Sărăcia va fi mai frumoasă

Am pus titlul ăst şi l-am lăsat aşa, acum cîteva zile. M-am gîndit că e singurul lucru bun pe care îl pot spune despre criză, care va veni, a venit, nimeni nu ştie încă. M-am gîndit de două ori: nu cumva vorbesc prostii? Cum să fie mai frumoasă, cînd o ştiu prea bine din copilărie, cînd era clar naşpa? Şi cum să mai strîngă cureaua cei care au vîndut-o demult în talcioc, să-şi mai cumpere o pîine? Şi-apoi am citit cîteva vorbe ale Papei. Nu sînt papistaş, nu mă grăbesc să fiu de acord cu el, ca să prind loc în faţă în autobuzul de rai. Dar cuvintele Papei au fost primele şi cele mai frumoase vestitoare ale Păcii de după Războiul Finanţelor. Papa zice că poate că e mai bine c-a venit criza, pentru că aşa ne vom întoarce la lucrurile simple. Alea care nu costă bani. Papa vorbeşte de căldura umană, de care n-am mai citit de mult, de dinaintea climei bizonice, care a înlocuit-o cu succes, de la 19.900 euro plus TVA. Deci săracia va fi mai frumoasă. Prima la mînă: săracia înseamnă totuşi timp. Cît timp am alergat după bani (cam două decenii în cazul generaţiei mele), copacii din Herăstrău au crescut vreo 10 metri. Copiii nu mai umblă în patru labe, decît atunci cînd vin seara tîrziu de la discotecă, să treacă pe sub radar. Bunicii nu mai sînt, părinţii nu mai au păr, prietenii au burtă, berea nu mai are nici un gust: acum bem vin, c-aşa am învăţat la barul de vin şi brînză de pe Strada 34, cînd am fost la MBA. Au trecut 20 de ani de cînd căutăm altceva decît fuseserăm învăţaţi. Generaţia mea, decreţeii, s-a învăţat să nu mai ceară, ci să apuce. Dar a devenit atît de bună la apucat, încît ăsta e un reflex. Nu ne mai putem opri: vreau şi aia, şi aia, şi cealaltă. Vreau încă o slujbă, încă un contract, încă un bonus, trei grade în sus pe scara ierarhică, o sută de cai şi fără acoperiş la maşină, vreau casă cu piscină, vreau apă minerală în ea şi o lingură de cristal s-o gust înainte să sar. Vreau să fiu sofisticat, adică scump, adică complicat. Nimic nu mai poate fi simplu, de cînd s-a inventat butonul pe care apeşi ca să apeşi pe alt buton. Nimic nu mai e greu, de cînd s-au inventat DHL-ul şi telecomanda. Nimic nu mai e al nostru, de cînd a apărut creditul. Nici măcar timpul. L-am vîndut înainte, pe bani puţini: după cifrele pe care le-am văzut, românul mediu are cîteva zeci de zile de muncă pentru bănci, de la 1 ianuarie, înainte să înceapă să lucreze pentru el. Tragem tare pentru ca să putem trage tare mai departe. Şi privirea peste umăr nu ne ajută deloc: acolo e unul şi mai disperat să se ajungă. Problema cu orizontul însă e că nu-l atingi niciodată. Toată alergătura noastră slujeşte unui singur scop: aceea de a putea alerga în continuare. Nu se poate face nimic, odată ce, dacă te opreşti, sigur te zdrobeşte mulţimea. Am citit acum cîteva zile despre un cuplu care s-a lăsat de management la Bucureşti şi face acum vin într-un sat din Vrancea. În alte părţi, treaba asta are şi un nume, "downshift", adică schimbarea într-o treaptă inferioară - observaţi încărcătura peiorativă încă din nume... Fireşte, astea sînt poveşti pentru cei care suportă să se dea jos din maşină pe bicicletă, pentru cei care vin înapoi la franzelă de la pîinea cu seminţe, pentru cei care pot să taie găina cu mîna lor, aceeaşi mînă cu care desfăceau ieri cutia de pâté de foie gras. Pentru noi ăştilalţi, e nevoie de cataclism. Sîntem parte dintr-o turmă surdă şi nervoasă: n-o opreşti decît cu mitraliera, din elicopter. Şi uite şi elicopterul. Acelaşi cu care Bush pleacă de pe Casa Albă, lăsînd în urmă praf şi pulbere, dolari sfărîmicioşi şi chei de Chrysler ruginite. Şi totuşi, după el nu e potopul, ci şansa unui moment de linişte. Papa a fost primul care a văzut chestia asta şi, dacă nu mă înşel, e prima oară în noul mileniu cînd chiar putem găsi o utilitate Bisericii (OK, şi botezul, şi cununia, da!). Următorul poţi fi chiar tu, cetăţene care citeşti Dilema veche, cu paharul între două sticle, cea de Crăciun şi cea de Anul Nou. Deci, ce-ai zice matale să toastăm pentru Marea Vacanţă Mondială? Timp va fi, bani de undiţe găsim noi, iar balta, din cîte-am înţeles de la paznic, are peşte! Chiar şi oceanic, că e criză mondială!