
Gina Pistol Foto Mihai Stetcu jpg
„Chefi la cuțite“: Gina Pistol revine într-o formă excepțională la show-ul de la Antena 1 FOTO
După primele zece ediții prezentate de Irina Fodor, Gina Pistol se alătură din nou celor trei chefi luni, de la ora 20.30, la Antena 1.
protest sankt petersburg rusia mobilizare foto AFP
Noi proteste față de mobilizarea anunțată de Putin. Sute de manifestanți au fost reținuți la Moscova și alte mari orașe din Rusia
Peste 700 de persoane au fost reţinute sâmbătă la Moscova şi în alte oraşe ale Rusiei la noile proteste față de mobilizarea parţială decretată miercuri de preşedintele Vladimir Putin.

HIstoria.ro

image
Moștenirea legendară a lui Grigore „Nababul” Cantacuzino
Prinţul Gheorghe Grigore Cantacuzino (1832-1913), su- pranumit „Nababul“, a fost unul dintre cei mai mari proprietari de pământuri din România, dar și o personalitate politică marcantă (de două ori primar al Bucureștiului, și tot de două ori prim-ministru).
image
Sfârșitul tragic al copiilor lui Alexandru Ioan Cuza
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza nu a avut copii cu soţia sa, Elena Cuza. A avut în schimb doi fii cu amanta Maria Obrenovici, pe Alexandru şi Dimitrie. Copiii au fost înfiaţi de soţia oficială a domnitorului, dar amândoi au avut parte de un destin tragic. Unul a murit bolnav, iar celălalt s-a sinucis
image
Air France, o companie înființată cu o semnificativă contribuție românească
Câți dintre noi știm că la originea și la baza Air France (înființată la 30 august 1933) stă și o semnificativă contribuție românească?