Scăpăm de clauză?

România are o problemă. Este membră a Uniunii Europene, participă la toate reuniunile de la Bruxelles, Strasbourg sau Luxemburg, a organizat (pînă la urmă!) alegeri pentru Parlamentul European şi se pregăteşte pentru altele în iunie 2009 (cînd vor merge la vot şi celelalte 26 de ţări din UE), îşi scoate în evidenţă statutul de european cu entuziasmul unui neofit, dar, din cînd în cînd, îşi aminteşte că există un hop: clauza de salvgardare. Botezată eufemistic "mecanism de cooperare şi verificare", această clauză înseamnă de fapt pericolul unor sancţiuni din cauza unor progrese insuficiente în reformarea Justiţiei şi a luptei împotriva corupţiei. Dacă Bucureştiul nu îndeplineşte o serie de condiţii, Uniunea Europeană poate decide, de exemplu, că hotărîrile Justiţiei române nu mai sînt recunoscute în celelalte ţări europene. Specialiştii recunosc că sancţiunea ar fi greu, dacă nu imposibil de aplicat, pentru că nu există precedente şi nu ştii dacă nu ar fi mai mult de pierdut decît de cîştigat. Totuşi, ideea că la doi ani de la aderarea la Uniunea Europeană România nu reuşeşte să devină europeană pe de-a-ntregul irită la Bucureşti. Evident, sînt multe domeniile în care distanţa dintre România şi majoritatea ţărilor europene este foarte mare, începînd de la lipsa infrastructurii şi terminînd cu milioanele de pungi de plastic care înfloresc pe cîmpii, dar lucrul cel mai deranjant pare a fi, în clipa de faţă, problema din Justiţie. În urmă cu cîteva luni, şeful statului a anunţat că ar dori ca la raportul din această vară, Comisia Europeană să oprească monitorizarea României. Ar fi o bilă albă pentru statul român. Pentru asta sînt însă cîteva condiţii: adoptarea unor noi coduri penale şi civile (şi a codurilor de procedură), deblocarea unor dosare de mare corupţie (cum ar fi cele de urmărire penală a lui Adrian Năstase, blocate de o decizie a Camerei Deputaţilor), continuarea luptei împotriva corupţiei (aici, garanţia fiind păstrarea lui Daniel Morar la şefia DNA). Mai există şi alte cîteva amănunte, dar cele trei puncte prezentate mai sus sînt esenţiale. Semnalele din ultima vreme arată că s-a ajuns la un moment de răscruce. Preşedintele Traian Băsescu a propus ca noile coduri să fie adoptate prin asumarea răspunderii Guvernului. Ideea e îmbrăţişată şi de premierul Emil Boc. Experţii spun că este nedrept să privezi Parlamentul, locul consacrat pentru dezbateri, de o discuţie serioasă pe tema codurilor. Tot ei amintesc însă că diferite proiecte de coduri penale şi civile au stat ani de zile în Parlament, fără ca dezbaterile să avanseze prea mult. Oricum, preşedintele PSD şi al Senatului, Mircea Geoană, se opune. Pentru el, dezbaterile parlamentare sînt esenţiale. Dacă PSD şi PD-L nu ajung la o înţelegere şi adoptarea codurilor trenează, monitorizarea va continua. Cazul lui Adrian Năstase pare ceva mai simplu decît era acum cîteva luni, cînd Camera a blocat procedurile iniţiate împotriva lui. Acum avem un nou Legislativ şi, mai important, fostul prim-ministru face parte dintre cei aflaţi în dizgraţie în PSD. Adrian Năstase - monedă de schimb pentru ridicarea clauzei? Va urma. În fine, în ceea ce îl priveşte pe Daniel Morar, ministrul Justiţiei îi va prelungi probabil mandatul care expiră peste cîteva zile. Ministrul independent Cătălin Predoiu va face astfel ceea ce ministrul liberal cu acelaşi nume a refuzat (de revăzut episodul cu controversata Monica Şerbănescu). Ce s-a schimbat în ultimele luni? Probabil că determinarea Bruxelles-ului în păstrarea lui Morar este mai mare decît s-a crezut iniţial. Pe de altă parte, e posibil să nu existe nici foarte mulţi doritori să ocupe o funcţie atît de dificilă, unde presiunile politice sînt enorme. Dacă aceste condiţii sînt îndeplinite, România va scăpa de monitorizare. Înseamnă că justiţia a devenit mai bună şi că lupta anticorupţie a învins? Lupta împotriva corupţiei nu se cîştigă prin adoptarea unor coduri, menţinerea în funcţie a unui tînăr procuror sau trimiterea în instanţă a unui om politic important (chiar dacă valoarea de simbol nu trebuie neglijată). Poţi să ai cele mai bune legi din lume, dar statul să funcţioneze strîmb. Printr-o "mobilizare exemplară" şi înţelegeri mai mult sau mai puţin transparente între partide, Bucureştiul poate bifa condiţiile şi scapă de clauză. Există însă oameni care cred că, după înlăturarea pericolului sancţiunilor, se poate continua ca şi pînă acum, iar pîrghiile prin care pot influenţa Justiţia vor rămîne. Mai grav e că s-ar putea să aibă dreptate.